ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4455/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă la data de 19.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, a solicitat anularea deciziei nr. 8793/29.08.2019 emisă în dosarul de retrocedare nr. x/17.11.2005, obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Care au Aparținut Cultelor Religioase din România la emiterea unei noi decizii prin care să se acorde măsuri compensatorii pentru imobilul construcție din 2 camere din zid în suprafață de 51mp și teren în suprafață de 27mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă str. x) județul Giurgiu și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Prin sentința civilă nr. 102/2020/CAF, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 131, 132 C. proc. civ., raportat la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 10 Legea 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1440 din 15 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1440 din 15 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele: - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, în raport de modificările aduse Legii nr. 165/2013; - instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul că respingerea probei cu expertiză tehnică evaluatorie a avut drept consecință încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituție și art. 6 C. proc. civ. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivarea constând într-o înșiruire de dispoziții legale pretins aplicabile urmate de concluzia nejustificării calității de proprietar; - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000. În opinia recurentei-reclamante, înscrisurile depuse la dosar, precum și probele administrate în etapa judiciară fac dovada atât a dreptului de proprietate, cât și a preluării abuzive a imobilului în litigiu. Astfel, în Procesul-verbal de revizuire din 13.04.1940 emis de Primăria orașului Giurgiu se menționează ca făcând parte din averea imobilă a "Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului terenul din str. x, clădire și teren, clădirea fiind din cărămidă, cu două camere, învelită cu tablă, prăvălie în care chiriașul A. exercită comerțul cu încălțăminte, iar din adresa nr. x din 1955 a Consiliului Popular al orașului Giurgiu rezultă faptul că imobilele foste proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu au fost trecute în patrimoniul Sfatului Popular Oraș Giurgiu în baza ordinului 118697/59/a din 07.12.1949 al Ministerului de Justiție comunicat Tribunalului Vlașca pe baza Hotărârii nr. 1081 bis din 07.10.1949 prin care s-au dizolvat asociațiile, terenurile fiind atribuite oamenilor muncii conform D 493 din 10.12.1954. De asemenea, din adresa nr. x din 28.10.1954 emisă de Consiliul Popular al Raionului Giurgiu rezultă aceeași situație respectiv că bunurile proprietatea bisericii au trecut în proprietatea statului ca urmare a dispoziției Ministerului Justiției nr. x/1949, împrejurare confirmată și prin depozițiile autentificate ale martorilor B., C.. Recurenta-reclamantă apreciază greșită soluția instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii în privința construcției demolate, întrucât O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.12.2021, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate. În opinia intimatei-pârâte, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor care au aparținut cultelor religioase. În condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu de către statul român în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, în mod corect instanța de fond a menținut decizia emisă de autoritatea intimată prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului. În privința construcției demolate, intimata-pârâtă a subliniat faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, construcțiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. Recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 8793/29.08.2019 emisă de autoritatea intimată prin care s-a respins cererea de acordare a unor măsuri compensatorii pentru imobilul construcție cu două camere în suprafață de 51 mp și teren în suprafață de 27 mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă lt. D.) județul Giurgiu. Argumentele autorității intimate au constat în faptul că din înscrisurile aferente solicitării nu a reieșit deținerea proprietății asupra imobilului ulterior anului 1942 și nu s-a făcut de către reclamantă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, iar în privința construcției demolate s-a reținut că aceasta nu este posibilă ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. (3) din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, susținându-se faptul că nu fac obiectul actului normativ construcțiile demolate. Soluționând cauza, Curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reținând în esență că aceasta nu poate beneficia de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 27 mp întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și nici a preluării abuzive a acestuia de către stat, iar în privința construcțieir demolate a reținut că acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000. Soluția instanței de fond este însușită parțial de către instanța de control judiciar, numai în privința dezlegării date capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată. În privința terenului în suprafață de 27 mp ce formează obiectul cererii de retrocedare nr. x/17.11.2005 soluția instanței de fond nu este însușită de instanța de control judiciar, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 astfel cum au fost completate prin Legea nr. 22/2020 cu referire la regimul probatoriu în litigiile care intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000. Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: O primă critică vizează încălcarea de către judecătorul fondului a competenței de ordine publică a altei instanțe, critică încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Critica este nefondată, întrucât în cauză se contestă decizia emisă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: "deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora". Pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 3 milioane RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora mai mari de 3 milioane RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Totodată, potrivit art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., Curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale. Având în vedere că pârâta Comisia Speciala de Retrocedare este o instituție publică centrală, fiind înființată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparține curților de apel, iar față de împrejurarea că imobilul notificat este situat în Giurgiu, în speță competența revine Curții de Apel București. Prin urmare, fiind vorba despre o competență materială derogatorie de la prevederile C. proc. civ. iar actul contestat este emis de o autoritate publică de nivel central, Comisia Specială de Retrocedare fiind înființată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, competența revenea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ si Fiscal, critica recurentei –reclamante fiind, astfel, nefondată. O altă critică încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, în opinia recurentei-reclamante respingerea probei cu expertiză tehnică evaluatorie având drept consecință încălcarea dreptului la apărare. Critica este nefondată, întrucât posibilitatea instanței de judecată de a cenzura probele solicitate de părți nu se circumscrie dreptului la apărare al părților. În planul probațiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanțelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilității probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanța de fond a pus în discuție proba cu expertiză tehnică evaluatorie și deliberând asupra admisibilității și aptitudinii acesteia de a duce la soluționarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că proba solicitată nu are utilitate în planul cercetării judecătorești. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că raționamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât în verificarea legalității deciziei nr. 8793/29.08.2019 emisă de autoritatea intimată se impunea combaterea motivelor care au condus la respingerea cererii de retrocedare, evaluarea imobilului demonstrând aspecte ce țin de o etapă procedurală administrativă ulterioară. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sunt, de asemenea, nefondate. Astfel, judecătorul fondului a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, raționamentul care a stat în baza soluției pronunțate, ceea ce demonstrează că a examinat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei. Împrejurarea că sentința nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea judecătorească nu este motivată, de vreme ce instanța a răspuns argumentelor fundamentale invocate de recurenta-reclamantă, răspuns care justifică soluția pronunțată. Criticile privind lipsa dovezii calității de proprietar și a preluării abuzive a imobilului teren în suprafață de 27 mp, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate. Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată și completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Totodată, potrivit pct. 13 din Normele anexa la H.G. nr. 1164/2002: "Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale." În cauză, în dovedirea dreptului de proprietate recurenta-reclamantă a depus o serie de înscrisuri care, analizate în mod coroborat, fac dovada dreptului de proprietate al recurentului-reclamant asupra imobilului notificat. Astfel, din Procesul-verbal de revizuire din 13.04.1940 emis de Primarul Orașului Giurgiu și delegatul Ministerului de Finanțe rezultă că face parte din averea imobilă a Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului imobilul din str. x, compus din clădire și teren, clădirea fiind din cărămidă, cu două camere, învelită cu tablă, prăvălie în care chiriașul A. exercită comerțul cu încălțăminte. De asemenea, din adresa nr. x din 1955 a Consiliului Popular al orașului Giurgiu rezultă faptul că imobilele foste proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu au fost trecute în patrimoniul Sfatului Popular Oraș Giurgiu în baza ordinului 118697/59/a din 07.12.1949 al Ministerului de Justiție comunicat Tribunalului Vlașca pe baza Hotărârii nr. 1081 bis din 07.10.1949 prin care s-au dizolvat asociațiile, iar terenurile au fost atribuite oamenilor muncii conform D 493 din 10.12.1954. Aceeași situație de fapt rezultă din adresa nr. x/28.10.1954 emisă de Consiliul Popular al Raionului Giurgiu și este confirmată și prin declarațiile autentificate ale martorilor B. și C.. Faptul că prin adresa nr. x/15.06.2018 Primăria Municipiului Giurgiu a comunicat faptul că nu deține date referitoare la un istoric de adresă și număr poștal pentru imobilul din str. x nu conduce în mod automat la prezumția că recurenta-reclamantă nu a fost proprietara imobilului, cum în mod greșit susține autoritatea intimată, în condițiile în care Primăria Giurgiu nu deține istoric de adresă și număr poștal din perioada preluării abuzive pentru nicio proprietate. Din coroborarea acestor probe rezultă că imobilul situat în str. x, județul Giurgiu s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante și a fost preluat de stat fără titlu. Referitor la dovada formală a preluării imobilului, Înalta Curte reține că, prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea art. 4 O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: "(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)." Din conținutul legii sus menționat, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă de preluare abuzivă a bunului, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării acestuia. Fiind în prezența unei prezumții instituită de legiuitor pentru a ușura dovada nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanțial, instanța de control judiciar reține că în baza art. 6 alin. (1) și (6) din C. civ., această prezumție se aplică pentru viitor atât raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare, cât și efectele viitoare ale raporturilor juridice aflate în desfășurare la aceeași dată. Această interpretare care consacră principiul aplicării legii în vigoare la data soluționării cererii în materia legilor privind măsurile reparatorii, iar nu cea în vigoare la data depunerii cererii este consfințită de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 80/12.11.2018, în cuprinsul paragrafului 66 se rețin următoarele: "Dată fiind situația juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul modificat, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispozițiile art. 4, fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii." Chiar dacă această decizie a fost dată în interpretarea și aplicarea Legii nr. 165/2013, principiul aplicării imediate a legii civile noi se aplică și în cazul celorlalte legi reparatorii pentru a se asigura un regim unitar de reparație pentru imobilele preluate abuziv. Având în vedere împrejurarea că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în raport de ridicarea topografică din anul 1939 coroborată cu procesul-verbal de verificare din data de 13.04.1940 pe amplasamentul imobilului în litigiu, în prezent, se regăsește construcția unui bloc de locuințe, nu se mai poate vorbi de retrocedare în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000. În privința construcției demolate, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanța de fond este conformă dispozițiilor legale incidente. Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi". În același sens pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare precizează că: "Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate". Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost supuse controlului de constituționalitate referitor la faptul că nu instituie o reparație echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor aparținând cultelor religioase, ce au fost demolate însă, prin Deciziile nr. 596/19 iunie 2007 și nr. 911 din 18 octombrie 2007 Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate arătând în esență că: "pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat este determinată exclusiv de o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituție, "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia." Este adevărat că art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 fac vorbire despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, însă acestea se referă la situația reglementată de art. 1 alin. (4) din acest act normativ, respectiv ipoteza terenurilor ocupate parțial sau în totalitate cu alte construcții iar nu la ipoteza construcțiilor preluate abuziv și care au fost ulterior demolate. Prin urmare, în privința construcției demolate, sentința este legală, criticile recurentei reclamante urmând a fi respinse ca nefondate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, va anula parțial decizia nr. 8793/29.08.2019 emisă în dosarul de retrocedare nr. x/17.11.2005 și va obliga pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să se acorde măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 27 mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă str. x) județul Giurgiu. În baza dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., având în vedere că intimata este în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-reclamantă.