ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2024

Ședința publică din data de 23 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ("ANRP") și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, a solicitat obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de retrocedare nr. x din 19.01.2006, în sensul de a se stabili existența și întinderea dreptului în favoarea reclamantei, a calității de persoană îndreptățită și a se dispune retrocedarea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x și str. x, cu datele de identificare indicate, precum și plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 70 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

1.3. Prin sentința civilă nr. 1910 din 13 septembrie 2019, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

1.4. Prin decizia nr. 2487 din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

1.5. După pronunțarea regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 3 februarie 2020, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 494 din 30 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România;

(iii) a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să soluționeze cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 în sensul că va emite, în favoarea reclamantei Parohia Romano-Catolică Turda, o decizie prin care să dispună constatarea calității de persoană îndreptățită a Parohiei Romano-Catolice Turda pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că se va dispune:

a) Restituirea în natură a imobilelor: construcție corp C2 și suprafața de teren de 271 mp având destinația curți-construcții necesară în vederea realizării unei bune utilizări a construcției și construcție corp C3 și suprafața de teren de 154 mp având destinația curți-construcții necesară în vederea realizării unei bune utilizări a construcției, astfel cum aceste imobile sunt identificate în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert A., imobile care se regăsesc în CF x la poziția A+14 sub nr. topo. x (transcrise în CF x la poziția A+2).

b) propunerea de acordare de măsuri compensatorii în condițiile Capitolului III – "Acordarea de măsuri compensatorii" din Legea 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 167 mp aferent unei bune utilizări a construcției C4 și pentru imobilul teren în suprafață de 88 mp aferent unei bune utilizări a construcției C5, astfel cum aceste imobile sunt identificate în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert A., imobile care se regăsesc în CF x la poziția A+14 sub nr. topo. x (transcrise în CF x la poziția A+2).

(iv) a respins în rest acțiunea formulată, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei Parohia Romano-Catolică Turda.

Împotriva sentinței civile nr. 494 din 30 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Se invocă faptul că în mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la întregul obiect al cererii de retrocedare, respectiv cu privire la toate imobilele pentru care s-a cerut retrocedarea pe cale administrativă, ci doar cu privire la unicul imobil din cererea de chemare în judecată care se regăsea și în cererea de retrocedare adresată pârâtei.

Se arată că în mod eronat prima instanță nu a dat o motivare și cu privire la celelalte imobile ce au făcut obiectul cererii de retrocedare, respectiv imobilele identificate sub nr. top. x, hotărârea limitându-se la o soluție doar cu privire la imobilul nr. top. x. Este, totuși, necesar a se stabili dacă reclamanta a renunțat la cerere cu privire la celelalte imobile sau pârâtei îi rămâne obligația de a se pronunța cu privire la ele, chiar dacă acestea nu au făcut obiectul analizei.

Se mai invocă faptul că dosarul administrativ nu este complet, înscrisurile depuse de reclamantă la 23.11.2018 necorespunzând celor solicitate de pârâtă, ceea ce face ca informațiile să fie insuficiente. Prin urmare, cu încălcarea art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 a fost admisă parțial acțiunea.

Se arată că a fost încălcat art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanța nu avea dreptul de a hotărî conținutul actului și condițiile în care organul administrativ urma să rezolve cererea, altminteri încălcându-se principiul separației puterilor în stat.

În fine, se solicită exonerarea recurentei de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, întrucât nu i se poate reține vreo culpă procesuală sau, în subsidiar, diminuarea cuantumului acestor cheltuieli, proporțional cu randamentul acțiunii.

Intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 16 octombrie 2024, Înalta Curte a reținut că pârâta ANRP nu face parte din cadrul procesual al recursului, întrucât în calea de atac nu au fost formulate critici referitoare la soluția de respingere a acțiunii față de această autoritate pentru lipsa calității sale procesuale pasive, soluție ce a căpătat astfel caracter definitiv.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda

Se constată că cel puțin o parte din argumentele și criticile formulate de recurentă în cererea sa pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii prin faptul că nu s-a dat o soluție pentru toate imobilele care făceau obiectul cererii de retrocedare formulată pe cale administrativă, fapt ce pune pe pârâtă în situația de a emite o decizie care nu rezolvă complet cererea de retrocedare (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), precum și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin încălcarea prevederilor art. 18 din legea 544/2004 referitoare la soluțiile posibile în materia contenciosului administrativ (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

Fiind aduse în discuție probleme ce țin de conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu aspecte de temeinicie, va fi respinsă excepția nulității.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat, pentru următoarele considerente:

Nu poate fi primită critica referitoare la nepronunțarea primei instanțe cu privire la întregul obiect al cererii de retrocedare, respectiv cu privire la toate imobilele pentru care s-a cerut retrocedarea pe cale administrativă, întrucât, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Or, în speță, reclamanta a învestit instanțele, prin acțiunea sa, cu solicitarea analizării pe fond a cererii sale de retrocedare, indicând anumite imobile, dintre care doar unul fusese solicitat în cererea de retrocedare adresată pârâtei pe cale administrativă – cerere care mai cuprindea, în afara acestui imobil, alte câteva imobile care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Mai precis, retrocedarea unui singur imobil – cel de la nr. top. x – a fost solicitată deopotrivă prin cererea administrativă și apoi prin acțiunea formulată pentru rezolvarea acesteia în instanță, celelalte imobile din cererea de retrocedare adresată pe cale administrativă pârâtei diferind de cele menționate în cererea adresată instanței.

Prin urmare, în virtutea textului de lege mai sus citat, prima instanță nu avea a se pronunța decât cu privire la imobilele cu privire la care a fost învestită prin acțiune – respectiv cel de la nr. top. x, în privința căruia acțiunea a fost admisă și cele de la nr. top. x, cu privire la care cererea a fost respinsă a neîntemeiată, pentru că nu figurau în cererea de retrocedare adresată autorității publice.

Instanța nu se putea pronunța cu privire la celelalte imobile menționate în cererea de retrocedare administrativă, dar care nu au mai fost solicitate prin acțiune (reclamanta arată prin întâmpinare că acestea figurează deja ca proprietate a sa în cartea funciară), decât dacă ar fi încălcat dispozițiile de lege care îi limitează analiza doar la ceea ce partea a dedus judecății.

Critica referitoare la caracterul incomplet al dosarului administrativ și la absența unor înscrisuri doveditoare necesare nu se încadrează în motivele de nelegalitate ce pot fi invocate pe calea recursului, tinzând la reluarea unei analize a probelor și a fondului, astfel că va fi înlăturată.

Chiar dacă s-ar depăși acest impediment, nedepunerea sau absența unor documente doveditoare solicitate de autoritatea pârâtă în vederea soluționării cererii nu poate constitui un motiv pentru a amâna fără termen această soluționare, întrucât eventuala nedovedire a celor solicitate implică o altă sancțiune – riscul unei soluții nefavorabile – decât refuzul de soluționare, ceea ce înseamnă că lipsa unor înscrisuri nu putea înlătura caracterul nejustificat al refuzului emiterii unei decizii.

În ceea ce privește fondul cererii de retrocedare a imobilului ce a făcut obiectul acțiunii, dincolo de împrejurarea că nu poate fi reanalizat în recurs, se observă că documentele de a căror lipsă se prevalează recurenta (traducere legalizată integrală a cărții funciare, înscrisuri sau declarații martori referitoare la preluare abuzivă a imobilului, o adresă în care reclamanta să declare dacă a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației fondului funciar – legislație inaplicabilă în speță, iar adresa a fost depusă în fața primei instanțe, fil. 27-29 vol. 1, fil. 57 dosar inițial) vizează chestiuni mai degrabă formale, fără a avea caracter decisiv și a putea înlătura cele reținute de prima instanță cu privire la existența și întinderea drepturilor reclamantei la măsuri reparatorii.

Critica referitoare la încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004 va fi la rândul ei respinsă, instanța soluționând în mod judicios cauza ca instanță de contencios de plină jurisdicție, în contextul în care, cum corect a observat, judecata se face în cadrul specific trasat prin decizia nr. 20/2007 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia Legii nr. 10/2001, dar ale cărei statuări sunt aplicabile pentru identitate de rațiune și cauzei de față.

Potrivit acestei decizii, indicată în mod explicit de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin regulatorul de competență pronunțat în cauză ca fiind aplicabilă speței – statuare ce trebuie respectată – "în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime."

Aplicând în mod corespunzător speței de față aceste statuări din domeniul unei alte legi de reparații pentru imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în mod just prima instanță a tranșat ea însăși, pe fond, soluția ce trebuia dată cererii a cărei rezolvare fusese refuzată de Comisia Specială de Retrocedare.

În chestiunea cheltuielilor de judecată, nu poate fi acceptată alegația recurentei cu privire la culpa sa procesuală, câtă vreme admiterea acțiunii a fost dispusă tocmai în considerarea caracterului nejustificat al refuzului de soluționare ce a generat procesul, cuantumul apreciat de prima instanță a se cuveni în raport de proporția în care au fost admise pretențiile neputând fi cenzurat de instanța de recurs, în lipsa unui motiv de casare legal care să acopere astfel de obiecții.

În baza art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat, urmând ca în baza art. 453 C. proc. civ. să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată în calea de atac, constând în onorariu avocațial acordat integral, fiind rezonabil în raport de complexitatea problemei și apărările formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 494 din 30 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, reprezentând onorariu avocațial achitat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.