ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1914/2024

Ședința publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 08.06.2022 sub dosar x/2022 reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 10124/31.03.2022 și emiterea unei noi decizii în sensul admiterii cererii privind acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x și obligarea Comisiei să se pronunțe asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafață de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imașul B. și Șoseaua Băile Oglinzi, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind revendicarea terenului în suprafață de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imașul B. și Șoseaua Băile Oglinzi .

Prin sentința nr. 36 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" la capătul de cerere vizând "obligarea Comisiei de a se pronunța asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafață de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între imașul B. și Șoseaua Băile Oglinzi".

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării Deciziei nr. 10124/31.03.2022 și emiterii unei noi decizii în sensul acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta - reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut nu a făcut dovada deținerii în proprietate a terenului în discuție la momentul preluării abuzive de către Stat, încălcându-se astfel prevederile O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv a Normelor metodologice cuprinse în H.G. nr. 1164/2002.

Chiar din Decizia nr. 10124/31.03.2022 rezultă că, în anul 1948, terenul respectiv se afla încă evidențiat în Registrul inventar al Parohiei, deci se afla în proprietatea reclamantei în perioada de referință prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000.

Împrejurarea că terenul nu a mai figurat în inventarul Parohiei începând cu anul 1949 trebuie analizată din perspectiva istorică, aceea a modului de raportare a Statului comunist față de bunurile Bisericii, fiind de notorietate faptul că Biserica, sub presiunea autorităților comuniste, în urma unor "dispoziții" ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a fost obligată să predea Primăriei terenurile pe care le deținea în proprietate.

În acest sens, folosirea, ca temei probator al motivării instanței de fond, a informației comunicate de Primăria Tg. Neamț către Comisie, respectiv adresa nr. x/28.05.2021, trebuie interpretată în favoarea recurentei-reclamante, rezultând din această adresă faptul că Parohia nu a mai figurat, în evidențele de rol fiscal, ca proprietar al terenului în perioada 1959-1996, fapt care constituie o afirmație implicită a faptului că Parohia a figurat în rolul fiscal ca proprietar al terenului până în anul 1958.

Evident că Parohia nu mai putea să mai figureze în evidențele de rol fiscal ale primăriei după anul 1958 din moment ce terenul respectiv fusese deja preluat abuziv de către autoritățile vremii.

Prin cea de-a doua critică adusă sentinței recurate, recurenta - reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea hotărârii informația comunicată Comisiei de către Primăria Tg. Neamț prin adresa nr. x/22.03.2016, respectiv faptul că "în perioada 1959-1966 în registrul de rol fiscal la adresa din str. x a figurat înscris C., iar după anul 1975 imobilul nu mai figurează."

Așa cum a arătat și probat, informația de mai sus este rodul unei confuzii, întrucât persoana indicată ca proprietar, C., a fost în realitate proprietarul unei teren care se învecina cu o altă proprietate a Parohiei situată pe str. x.

La dosarul cauzei, a fost depus procesul-verbal întocmit la data de 19.10.1940 de autoritățile vremii, înscris în care s-a consemnat faptul că Parohia era proprietara unui teren, în suprafață de 235 mp., situat în str. x, fără a fi indicat vreun număr stradal, indicându-se ca vecinătăți: str. x; str. x; proprietatea C. și str. x.

Acest aspect ar fi putut să fie clarificat prin emiterea unei adrese către Primăria Tg. Neamț, prin care să i se solicite informații cu privire la proprietățile pe care numitul C. le-a avut în Tg. Neamț în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000 și individualizarea acelora, cu precizarea existenței vecinătății cu proprietățile Parohiei din str. x, așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 19.10.1940 mai sus arătat. Însă, proba solicitatănu a fost încuviințată de către prima instanță.

Cea de-a treia critică formulată vizează reținerea greșită a faptului că Parohia nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în discuție de către autoritățile comuniste.

Recurenta a reafirmat aspectul notorietății presiunii exercitate de autoritățile comuniste asupra Bisericii în vederea cedării proprietăților pe care le deținea, susținând, de asemenea, că dovada preluării abuzive rezultă din adresa Primăriei Tg. Neamț în care se arată că terenul "este în proprietatea Orașului Tîrgu Neamț, iar destinația actuală este bloc de locuințe", fără a se preciza prin ce documente și de la cine a fost preluat abuziv. Faptul că pe acel teren s-a construit un bloc este o dovadă în plus a preluării abuzive a unui teren proprietate privată și includerea sa în domeniul privat al statului.

În fine, recurenta a invocat prevederile art. 1

1

din O.U.G. nr. 94/2000, conform căruia "Se prezumă ca fiind preluate abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român, prin acte de donație", text de lege a cărui incidență în cauză a fost ignorată de către instanța de fond.

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele în continuare arătate.

Cu privire la dreptul de proprietate, în mod corect instanța de fond a reținut că actele aflate la dosar relevă împrejurarea deținerii imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă, la nivelul anului 1948; ulterior acestui moment, potrivit înscrisurilor administrate în cauză, imobilul figurează la rolul fiscal al numitului C., în perioada 1959- 1966, iar după 1975 nu mai există informații cu privire la acesta.

În mod evident, instanța de fond a analizat înscrisurile aflate la dosar, simpla nemulțumire exprimată de recurenta-reclamantă cu privire la sentința recurată nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

A mai arătat intimata că perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, atât pentru dovedirea dreptului de proprietate, cât și pentru dovedirea preluării abuzive a imobilului solicitat, de către statul român, de la solicitantă.

Ori, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în cauză, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului solicitat, intimata-pârâtă a susținut că, întrucât de la nivelul anului 1948 nu mai există niciun înscris care să ateste dovada dreptului de proprietate al parohiei asupra imobilului solicitat, iar în perioada 1959-1966 imobilul figura în proprietatea unei persoane fizice și, în prezent, imobilul figurează în proprietatea statului român, rezultă că imobilul nu a fost preluat de la solicitantă.

Recurenta-reclamantă interpretează eronat dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, arătând, în mod greșit, că s-ar încadra în situația prevăzută de art. 1

1

, potrivit căruia "se prezumă ca fiind preluate abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român, prin acte de donație (...)".

Astfel cum reiese din textul de lege, ordonanța de urgență anterior menționată face referire la acele donații ale imobilelor, către statul român, de către cultele religioase, donații care au fost calificate ca fiind, în egală măsură, abuzive, iar în prezenta cauză, la dosarul aferent cererii de retrocedare nu se află depusă dovada unei astfel de donații.

Cu privire la situația juridică a imobilului solicitat, intimata-pârâtă a arătat că, deși împrejurarea construirii unui bloc de locuințe pe terenul respectiv poate fi o dovadă a preluării abuzive a imobilului de către statul român, totuși nu înseamnă că preluarea a avut loc în perioada de referință a legii, de la solicitantă.

În cauza dată, proprietar în perioada 1959-1966 a fost dl. C. despre care solicitanta susține că ar fi avut doar un drept de folosință, dar nu aduce dovezi în acest sens, deși cel ce se pretinde îndreptățit la restituire trebuie să probeze mai întâi dreptul său de proprietate asupra imobilului solicitat, sarcina probei revenindu-i recurentei-reclamante potrivit art. 249 C. proc. civ.

În fine, referitor la solicitarea de întocmire a unei adrese către Primăria Târgului Neamț prin care să se solicite informații cu privire la proprietățile pe care numitul C. le-a avut în Târgul Neamț în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, individualizarea acestora și constatarea faptului dacă aceste proprietăți au fost vecine cu proprietățile Parohiei din str. x, intimata consideră că o asemenea adresă nu este utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea prezentei cauze, nefiind în măsură să conducă la concluzia că Decizia nr. 10483/11.11.2022, emisă de către Comisia specială de retrocedare, ar fi nelegală.

Obligația care îi revine Parohiei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului", pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este să dovedească faptul că a deținut acest imobil în proprietate și a fost preluat abuziv de către statul român, de la aceasta, în perioada de referință a legii, iar nu numărul proprietăților dlui C. și câte dintre acestea se învecinau cu fosta proprietate de la 1948 a parohiei, întrucât acest lucru nu dovedește faptul că imobilul nu ar fi intrat în proprietatea acestuia.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, sentința fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, după cum se va detalia în continuare.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată și completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1

1

) din ordonanță "Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)."

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

De asemenea, pct. 13 din H.G nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, arată că prin sintagma "acte doveditoare" se înțelege orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive, și orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate.

În speță, instanța de fond a reținut că din actele aflate la dosar (copia de pe inventarul parohiei întocmit în 31.12.1948, copia inventarului terenuri din 31.12.1948, copia certificată a registrului inventar jurnal al bisericii din 31.12.1948) rezultă deținerea imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă la nivelul anului 1948.

Concluzia primei instanțe a fost însă aceea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar, pentru că, ulterior anului 1948, mai precis în perioada 1959- 1966, imobilul situat în Tîrgu Neamț, str. x, a figurat în rolul fiscal al numitului C., iar după 1975 nu mai există informații cu privire la acesta.

Deși reclamanta a susținut ca fiind o eroare mențiunea cuprinsă în adresa nr. x/22.03.2016 a Primăriei orașului Târgu Neamț, referitoare la existența terenului în discuție la rolul fiscal al numitului C., solicitând emiterea unei adrese pentru clarificarea situației, prin care să se indice care sunt proprietățile deținute de persoana respectivă în orașul Tîrgu Neamț, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, și dacă proprietățile acesteia se învecinau cu proprietățile Parohiei, instanța de fond nu a dat curs acelei solicitări.

Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe dovezi care să clarifice fără echivoc situația juridică a imobilului pentru care reclamanta a formulat cererea întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, deși Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a depus acte doveditoare- conform pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1164/2002- cu privire la dreptul său de proprietate la nivelul anului 1948, aflat în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, ulterior ar fi intervenit o împrejurare care ar fi atras neîncadrarea în ipoteza art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

Or, potrivit art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Referitor la dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, este adevărat că recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovezi concrete cu privire la modalitatea în care imobilul teren în suprafață de 100 mp situat în municipiul Tg. Neamț, str. x, a ieșit din proprietatea sa și a trecut în proprietatea statului, însă în chiar motivarea deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare se face referire la adresa nr. x/30.09.2020 a Primăriei Orașului Târgu Neamț, prin care s-a comunicat că imobilul "este în proprietatea Orașului Târgu Neamț iar destinația actuală este bloc de locuințe".

O.U.G. nr. 94/2000 a fost modificată prin Legea nr. 22/2020, articolul 4 alin. (6) prevăzând, în prezent, în mod expres, faptul că "În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)."

Prin dispozițiile legale anterior menționate, se instituie o prezumție legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situația în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a ușura dovada nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanțial.

Așadar, în raport cu cele mai sus reținute, reiese necesitatea pronunțării unei soluții de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare, instanța de fond urmând a analiza toate susținerile și apărările formulate de părți și efectuarea probelor pe care le va considera necesare și utile lămuririi situației de fapt și a semnificației ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior.

Pentru argumentele expuse la pct. II din prezenta decizie, Înalta Curte, reținând că este întrunit motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinței nr. 36 din 31 martie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.