ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 17.07.2019, sub nr. x/2020, reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor a chemat în judecată pe pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 8569/24.04.2019 emise de pârâtă și, pe fond, admiterea cererii nr. x/25.01.2006 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii mai sus menționate.

Curtea de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1025 din 25.06.2021, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Prima instanță a respins acțiunea dedusă judecății în mod greșit, deoarece nu a ținut seama de faptul că recurenta a formulat cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, având ca obiect retrocedarea în natură a imobilului, compus din teren și construcție, situat în București, str. x, la care a atașat documente probante ale dreptului de proprietate a autorului său și a preluării sale abuzive de către Statul Român, printre care Procesul-verbal nr. x/1940 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București, act eliberat de Arhivele Naționale - Serviciul Municipiului București. Potrivit acestui înscris, A. a avut calitatea de proprietar al imobilului situat în București, str. x bis (fostă str. x) - imobil compus din teren în suprafață de 380 mp și un corp de casă - în baza unei vânzări silite finalizate prin ordonanța de adjudecare nr. 10845/933 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Notariat.

Recurenta menționează că a depus cererea în discuție în calitate de succesoare a A., iar pentru a face dovada preluării abuzive a anexat acesteia Decretul de expropriere nr. 130/1989 (anexa nr. 6, poziția din planul de situație nr. 72), prin care a fost expropriat imobilul în suprafață de 850 mp, situat în Municipiul București, str. x, de la Patriarhia Română, fapt ce arată recunoașterea proprietății părții bisericești de către Statul Român asupra imobilului în cauză. De asemenea, prin același decret, partea bisericească a fost expropriată și de imobilul situat la adresa str. x, cu suprafața de 680 mp. În consecință, suprafața totală expropriată a fost de 1530 mp.

În plus de aceasta, recurenta arată faptul că a anexat la cerere și alte înscrisuri emise de autoritățile publice din care rezultă istoricul de adresă poștală a imobilului aflat în discuție. În opinia acesteia, pentru precizarea obiectului cererii de retrocedare, este necesară efectuarea unei expertize tehnice a imobilului situat în București, str. x bis (fost str. x) care să identifice amplasamentul acestuia și să precizeze cu exactitate care este suprafața terenului solicitat prin cererea de retrocedare.

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

După cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanșat de recurenta Arhiepiscopia Bucureștilor, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 8569/24.04.2019 prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006 formulată de parte, în calitate de succesoare a A., cu privire la restituirea în natură a imobilului, compus din teren și construcție, situat în municipiul București.

În motivarea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a precizat următoarele aspecte:

Prin adresa nr. x/14.12.2017, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Arhiepiscopiei Bucureștilor să completeze dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/25.01.2006, cu următoarele documente, în original sau în copie legalizată:

- statutul A.;

- dovada desființării A.;

- o identificare a imobilului solicitat printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie și cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren;

- acte juridice, în copie legalizată, care să ateste deținerea proprietății cu privire la imobilul în cauză, la momentul preluării abuzive (ex. act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, act sub semnătură privată, etc);

- acte sau înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a întregului imobil solicitat prin cererea de retrocedare menționată anterior;

- istoricul adresei administrative/poștale și istoricul denumirii arterei de circulație pentru imobilul solicitat;

- înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare menționată anterior au fost formulate cereri de retrocedare și în temeiul legilor fondului funciar, iar în caz afirmativ, să comunice cum au fost soluționate aceste cereri de către Comisia locală de fond funciar;

- declarație notarială din care să rezulte faptul că pentru imobilul solicitat nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu.

Prin adresa anterior nominalizată, emitentul a comunicat recurentei faptul că există un termen de decădere pentru depunerea actelor solicitate, termen instituit de dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitanta nu a depus înscrisurile solicitate pentru a face dovada proprietății asupra imobilului și a preluării abuzive a acestuia de către Statul Român, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 06.03.1945 - 22.12.1989.

Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleași argumente factuale și juridice ca cele prezentate în motivarea deciziei contestate în cauză.

Reevaluând considerentele hotărârii contestate, pentru a răspunde la motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta invocă faptul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și a pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a acesteia (forma acestor acte normative în vigoare la data emiterii deciziei) care prevăd următoarele:

"Art. 1 (1)Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (…) (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea."

Pct. 13:

"Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Înalta Curte apreciază că instanța de primă jurisdicție a analizat în mod detaliat și judicios dispozițiile normative incidente pe subiectul analizat, susținerile părților litigante, precum și întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Contrar susținerilor recurentei, atât în etapa administrativă cât și în etapa judiciară de soluționare a cauzei, aceasta nu a depus înscrisurile ce i-au fost solicitate pentru a face dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile normative anterior citate.

În concret, aceasta nu probat dreptul de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul cererii de retrocedare. Din cuprinsul Procesului-verbal nr. x/1940 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București - act menționat de recurentă pe parcursul litigiului - rezultă faptul că a fost înscrisă în cartea funciară ca proprietară A., iar imobilul este identificat cu o suprafață de teren de 380 mp și un corp de casă și este situat în București, str. x bis, fost Sfinții Apostoli nr. 40 (a se vedea dosar fond).

Or, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, recurenta nu a depus acte prin care să facă dovada că este succesoarea fostei proprietare a imobilului, respectiv că a avut loc transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului de la Asociația în discuție la aceasta. Cu alte cuvinte, recurenta nu a prezentat: statutul acesteia, dovada desființării A. "A.", acte juridice care să ateste deținerea proprietății cu privire la imobilul în cauză la momentul preluării abuzive (ex: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, act sub semnătură privată etc.).

De asemenea, prezintă relevanță și susținerea intimatei potrivit căreia autoarea cererii de reconstituire nu a depus înscrisuri din care să rezulte că A. a urmat procedura la care face referire art. 1 din Decizia nr. 205/8.12.1950 emisă de B. în vederea trecerii bunurilor sale în proprietatea parohiilor locale în raza cărora se găsesc.

Totodată, recurenta nu a probat nici preluarea abuzivă a imobilului litigios de către Statul Român. În pofida susținerilor recurentei, prin Anexa nr. 6 la Decretul privind exproprierea unor imobile nr. 130/29.05.1989 s-au expropriat terenul în suprafață de 850 mp, situat în str. x, și terenul în suprafață de 680 mp, situat în str. x, ambele de la Patriarhia Română. Prin urmare, după cum în mod justificat a evidențiat și instanța de fond, din acest Decret nu rezultă în mod clar faptul că s-ar fi expropriat chiar terenul în suprafață de 380 mp situat în București, str. x bis, fost Sfinții Apostoli nr. 40, astfel cum a fost menționat în procesul-verbal din 1940, fiind necesare verificări suplimentare, așa cum pârâta a solicitat, respectiv planuri topografice realizate de experți care să identifice imobilul solicitat de recurentă, precum și înscrisuri de la autoritățile statului din care să reiasă istoricul de adresă poștală.

Cele două decizii de retrocedare din anul 2000, nominalizate de recurentă, nu prezintă relevanță juridică în cauză, deoarece A. a fost o entitate juridică distinctă de aceasta. În plus de aceasta, nici relațiile depuse la dosar, la solicitarea instanței de fond, de către Primăria Municipiului București, OCPI și DITL Sector 5 București nu sunt edificatoare.

În fine, este important și faptul că recurenta nu a dat curs solicitării de a depune declarația notarială din care să reiasă faptul că pentru imobilul litigios nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu. În acest sens, Înalta Curte apreciază că este justificată reținerea primei instanțe potrivit căreia imobilul teren în suprafață de 380 mp, situat la nr. 4 bis în str. x, ar fi fost deja retrocedat Patriarhiei Române, prin titlurile de proprietate nr. x/27.07.2000 și nr. y/4.05.2000, împreună cu un alt teren de 156 mp, ambele loturi fiind comasate sub forma imobilului teren din str. x - nr. cadastral x (536 mp) - extras de carte funciară și adresa DITL Sector 5 . Este de observat că partea nu a combătut aceste considerente ale sentinței prin memoriul de recurs.

Sumarizând, instanța de control judiciar apreciază că recurenta este în culpă procesuală, în condițiile în care nu a anexat la cererea de retrocedare documentația necesară pentru a aproba calitatea sa procesuală activă, respectiv că este continuatoarea fostului proprietar al imobilului și că acesta din urmă a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

În consecință, Înalta Curte reține că instanța de fond a interpretat și a aplicat corect dispozițiile normative incidente pe subiectul analizat, cazul de casare analizat nefiind fondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Arhiepiscopia Bucureștilor împotriva sentinței civile nr. 1025 din 25 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.