ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu intimata Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania contestație împotriva Deciziei nr. 8432/31.01.2019 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta Comisia Specială de Retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, în subsidiar, să constate calitatea A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț (fosta Sinagoga Comercianților - Gara Veche), în prezent str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către statul român și restituirea în natură a acestui imobil, iar în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondată.

Împotriva a sentinței nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta susține că hotărârea primei instanțe reflectă încălcarea dreptului acesteia la despăgubiri, așa cum acesta este consacrat prin dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

În cauză, soluția de respingere a cererii de retrocedare a fost motivată de faptul nedovedirii caracterului abuziv al preluării imobilului revendicat de către statul român, prima instanță apreciind că nu ar fi incidentă prezumția caracterului abuziv al preluării, instituită de dispozițiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Susține recurenta reclamantă faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile și în cadrul procedurilor de soluționare a cererilor formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2002, aspect ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și, în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995*) privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; indisponibilizările generate de calificarea regimului de proprietate prin actele subsidiare emise în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, nu prezintă relevanță în cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor.

Astfel, recurenta reclamantă apreciază că dispozițiile normei metodologice anterior citate instituie, pe de o parte, caracterul de complinire al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în raport cu dispozițiile altor cte normative reparatorii și, pe de altă parte, caracterul derogator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că acestea se vor aplica prioritar, în ipoteza în care actele normative reparatorii anterioare stabilesc alte măsuri reparatorii.

Or, după cum rezultă din sentința recurată, prima instanță nu a sesizat această distincție, aceasta reținând, în baza unei interpretări trunchiate, că dispozițiile art. 1 lit/f) din Normele de aplicare a Legii 10/2001 ar institui un caracter de complinire doar în ceea ce privește măsurile reparatorii și nu și pe cele referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite cu privire la dovada proprietății și preluării abuzive.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susține că dovada exproprierii rezultă în mod cert din cuprinsul Matricolei 802 din perioada 1945-1952, al Matricolei 1826 din perioada 1952-1955 si din cuprinsul Matricolelor 1826/346, 347, 349/269, 259/174 din perioada 1955-1975, comunicate de Primăria Municipiului Piatra-Neamț - Direcția Taxe si Impozite prin Adresa nr. x/04.11.2013, în cuprinsul căreia se menționează in mod expres următoarele: " totodată menționam faptul ca in registrele matricole cu evidenta imobilelor situate pe raza mun. Piatra Neamț din aceasta perioada, la foaia matricola 269/174 este inscris actut normativ "Decret 425" în baza căruia s-a facut exproprierea acestui imobil, fără a se preciza data acestuia, cu mențiunea ca nu deținem astfel de documente."

Vorbim așadar de o confirmare expresă din parte autorităților locale ca imobilul ce face obiectul actului administrativ contestat a făcut obiectul unei preluări (expropriere), in prezent fiind ocupat de trotuar si carosabil str. x colț cu b-dul x si SC. B..

Contrar celor reținute de prima instanță, răspunsul primit de la Arhivele Naționale potrivit căruia Decretele 425/1955-1975 nu se referă la exproprieri în orașul Piatra Neamț poate reprezenta un argument in susținerea ca imobilul nu ar fi făcut obiectul unei preluări abuzive in condițiile in care, la dosarul cauzei, au fost depuse o serie de documente emise de autoritățile publice existenta in perioada 1941 -1975 care atesta nu doar calitatea de proprietar a Comunității Evreilor din Piatra Neamț, dar si faptul ca imobilul a fost preluat de statul roman în urma unei proceduri de expropriere, în prezent, acesta făcând parte din domeniul public.

La 27.07.2020 a fost înregistrată nota de ședință prin care recurenta reclamantă susține că trebuie avute în vedere de către instanța de control judiciar modificările legislative aduse O.U.G nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020, modificări care confirmă susținerile acesteia, în sensul existenței prezumției caracterului abuziv al preluării în cazul imobilelor pentru care nu se mai poate face dovada formală a preluării.

În concret, recurenta reclamantă arată că prin efectul Legii nr. 22/2020 la articolul 4 din O.U.G. nr. 94/2000 a fost introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: "în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)."

Față de aceste considerente recurenta reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la data de 07.07.2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat împotriva sentinței civile pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva deciziei nr. 8432/31.01.2019 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare, decizie prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului teren situat în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț și a clădirii fosta Sinagoga Comercianților - Gara Veche, în prezent str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către statul român.

Prin sentința civilă nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 instanța fondului a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Luând act de faptul că reclamanta a înțeles să conteste parțial soluția pronunțată de Comisie, respectiv art. 1 din Decizia nr. 8432/2019 cu privire la imobilul teren situat în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, limite în care a fost analizată hotărârea organismului administrativ, curtea de apel a constatat că este legală decizia emisă de pârâtă sub acest aspect, în contextul în care reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a imobilului notificat.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, acestea fiind cele prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 94/2000, care prevede, așa cum a subliniat judecătorul fondului, întrunirea cumulativă a condiției ca imobilele revendicate de cultele religioase să fi fost proprietatea acestora și să fi fost preluate abuziv de statul român sau de către oricare din celelalte entități menționate în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în intervalul de referință prevăzut de actul normativ în discuție.

Examinând cele două condiții prevăzute de actul normativ anterior menționat, instanța fondului reține că reclamanta nu a demonstrat faptul preluării abuzive a imobilului revendicat, subliniind că dovada deținerii bunului în proprietate la un moment dat nu este suficientă pentru admiterea cererii de restituire.

Constată instanța de control judiciar că această concluzie a instanței de fond, în sensul inexistenței dovezii privind preluarea abuzivă a imobilului în intervalul 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, este consecința unei juste evaluări a probatoriului administrat în cauză.

Astfel, pornind de la susținerea reclamantei potrivit căreia dovada exproprierii rezultă în mod cert din cuprinsul Matricolei 802 din perioada 1945-1952, al Matricolei 1826 din perioada 1952-1955 și al Matricolelor 1826/346, 347, 349/269, 269/174 din perioada 1955-1975 situație comunicată de către Primăria Piatra-Neamț cu adresa nr. x/2013 în cuprinsul căreia se menționează că la foaia matricolă 269/174 este înscris actul normativ Decret 425 în baza căruia s-a făcut exproprierea, instanța fondului constată că prin adresa aflată la dosar, înregistrată la reclamantă sub nr. x/9.01.2019, Arhivele Naționale comunică A. că Decretele 425/1955-1975 ale Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nu se referă la exproprieri în orașul Piatra-Neamț, ultimele decrete prezidențiale având nr. 273/27.12.1974 și nr. 299/31.12.1975.

În al doilea rând, instanța fondului a înlăturat just concluzia reclamantei, potrivit căreia în cauză operează prezumția caracterului abuziv al preluării imobilului, observând instanța de control judiciar că recurenta reclamanta se prevalează de dispozițiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 sub acest aspect, dispoziții ce nu pot constitui temei pentru extinderea regimului probatoriu al îndeplinirii condițiilor pentru restituirea bunurilor ce au aparținut cultelor religioase dincolo de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și a normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.

Constatând că prin dispozițiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede faptul că în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, Înalta Curte subliniază, cum a făcut-o și judecătorul fondului, că dispozițiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 nu instituie măsuri complementare cu privire la sarcina probei preluării bunurilor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, reglementând exclusiv măsurile reparatorii și nu și pe cele referitoare la condițiile ce trebuiesc îndeplinite cu privire la dovada proprietății și a preluării abuzive a imobilului.

Astfel cum a arătat instanța fondului, O.U.G. nr. 94/2000, în forma aplicabilă la data soluționării cererii de retrocedare, nu cuprinde o dispoziție de natură a caracteriza ca fiind abuziv preluat orice imobil ce a aparținut cultelor religioase, prezumție ce era instituită numai în privința imobilelor dobândite prin acte de donație.

Referitor la dispozițiile Legii nr. 22/2020, Înalta Curte constată că prin efectul acestui act normativ O.U.G. nr. 94/2000 a fost completată, între altele fiind introdus alin. (6) la articolul 4, cu următorul cuprins:

"în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)".

Aceste dispoziții nu sunt relevante pentru soluționarea prezentei cauze, constatând Înalta Curte că acestea au intrat în vigoare la 21 martie 2020, așadar după soluționarea cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003.

Raportat la principiul constituțional al neretroactivității legii civile, explicitat în cuprinsul prevederilor art. 6 C. civ., este evident că dispozițiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt aplicabile decât în privința cererilor de retrocedare nesoluționate la data intrării în vigoare a acestor prevederi legale.

Mai mult, particularizat stadiului procesual al prezentei cauze, Înalta Curte subliniază faptul că examinarea conformității hotărârii instanței de fond cu regulile de drept aplicabile exclude raportarea instanței de recurs la alte chestiuni litigioase decât cele ce au fost deduse analizei instanței de fond și apoi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.