ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5759/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a C.A.F., la data de 02.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 8485/21.02.2019 și, pe fond, admiterea cererii nr. x/25.01.2006, precum și obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să se propună retrocedarea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii.

Prin sentința civilă nr. 332 din 2 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 332 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că respingerea contestației și a cererii de retrocedare este nefondată Arhiepiscopia Bucureștilor a făcut demersurile necesare transmițând adrese către instituțiile specializate ale statului, dar acestea nu au oferit documentele cu privire la imobilul în cauză.

Arată recurenta că lipsa decretelor de expropriere nu este suficientă pentru respingerea cererilor de retrocedare și nu este vina părții bisericești că statul a preluat imobile fără să întocmescă acte de preluare.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul de recurs, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei Arhiepiscopia Bucureștilor privind anularea Deciziei nr. 8485/21.02.2019, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, reținând că actul administrativ atacat este legal, iar cererea de retrocedare nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a dovedit nici dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu și nici preluarea abuzivă a acestora de către Statul Român.

Prin Decizia nr. 8485/21.02.2019 emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006 depusă de reclamantă cu privire la imobilul situat în București str. x, motivat de faptul că reclamanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la aceasta în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"imobilele care au aparținut cultelor religioase din Romania și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Din analiza dispozițiilor legale anterior citate rezultă că retrocedarea imobilelor se poate dispune sub condiția dovedirii dreptului de proprietate al solicitantului la data preluării imobilului cu privire la care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, pe de o parte, precum și a caracterului abuziv al preluării, pe de altă parte.

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului situat în municipiul București, str. x, recurenta-reclamantă a susținut, inclusiv în recurs, că nu deține înscrisuri care să probeze îndeplinirea condițiilor impuse de lege, însă apreciază că actul este legal întrucât "nu este vina părții că statul a preluat imobile fără să se întocmească acte de preluare(decrete de expropriere).".

Înalta Curte constată, la fel ca instanța de fond, că sarcina probei incumbă reclamantei care trebuie să dovedească, dincolo de echivoc, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a obține retrocedarea imobilului în litigiu.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, pârâta Comisia specială de retrocedare, emitenta deciziei deduse judecății a solicitat expres reclamantei să depună o serie de înscrisuri în vederea soluționării cererii acesteia (dovada desființării Institutului de Caritate a Călugărițelor Române și să comunice dacă acesta s-a reînființat ulterior anului 1989;o identificare a imobilului solicitat printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie și cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren;acte sau înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a întregului imobil solicitat prin cererea de retrocedare menționată anterior;acte juridice, în copie legalizată, care să ateste deținerea proprietății cu privire la imobilul în cauză, la momentul preluării abuzive etc.), astfel cum rezultă din corespondența aflata la dosarul administrativ (f 33 dosar fond), însă reclamanta nu s-a conformat acestor exigențe, context în care nu se poate reține că decizia de respingere a cererii de retrocedare ar fi nelegală.

Așadar, Înalta Curte constată că Decizia nr. 8485/21.02.2019 respectă dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta nefăcând dovada calității sale de proprietar și nici a preluării abuzive a imobilelor în litigiu, astfel că prima instanță a pronunțat o soluție legală de respingere a acțiunii, care va fi menținută în calea de atac.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor împotriva sentinței civile nr. 332 din 2 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor împotriva sentinței civile nr. 332 din 2 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.