Decizia nr. 5879/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 67/2022 a Curții de Apel Bacău

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/2022 la data de 17.02.2022, reclamanta Parohia "Sfinții Împărați Constantin și Elena" Gara Veche a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase anularea deciziei nr. 9915/25.11.2021 emisă de către pârâta, admiterea cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună retrocedarea/restituirea imobilului teren în suprafața de 6332 mp, situat in mun. Piatra Neamț, str. x, jud. Neamț.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 67 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena - Gara Veche în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 67 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena - Gara Veche. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să supună atenției instanței de control judiciar faptul că Decizia nr. 5008/1996 prin care s-a decis reînființarea Parohiei Gara Veche, în mod contrar celor reținute de instanța de fond, a fost edictata cu respectarea dispozițiilor art. 46 din Decretul nr. 233/1949, in vigoare la data formulării cererii, dispoziții legale care au fost preluate si în cuprinsul H.G. nr. 53/2008 la art. 44 si art. 98 lit. e). În opinia sa, contrar celor reținute de judecătorul fondului, Decizia nr. 5008/1996 prin care s-a decis reînființarea Parohiei Gara Veche a fost edictata urmare a Hotărârilor Adunărilor Eparhiale ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei din anii 1993 si 1996, înscrisurile care emana de la forurile Bisericii Ortodoxe Romane, respectiv Mitropolia Moldovei si Bucovinei, fiind în acord cu dispozițiile art. 46 din Decretul nr. 233/1949, in vigoare la data formulării cererii, dispoziții legale care au fost preluate si in cuprinsul H.G. nr. 53/2008 la art. 44 si art. 98 lit. e). Astfel, în Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei din anul 1993, conform înscrisurilor anexate, s-a dispus "Reînființarea tuturor parohiilor transformate în chilii in timpul regimului comunist" tocmai motivat de faptul că "în regimul comunist apus un număr de parohii au fost desființate si reduse la rang de chilii încorporate altor parohii», decizia fiind luată «în vederea unei reparații de ordin moral care se impune si a restabilirii dreptății si adevărului». Ulterior, în Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei din anul 1996, s-a decis in acord cu Hotărârea Adunării Eparhiale din anul 1993, anterior menționată, înființarea unui număr de 7 parohii, menționate in anexa 7A - "In conformitate cu hotărârile Adunării eparhiale din 1993, am înființat în acest an încă 7 parohii (Anexa 7A)", iar în Anexa 7A, atașată recursului, intitulată "Situația Parohiilor nou înființate in anul 1996", la Protopopiatul Piatra Neamț este menționată Parohia Gara Veche, Piatra Neamț. De asemenea, recurenta a învederat că Hotărârile Adunărilor Eparhiale din anii 1993 si 1996, precum si Decizia nr. 5008/1996 prin care s-a decis reînființarea Parohiei Gara Veche, ca si succesoare în drepturi a Parohiei Adormirea Maicii Domnului Vânători, au fost deja supuse controlului de legalitate din partea Instituțiilor Statului care, ulterior: prin Autorizația de construcție nr. x/1997 au autorizat edificarea Bisericii Parohiei Sfinții împărați Constantin si Elena Gara Veche din municipiul Piatra Neamț; la data de 31.01.2011 au emis Titlul de Proprietate nr. x/2011 prin care Parohiei Sfinții împărați Constantin si Elena Gara Veche - cu mențiunea suplimentară ca prin emiterea titlului de proprietate Statul Roman, prin instituțiile sale, au recunoscut deja Parohiei Sfinții împărați Constantin si Elena Gara Veche calitatea de succesoare în drepturi a Parohiei Vânători - i se retroceda suprafața de 2.853 mp, din suprafața totala de 9.000 mp prevăzută în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1928, transcris sub nr. x/20.08.1928. Față de aceste motive, în opinia recurentei, sunt greșite retinerile instanței de fond, Parohia Sfinții împărați Constantin si Elena Gara Veche dovedind calitatea sa de persoana îndreptățită la restituirea/retrocedarea bunurilor imobile solicitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 si art. 13 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot hotărârii recurate și, pe fond, să se dispună admiterea acțiunii promovate în sensul anularii deciziei contestate, admiterii cererii de retrocedare formulate cu nr. x/19.01.2006 și obligarea intimatei la emiterea unei decizii prin care sa se propună retrocedarea/restituirea imobilului teren, în suprafața de 6332 mp, situat în mun. Piatra Neamț, str. x, jud. Neamț.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că, în opinia sa, sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a cererii de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 7 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport cu motivele invocate prin memoriul de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul. Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., recurenta nu evidențiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta nu a indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat. Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentă prin memoriul de recurs, în esență, se referă la istoricul proprietății solicitate a fi retrocedate/restituite de către aceasta prin cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006, înscrisurile și dovezile la care face referire probând, în opinia sa, faptul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare/restituire, aspecte pe care le-a prezentat în aceeași formă și în fața instanței de fond, și care nu se referă la nelegalitatea sentinței atacate. Instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată. Astfel, reținând dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 84/2000 referitor la definiția sintagmei "acte doveditoare" și punctul 13 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, prim instanță a considerat ca fiind neîntemeiate apărările reclamantei cu privire dovedirea calității reclamantei solicitante Parohia Gara Veche de succesoare în drepturi a Parohiei Vânătorii Pietrei, parohie ce figurează în înscrisurile depuse în susținerea cererii de retrocedare. Instanța a apreciat că "înscrisul aflat la dosar, reprezentând adresă emisă de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei sub nr. x/21 octombrie 1996 nu reprezintă o dovadă în sensul celor învederate de către reclamantă, întrucât aceasta a avut doar rolul de a aduce la cunoștința Protopiatului Piatra Neamț aprobarea înființării de către A. a Parohiei Gara Veche începând cu data de 1.10.1996, fără a conține niciun alt element în baza căruia să se poate concluziona că parohia Gara Veche este succesoarea în drepturi a Parohiei Vânătorii Pietrei. În plus, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat Adeverință emisă sub nr. x/11.02.2022 de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei Arhiepiscopia Iașilor, Parohia Gara Veche a fost înființată în 1.01.1996 prin desprinderea din Parohia Vânători. În cuprinsul aceluiași înscris, se arată că în anul 1996 s-a procedat la reorganizarea Parohiei Vânători în sensul rearondării teritoriului canonic al acestuia." Referitor la înființarea, desființarea și modalitatea de rearondare a teritoriului canonic, Curtea de apel a reținut "dispozițiile art. 46 din Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 referitor la Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, act normativ în vigoare în anul 1996, data înființării Parohiei Gara Veche (decret abrogat prin art. 2 din H.G. nr. 53/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române):"Înființarea, desființarea și modificarea teritorială a unei parohii, se aprobă de Adunarea Eparhială, la cererea credincioșilor și cu avizul protopopului". Conform art. 94 lit. m) din Decretul nr. 233/1949, adunarea eparhială, organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale și economice ale eparhie (art. 91 din Decretul nr. 233/1949), compusă din reprezentanții clerului și ai credincioșilor, în proporție de 1/3 clerici și 2/3 mireni (art. 92 alin. (2) din Decretul nr. 233/1949) hotărăște asupra înființării, desființării și delimitării teritoriale a protopopiatelor și parohiilor. Aceste dispoziții au fost preluate și în cuprinsul H.G. nr. 53/2008 la art. 44, respectiv art. 98 lit. e). La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisurile din care să rezulte înființarea în condițiile legii a Parohiei Gara Veche și în ce măsură această parohie poate fi considerată succesoarea Parohiei Vânători ce figurează în cele două înscrisuri anexate cererii de retrocedare." Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând motivul pentru care sentința este nelegală. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.