ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4940/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 13.01.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de pârâtă și constatarea calității de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul din str. x, București, cu acordarea de despăgubiri, sau, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie pentru diferența de valoare.

Prin sentința civilă nr. 1036 din 16 iunie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire referitoare la imobilul teren din str. x, București, pentru diferența de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă că instanța a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 alin. (6) din același act normativ și pct. 1 teza I din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanța menționată.

Imobilul ce face obiectul deciziei contestate a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București privind schimbul de terenuri dintre Administrația Domeniului Public și Federația Coumnităților Evreiești din Republica Socialistă România. Din acest act, reiese că, în scopul realizării unui cămin de bătrâni de 200 de locuri, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București a fost autorizat să efectueze un schimb cuprinzând imobile proprietatea Federației Comunităților Evreiești și imobile proprietate de stat, astfel că imobilul teren situat în Municipiul București, str. x, a fost transmis din proprietatea Federației Comunităților Evreiești din RSR în proprietatea Statului Român, în schimbul acestui imobil Federația Comunităților Evreiești primind imobilul situat în str. x colț cu str. x.

Instanța de fond în mod eronat a reținut că acest schimb se încadrează în ipoteza art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că schimbul realizat a fost cu titlu, dar abuziv.

După cum reiese din pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin noțiunea de imobil preluat abuziv se înțelege acel imobil, construcție și teren aferent, indiferent de destinația acestuia, preluat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 de stat, de organizațiile cooperatiste sau de alte persoane juridice, fie cu titlu valabil, fie fără titlu valabil, prin acte normative, prin acte abuzive ale administrației de stat care, datorită caracterului și efectelor lor, au fost de natură să desființeze dreptul de proprietate privată.

Prin urmare, o condiție prealabilă restituirii de către Comisia Specială de Retrocedare a unui imobil este ca modalitatea de trecere a respectivului imobil în proprietatea statului să se fi realizat abuziv. Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu reiese caracterul abuziv al imobilului, ci, în speță, a operat un schimb de imobile.

În privința titlului statului, care este reprezentat de un contract de schimb, nu operează prezumția de preluare abuzivă ca în cazul donației, de exemplu, ci operează prezumția de preluare de către stat cu titlu valabil. Nu a fost desființat un drept de proprietate, Federația Comunităților Evreiești primind la schimb un alt imobil, dreptul de proprietate transferându-se asupra altui imobil.

Nu prezintă relevanță faptul că suprafețele sau valoare economică a terenurilor care au făcut obiectul schimbului sunt diferite, ci esențial pentru justa soluționare a litigiului este că schimbul de terenuri a fost finalizat prin încheierea unui act juridic civil, Decizia nr. 604/06.05.1980 a Biroului permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, fiind indubitabil rezultatul acordului de voință liber exprimat al părților contractante.

Voința reclamantei este întărită de Protocolul din 22 noiembrie 1977, Minuta din 30.11.1979, adresa emisă de către Federația Comunităților Evreiești din RSR relevând acordul reclamantei cu înfăptuirea schimbului de terenuri, reclamanta având cunoștință despre orice eventuală diferență de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului, aspect care conduce la concluzia că acordul de voință nu a fost viciat.

Astfel, actul de schimb reprezintă un act juridic civil de transfer de proprietate liber consimțit, încheiat conform legislației civile de drept comun, și nu reprezintă un act de preluare abuzivă din partea statului român în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la aprecierea instanței de fond privind valoarea dintre cele două imobile, chiar și în situația în care ar rezulta o diferență de valoare între imobile actul de schimb nu echivalează cu o preluare abuzivă a imobilului în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, acest aspect nici nu ar fi avut vreo concludență în stabilirea soluției emise de Comisia Specială de Retrocedare, întrucât motivul respingerii cererii de retrocedare a fost lipsa preluării abuzive.

De asemenea, în măsura în care se aprecia de către reclamantă diferență semnificativă de valoare dintre cele două imobile, lipsa puterii de negociere sau alte elemente care ar fi putut vicia actul de schimb, reclamanta avea posibilitatea de a solicita pe calea dreptului comun, în instanță, anularea actului de schimb. Or, lipsa desființării schimbului de imobile pe cale judiciară, respectiv lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate vicierea consimțământului reclamantei cu privire la perfectarea schimbului fără plata de despăgubiri pentru diferența de valoare.

De asemenea, au fost acordate despăgubiri/contraprestație pentru imobilul preluat, în condițiile în care schimbul a fost unul efectiv, iar diferențele dintre imobilele ce au format obiectul actului de schimb nu sunt de natură a considera că nu a existat o contraprestație reală și serioasă, iar în fața Comisiei, în procedura administrativă, reclamanta nu a invocat faptul că actul de schimb ar fi un act de preluare abuzivă fără acordarea unei juste despăgubiri. Prin cererea de retrocedare nr. x/02.03.2003, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul, fost cimitir israelit, situat în Municipiul București str. x, nicidecum despăgubiri pentru diferența de valoare între imobilul preluat și cel acordat la schimb, astfel cum solicită prin cererea de chemare în judecată, fără a invocat natura abuzivă a actului de schimb.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit și art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, pct. 1 teza a II-a din Normele metodologice, care se referă la situațiile în care, la momentul preluării abuzive, au fost acordate despăgubiri bănești de către stat pentru imobilele preluate abuziv, fără a reglementa situația privind schimbul de proprietăți, respectiv acordarea unor despăgubiri reprezentând diferența de valoare între imobilele preluate și cele acordate la schimb. Potrivit dreptului comun, în cadrul actului juridic de schimb, echivalența se restabilește prin plata unei sulte, iar obligația de plată a sultei este, însă, prescriptibilă.

Instanța a aplicat greșit și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că instanța de contencios administrativ nu poate soluționa ea însăși cererea de retrocedare, întrucât aceasta trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Astfel, raportat la atribuțiile Comisiei Speciale de Retrocedare și la natura deciziilor pe care le poate emite, obligarea sa de către instnața de fond la emiterea unei decizii de despăgubire pentru diferența de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului este inadmisibilă.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, instanța interpretând eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței menționate.

4.1. Potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000,

"(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (...)

(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).".

Conform pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru."

Din analiza acestor texte legale, rezultă că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz.

În cauză, reclamanta A. a depus cererea de retrocedare nr. x/02.03.2003, formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, având ca obiect imobilul situat în București, str. x, precizând că, întrucât restituirea în natură nu mai este posibilă, opțiunea sa este de a i se acorda măsuri compensatorii pentru această proprietate.

Prin Decizia nr. 9319/08.10.2020, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare, reținând, în esență, că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv, ci a făcut obiectul unui schimb de imobile realizat între B. și statul român, conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București.

Intimata-reclamantă, prin cererea de retrocedare, a solicitat restituirea imobilului din București, str. x, și, întrucât aceasta nu mai este posibilă, și-a exprimat opțiunea de a i se acorda măsuri compensatorii pentru această proprietate.

Or, în fața Comisiei Speciale pentru Retrocedare, intimata-reclamantă nu a invocat că imobilul ar fi fost preluat abuziv, ci, ulterior, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea deciziei de respingere a cererii de retrocedare, invocând că nu ar fi avut loc un schimb de imobile, ci o preluare abuzivă, solicitând despăgubiri reprezentate de diferența de valoare dintre imobilul preluat și cel acordat la schimb.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatei-reclamante, în sensul că schimbul de terenuri realizat conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București a fost abuziv și că ar fi îndreptățită la despăgubiri, nu sunt fondate.

Trecerea imobilului vizat prin cererea de retrocedare în proprietatea statului s-a realizat în baza actului de schimb antemenționat, existând o contraprestație specifică acestui act de schimb, transmiterea dreptului de proprietate asupra altui imobil, respectiv terenul situat în str. x colț cu str. x, teren având aceeași suprafață, de 11.860 mp.

Astfel, nu se poate reține că nu au fost acordate despăgubiri/contraprestație pentru imobilele preluate, în condițiile în care schimbul a fost unul efectiv, iar diferența clamată de reclamantă, între valoarea celor două imobile, nu este de natură a considera că nu a existat o contraprestație reală și serioasă.

În ceea ce privește lipsa consimțământului Federației Comunităților Evreiești, Înalta Curte constată că însăși reclamanta A. a depus Adresa nr. x/27.04.1980 emisă de Secretariatul Federației Comunităților Evreiești către Consiliul Popular al Municipiului București-Direcția Generală pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe Social Culturale și Administrație Locativă-Biroul Fond Locativ, în care s-au precizat următoarele:

"La adresa Dvs. Nr. 3652/980, cu privire la definitivarea schimbului de teren din str. x 13-17, cu str. x (colț cu str. x), vă comunicăm că suntem de acord cu definitivarea deciziei cu următoarele adăugiri:

La finele art. 2, să se complecteze cu următorul text:

". . . . . . . . . .iar terenul din str. x colț cu str. x 105, care face obiectul acestui schimb, trece în patrimoniul Federației Comunităților Evreiești (M) din R.S. România București str. x sector 3."

La finele art. 4, să se complecteze cu următorul text:

". . . . . . . . . .și anume pe terenul neconstruit nu se va construi nici un fel de clădire. De asemenea nu se va efectua nici un fel de lucrare care să necesite săpături mai adînci de 0,60 m, terenul urmând a fi folosit exclusiv ca spațiu verde, cu amenajări de ronduri florale, ornamentări, sau alte lucrări de această natură".

Or, în raport cu acest act, precum și cu înscrisurile menționate de recurenta-pârâtă (Protocolul din 22.11.1977, Minuta din 30.11.1979), nu se poate reține că Federația Comunităților Evreiești s-ar fi opus în mod expres și neechivoc preluării imobiliului din str. x și nici nu se poate constata lipsa consimțământului Federației Comunităților Evreiești la încheierea actului de schimb de terenuri.

Memoriul din 30.03.1977 adresat Președintelui RSR de către Rabinul șef al Cultului Mozaic, evocat de reclamantă, a fost emis în martie 1977, anterior înscrisurilor menționate, astfel că nu poate înlătura această concluzie.

Dimpotrivă, Federația Comunităților Evreiești a propus modificări la actul ce urma a fi încheiat pentru definitivarea schimbului de terenuri, iar modificările solicitate au fost consemnate în aproximativ aceeași formă în Decizia nr. 605/06.05.1980 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București-Comitetul Executiv-Biroul Permanent prin care s-a decis schimbul terenurilor.

Nu pot fi avute în vedere nici alegațiile intimatei-reclamante din cuprinsul acțiunii, în sensul că diferența de valoare dintre cele două terenuri ar fi covârșitoare sau că în cauză ar fi operat o veritabilă expropriere a imobilului, acestea neavând nicio relevanță din perspectiva legalității Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de recurenta Comisia Specială de Retrocedare, care a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege, ca modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului să se fi realizat în mod abuziv.

De altfel, pct. 1 teza a II-a din Normele metodologice, anterior citat, care reglementează acordarea despăgubirilor, se referă la situația în care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, însă, în cauză, a operat un schimb de terenuri, în privința căruia, după cum s-a arătat, s-a apreciat că nu a fost abuziv.

4.2. Pentru aceste motive, Înalta Curte, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va casa hotărârea recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 1036 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.