ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1008/2024

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, modificarea în parte a Deciziei nr. 10280/30.06.2022 emise de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să dispună trimiterea dosarului care s-a constituit la această instituție către Primăria Târgu Neamț, în vederea soluționării aspectelor privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul-construcție demolat care a fost situat în Tîrgu Neamț, str. x, pe terenul în suprafață de 50 m.p. pentru care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii.

Prin sentința nr. 3 din 12 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 3 din 12 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău a exercitat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii.

În motivare a susținut, după o expunere a situației de fapt, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță sunt aplicabile doar dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, ignorând faptul că aspectele ce nu intră sub incidența acestei ordonanțe pot fi soluționate prin trimiterea la normele de drept comun aplicabile în materie. Aceasta întrucât, în raport de prevederile legale referitoare la construcțiile demolate, a ignorat existența în O.U.G. nr. 94/2000 a unor norme de trimitere la alte texte legale pentru soluționarea acestui aspect, norme referitoare la modalitatea de acordare de despăgubiri pentru construcțiile care au aparținut bisericii și care au fost demolate în mod abuziv, pe care nu le-a aplicat în cauză.

Astfel, a apreciat că există o serie de norme de trimitere pentru situațiile ce nu sunt soluționate prin O.U.G. nr. 49/2002, în sensul trimiterii la Legea nr. 10/2001 și la legile care au adus modificări acesteia, cum ar fi Legea nr. 165/2013, norme care impun o obligație în sarcina intimatei-pârâte, nefiind opționale.

Contrar opiniei instanței de fond, a considerat că în cauză este vorba despre situația prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și că este important a se sublinia faptul că prin decizia criticată s-a recunoscut calitatea sa de persoană îndreptățită, inclusiv sub aspectul referitor la măsurile compensatorii privind construcția demolată, fiind îndeplinită condiția menționată la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Solicitarea reclamantei de emitere a unei noi decizii care să dispună trimiterea dosarului la Primăria Târgu-Neamț se impune, în opinia recurentei, datorită faptului că, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, demersurile efectuate în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 au regimul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Astfel, din moment ce legea generală asimilează notificarea făcută în baza O.U.G. nr. 94/2000 cu notificarea făcută în baza Legii nr. 165/2013, se poate aplica legea generală pentru situațiile nesoluționate prin O.U.G. nr. 94/2000.

În continuare, a arătat că decizia emisă de autoritatea pârâtă, criticată în cauză, ar trebui să conțină și o dispoziție de natură administrativă cu privire la trimiterea sau redirecționarea dosarului care s-a constituit la nivelul instituției, către Primăria orașului Târgu Neamț, pentru o legală soluționare a problemei măsurilor compensatorii pentru construcția care a fost demolată de autoritățile vremii respective, însă aceasta a ignorat istoricul și parcursul notificării formulate în legătură cu imobilul în litigiu.

Sub al doilea aspect, a criticat sentința de fond pentru faptul că instanța a interpretat restrictiv măsurile pe care Comisia Specială de Retrocedare le poate lua, contrar normelor din C. civ. care se referă la interpretarea articolelor codului în sensul producerii efectelor juridice și cu ignorarea practicii curente a acesteia din alte dosare similare.

În fine, incidența motivului de casare invocat a fost susținută și prin prisma faptului că există cadrul legal pentru soluționarea situației imobilelor demolate care au aparținut bisericii și au fost preluate abuziv de către Stat, criticând considerentele reținute de prima instanță sub acest aspect.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. În esență, a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin intermediul căruia a reiterat argumentele invocate în susținerea recursului formulat și a solicitat înlăturarea apărărilor părții adverse.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs și a apărărilor și susținerilor din întâmpinare și din răspunsul la întâmpinare depuse în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și-l va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" vizează modificarea în parte a Deciziei nr. 10280/30.06.2022 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia să emită o nouă decizie care să dispună trimiterea dosarului aferent cererii de retrocedare către Primăria orașului Târgu Neamț pentru a-i fi soluționată cererea sub aspectul acordării de măsuri compensatorii pentru imobilul-construcție demolat care a fost situat pe terenul în suprafață de 50 m.p. din Târgu Neamț, str. x.

Prin Decizia nr. 10280/30.06.2022, autoritatea emitentă a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 50 m.p. și a respins cererea referitoare la retrocedarea construcției care s-a aflat pe acel teren și la acordarea de măsuri compensatorii pentru aceasta, reținându-se că restituirea în natură a bunului casă de locuit revendicat de reclamantă nu este posibilă, construcția respectivă fiind demolată de autoritățile vremii, iar acordarea de măsuri compensatorii pentru acea construcție nu se poate face întrucât construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

În cadrul contestației formulate împotriva actului anterior menționat reclamanta a susținut, sub un prim aspect, că prevederile art. 1 alin. (4) și (6) și respectiv cele cuprinse la art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, deși se referă la terenuri revendicate, se aplică prin analogie și la situația construcțiilor demolate în mod abuziv, în virtutea normelor de trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și la legile care au adus modificări Legii nr. 10/2001, apreciind că este aplicabilă situația prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În consecință, a criticat soluția pronunțată prin sentința atacată, considerând că instanța de fond a absolutizat efectele O.U.G. nr. 94/2000 și a ignorat împrejurarea conform căreia aspectele ce nu intră sub incidența acestei ordonanțe pot fi soluționate prin trimiterea la normele de drept comun în materie, astfel cum a argumentat în paginile 4-5 din recurs.

Contrar alegațiilor recurentei-reclamante și în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament îl împărtășește, Înalta Curte constată că acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate nu face obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000, iar cererea formulată sub acest aspect de către reclamantă nu poate fi soluționată conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Este eronat raționamentul părții recurente referitor la posibilitatea acordării de măsuri compensatorii și pentru construcția demolată, întrucât legiuitorul stabilește în mod expres faptul că doar construcțiile existente în natură pot face obiectul ordonanței în temeiul căreia se formulează cererea de retrocedare, la pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 164/2002, prevăzându-se că nu intră sub incidența ordonanței menționate imobilele care fac sau au făcut obiectul restiturii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate.

Prin urmare, s-a reglementat și situația în care construcțiile au fost demolate, în Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, la pct. 3 teza a II-a, prevăzându-se în mod expres că nu intră sub incidența acestei legi imobilele demolate, astfel că, în vederea soluționării favorabile a unei cereri de retrocedare nu se pot combina prevederile diverselor legi speciale, cum pretinde recurenta-reclamantă, întrucât O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o normă specială diferită de Legea nr. 10/2001.

Astfel, din interpretarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reiese în mod clar că aceste norme sunt în sensul înlăturării aplicării acestei legi generale în ceea ce privește procedura de retrocedare a bunurilor evidențiate și a aplicabilității legii speciale reprezentate de O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, nu poate fi primită alegația recurentei conform căreia se poate trimite cererea sa referitoare la acordarea de măsuri compensatorii pentru construcția demolată către Primăria orașului Târgu Neamț, în vederea soluționării potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, măsurile pe care Comisia Specială de Retrocedare le poate lua sub acest aspect fiind corect apreciate de instanța de fond, în acord cu prevederile legale aplicabile, așa încât nu se poate reține că ar fi interpretat restrictiv aceste norme, cum pretinde recurenta.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, forma în vigoare în perioada de referință, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială. (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea. (4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. (….) iar (6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor."

De asemenea, la art. 2 alin. (4) din aceeași ordonanță legiuitorul a pevăzut că "pentru situațiile prevăzute la art. 1 alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială sau compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea deținătoare prevăzută la alin. (1), cu acordul persoanei îndreptățite."

Or, raportat la normele legale citate supra, se reține că, deși legiuitorul a făcut referire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, acestea se referă la situația reglementată de art. 1 alin. (4) în ipoteza terenurilor ocupate parțial sau în totalitate cu alte construcții și nu la cea a construcțiilor preluate abuziv și care au fost ulterior demolate.

Prin urmare, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că temeinicia solicitării sale este demonstrată de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilește că demersurile efectuate în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 au regimul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și că, în aceste condiții, se poate aplica legea generală pentru situațiile sau aspectele nesoluționate prin O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond reținând în mod corect că nu sunt aplicabile în prezenta cauză dispozițiile legii generale.

Deși Legea nr. 165/2013 reprezintă legea generală, aceasta se aplică doar în ipoteza în care legea specială ce reglementează anumite categorii de imobile, în speță O.U.G. nr. 94/2000, nu conține dispoziții derogatorii. Ca atare, pentru imobilele care aparținut cultelor religioase din România, reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcțiile demolate ce nu sunt cuprinse în obiectul său de reglementare, în temeiul altei legi reparatorii, legea specială sub aspectul reliefat neputând fi completată cu alte legi reparatorii, cum susține recurenta-reclamantă.

În condițiile în care legea specială incidentă interzice acordarea de despăgubiri numai pentru construcțiile demolate sau pentru imobilele care au făcut sau fac obiectul altor legi speciale cu caracter reparator, iar în cauză s-a făcut dovada că imobilul-construcție ce a fost preluat abuziv a fost demolat, nu se poate susține cu suficient temei că există cadrul legal pentru soluționarea situației imobilelor demolate care au aparținut bisericii și au fost preluate abuziv de către Stat, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.

De altfel, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată inițial de către recurenta-reclamantă a fost depusă la Primărie, iar prin hotărâre judecătorească a fost trimisă la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pentru a fi soluționată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, astfel că s-a decis cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește incidența în speță a legii speciale reprezentate de O.U.G. nr. 94/2000.

Pe cale de consecință, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate și că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția contestată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei și va menține sentința de fond atacată sub toate aspectele criticate.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinței nr. 3 din 12 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.