ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2024

Ședința publică din data de 01 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta Parohia Ortodoxă Buna Vestire Evanghelismos (Giurgiu), în contradictoriu cu pârâții ANRP, CNCI, Comisia specială de retrocedare și UAT Municipiul Giurgiu, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 8238/31.10.2018, emisă de Comisia specială de retrocedare;

- constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului teren de 793,65 mp situat în mun. Giurgiu, județul Giurgiu;

- determinarea despăgubirii ce i se cuvine reclamantei,

- obligarea pârâtelor să emită decizia de acordare a despăgubirilor determinate de instanță și la plata acesteia;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus la dosar la data de 09 ianuarie 2019 cerere completatoare și modificatoare a acțiunii introductive, arătând că înțelege să completeze cererea de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere prin care contestă Decizia nr. 8238/31.10.2018, emisă de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, din cadrul ANRP în sensul anulării acestei decizii, arătând că înțelege să mențină cererile cuprinse în acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 1193 din 03 iunie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Comisia specială de retrocedare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03 octombrie 2019, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 261 din 15 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Municipiul Giurgiu și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a respins restul excepțiilor procesuale: tardivitatea cererii completatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCI, inadmisibilitatea și prematuritatea unor capete de cerere;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Buna Vestire, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Mobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 261 din 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Buna Vestire, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, drept consecință a casării, trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 pct. b) teza a doua din C. proc. civ., pronunțând o hotărâre pe baza susținerilor nedovedite provenite de la Comisia Specială, fără administrarea unui probatoriu care să sprijine în mod obiectiv hotărârea, motiv de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În egală măsură, în opinia acesteia, instanța de fond eșuează în a motiva în cuprinsul hotărârii care este legătura juridică între potențialitatea unei cereri de retrocedare depusă de Uniunea Elenă și prezenta cauză, ceea ce face să devină incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

Prima instanță, în loc să clarifice cine este proprietar/persoană îndreptățită, ambele cereri fiind respinse de către Comisa Specială de Retrocedare, creează astfel, nelegal, în patrimoniul statului, un beneficiu la care acesta nu este îndreptățit. Prin acest beneficiu, statul rămâne proprietar pe un teren pe care și 1-a însușit în mod abuziv și pentru care nu a plătit nicio despăgubire sau preț.

Recurenta-reclamană a susținut că nelegalitatea hotărârii pronunțate rezultă din faptul că instanța de fond nu se întemeiază pe probele administrate în cauză, întrucât nu există la dosar nicio dovadă a pretinsei depuneri de către Uniunea Elena a unei cereri de retrocedare vizând același teren pretins și de recurentă și totodată, încălcându-și obligația de aflare a adevărului, întrucât ignoră complet faptul că intimata Comisia Specială de retrocedare a respins atât cererea recurentei, cât și pretinsa cerere a Uniunii Elene, cu aceeași motivare, respectiv că niciuna nu este persoană îndreptățită.

Cu privire la actul autentificat sub numărul x/13.03.1964 la Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, Regiunea București, intitulat Act de Donație, recurenta-reclamantă a învederat faptul că acesta a făcut obiectul unei cereri de constatare a nulității absolute. Cererea de constatare a nulității absolute a făcut obiectul dosarului numărul x/2015, soluționat de către Judecătoria Giurgiu prin sentința Civilă nr. 3885/18.05.2016, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia numărul 840/21.10.2016 a Tribunalului Giurgiu prin care a fost respins apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu prin Primar, ca fiind nefondat.

Conform dispozitivului sentinței Civile nr. 3885/18.05.2016 s-a dispus admiterea acțiunii formulată de Parohia Buna Vestire, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, constatându-se nulitatea absolută a actului de donație numărul 236/13.03.1964 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, fiind recunoscută, cu putere de lucru judecat, Parohiei Buna Vestire Evanghelismos reprezentată prin Preot Paroh A., calitatea de persoană îndreptățită pentru imobilul teren în suprafață de 670 m.p. din curtea bisericii imobil proprietatea sa.

Nulitatea actului juridic civil atrage principiul retroactivității, potrivit căruia efectele nulității merg până în momentul încheierii actului juridic civil, ca atare, se ajunge în situația în care părțile n-ar fi încheiat actul juridic. De asemenea, nulitatea atrage principiul repunerii în situația anterioară, potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat niciodată.

Caracterul retroactiv al efectelor anulării Actului de donație numărul 236/13.03.1964 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, face ca dreptul său de proprietate să fie dobândit de la momentul trecerii Bisericii Buna Vestire, în urma cererii Epitropiei Grecești, adresate Preafericitului Părinte Patriarh B., sub jurisdicția totală a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, respectiv începând cu data de 1 aprilie 1967.

Astfel, dreptul său de proprietate asupra suprafeței de teren de 670 m.p. din curtea Bisericii Buna Vestire ce a făcut obiectul Actului de donație numărul 236/13.03.1964, autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, recunoscut prin sentința civilă nr. 3885/18.05.2016 a preexistat acesteia, ea nefacând altceva decât să îl constate, constatarea sa având un efect declarativ și dobândind astfel putere de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că, deși a depus suficiente înscrisuri la dosar, care dacă nu au convins instanța, erau îndestulătoare pentru ca să nască prezumția dreptului de proprietate. În baza rolului activ, instanța avea îndatorirea de a ordona oricărei persoane fizice sau juridice susceptibilă de a fi deținut înscrisuri suplimentare necesare pentru aflarea adevărului să le depună la dosarul cauzei. Neprocedând astfel, instanța a înăcălcat obligația de a avea rol activ în aflarea adevărului.

Astfel, prima instanță nu a ținut cont de mențiunile din cadrul "Protocolului relativ la bisericile și școlile grecești în România" din 11 august 1931 însoțit de "Lista bisericilor grecești din România, cărora le este recunoscută personalitatea juridică cu indicațiunea școlilor cari depind de aceste biserici și a bunurilor ce le aparțin", publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 1 septembrie 1931, partea I, pag. 7309-7312, document obținut de a Arhivele Naționale, Biroul Județean Giurgiu și depus la dosarul ce a făcut obiectul cererii de restituire înregistrat la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România din cadrul ANRP, precum și la dosarul prezentei cauze.

Totodată, prima instanță nu a avut în vedere sentința civilă nr. 3885/18.05.2016, pronunțată în cadrul dosarului numărul x/2015, soluționat de către Judecătoria Giurgiu rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia numărul 840/21.10.2016 a Tribunalului Giurgiu, prin care s-a constatat nulitatea absolută a Actului de Donație numărul 236/13.03.1964 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, privitor la suprafața de 670 m.p., precum și

Raportul de Expertiză Tehnică Extrajudiciară în specialitatea topografie solicitat și întocmit în cadrul Dosarului numărul x/C/17.11.2005, înregistrat la ANRP.

Recurenta-reclamantă a învederat și că, prin acțiunile sale, instanța de fond a încălcat și principiul contradictorialității, dar și dreptul la apărare al părților, ceea ce atrage casarea hotărârii sub aspectul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin schimbarea calificării juridice a Protocolului încheiat de părți, fără a pune acest aspect în discuția părților, instanța a încălcat principiul contradictorialității, aceasta neputând pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților.

De asemenea, fără a da cuvântul părților pe acest aspect, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă, devenind astfel din nou incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 31 alin. (1) C. civ., ale art. 13 din Norma metodologică de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență numărul 94/2000.

Totodată, instanța a nesocotit prevederile legale cu privire faptul că, în lipsa unor probe directe de preluare abuzivă, instanța este autorizată de lege să opereze cu prezumții, astfel cum instanța de fond admite, dar nu ține și cont, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Instanța de fond avea posibilitatea de a corobora actele depuse, care au reprezentat adevărate prezumții ale dreptului de proprietate, dar și al preluării abuzive, cu situația de fapt, de a-și exercita rolul activ și de a strărui prin toate mijloacele la aflarea adevărului în cauză, dar, atitudinea instanței a fost aceea de a se complace în respingerea cauzei, fără o temeinică cercetare nici a situației de drept, dar nici a situației de fapt, menținând astfel în beneficiul Statului un drept necuvenit.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Parohia Buna Vestire este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate de recurenta-reclamantă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că acest motiv de casare privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Astfel, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea și limitele exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative fiind reglementată atât la art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituția României, cât și în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar actul administrativ care face obiectul cauzei nu se încadrează în actele ce nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ prevăzute la art. 5 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, criticile recurentei-reclamante vizează în concret încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, precum și conținutul hotărârii atacate, însă aceste aspecte se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Înalta Curte va respinge și aceste critici, ca nefondate. Nu se poate reține că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare, în condițiile în care părțile din dosar au avut posibilitatea să formuleze apărări și să susțină concluzii cu privire la probatoriul administrat în cauză.

Criticile recurentei-reclamantei referitoare la modul în care a înțeles instanța de fond să aprecieze probatoriul administrat în cauză, sunt indisolubil legate de modul în care au fost interpretate și aplicate normele legale incidente în dosarul dedus judecății, astfel că vor fi avute în vedere la analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține și că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată și apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă Parohia Buna Vestire, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, situația litigioasă între părți este generată de Decizia nr. 8238/31.10.2018, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România .

Potrivit deciziei atacate, Comisia specială a respins cererea reclamantei nr. x/C/17.11.2005 privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren de 793,65 mp situat în mun. Giurgiu, județul Giurgiu cu motivarea că suprafața de 670 mp din terenul solicitat nu s-a aflat în proprietatea reclamantei la momentul preluării abuzive, fiind în proprietatea Bisericii Grecești Evanghelismos Giurgiu astfel că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în considerentele deciziei reținându-se și că Biserica Greacă nu a reprezentat un cult religios din România, iar pentru suprafața de 123,65 mp din terenul solicitat reclamanta nu a depus niciun înscris din care să reiasă dovada proprietății și a preluării abuzive în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Învestită cu cererea în anulare a Deciziei nr. 8238/31.10.2018 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri compensatorii, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, validând astfel considerentele actului administrativ atacat.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 8238/31.10.2018 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:

"(1)Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile".

De asemenea, conform art. 4 alin. (3)-(6) din același act normative:

"(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)."

Totodată, art. 13 din Norma metodologică de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, "Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Din adresa Arhivelor Naționale Biroul Giurgiu nr. BJANGR 145 C din 29 mai 2018 rezultă că Biserica Evanghelismos Giurgiu era inclusă în anul 1931 în lista bisericilor grecești în România cărora le este recunoscută personalitatea juridică.

La data de 13 martie 1964 Parohia Bisericii Grecești Evanghelismos Giurgiu a donat Sfatului Popular al orașului Giurgiu imobilul proprietatea sa situată în Giurgiu str. x 16, suprafața de teren fără construcție în suprafață de 670 mp. Potrivit acelui act "imobilul ce donăm este proprietatea parohiei dobândită prin hrisoave și folosit de peste 50 de ani și se află descris în schița plan anexă care face parte integrantă din prezentul act". . Donația a fost acceptată de comitetul executiv al Sfatului popular Giurgiu - Decizia nr. 244/05.03.1964.

Potrivit Adresei Arhiepiscopiei Bucureștilor nr. 13052/1967 Biserica Greacă Giurgiu a trecut sub jurisdicția BOR.

La pct. 1 din adresă se menționează:

"- Se ia act de hotărârea și cererea Epitropiei Bisericii Greacă din Giurgiu și se aprobă trecerea acestei biserici sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române, cu supunere la toate legile și regulamentele Bisericii Ortodoxe Române, precum și controlul administrativ și gestionar și anume trecerea sub administrația Arhiepiscopiei Bucureștilor de la 1 aprilie 1967."

Prin sentința civilă nr. 3885/18.05.2016, pronunțată în cadrul dosarului numărul x/2015, soluționat de către Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia numărul 840/21.10.2016 a Tribunalului Giurgiu, s-a constatat nulitatea absolută a Actului de Donație numărul 236/13.03.1964 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, privitor la suprafața de 670 m.p.

Nu în ultimul rând, la data de 18 octombrie 1994 s-a încheiat un protocol între BOR și Uniunea Elenă din România (UER) potrivit căruia UER poate să își revendice orice bunuri în afara celor bisericești.

Așadar, în dezacord cu opinia judecătorului fondului, ținând cont de caracterul retroactiv al efectelor anulării Actului de donație numărul 236/13.03.1964, autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Giurgiu, precum și de prevederile art. 31 alin. (1) C. civ., care reglementează situația patrimoniului, instanța de control judiciar reține că Biserica Buna-Vestire este persoana îndreptățită la retrocedarea terenului disputat, având calitatea de succesoare în drepturi a Bisericii Evanghelismos, prin prelurea patrimoniului acesteia, preluând și dreptul la retrocedarea în nume propriu.

În ceea ce privește suprafața imobilului teren cu privire la care recurenta-reclamantă poate solicita acordarea de măsuri compensatorii, așa cum s-a reținut anterior, din actele și lucrările dosarului rezultă că aceasta a făcut dovada proprietății și a preluării abuzive în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000 doar cu privire la terenul cu suprafața de 670 mp situat în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu.

În acest sens, un aspect important fiind reprezentat și de faptul că această suprafață reprezintă, cu o foarte mică aproximare, diferența rezultată între suprafața pentru care s-a constatat în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Giurgiu, soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 764/2008, având ca obiect uzucapiune, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului de 1.214 mp din Giurgiu str. x și suprafața de 1.886 mp consemnată într-un istoric de inventar al averii bisericii grecești în anul 1948 - 1949, astfel cum rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naționale în data de 14 iulie 2022 și depus la dosarul instanței de recurs.

În consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la textele normative anterior reținute, se impune anularea, în parte, a Deciziei nr. 8238/31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren cu suprafața de 670 mp situat în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Parohia Buna Vestire, casarea, în parte, a sentinței recurate și rejudecând cauza, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Buna Vestire, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Mobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România, va anula, în parte, Decizia nr. 8238/31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România și va obligă pârâta la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren cu suprafața de 670 mp situat în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, urmând să mențină restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Buna Vestire împotriva sentinței civile nr. 261 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Buna Vestire, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Mobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România.

Anulează, în parte, Decizia nr. 8238/31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligă pârâta la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren cu suprafața de 670 mp situat în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.