ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.594 din data de 25 septembrie 2018, Tribunalul Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și, în consecință, a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 304 din 12 decembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâților Guvernul României și Comisia Specială de Retrocedare să răspundă reclamantei la o cerere de comunicare a unor informații de interes public, respectiv informații referitoare la opt fonduri care au aparținut Bisericii Romano-Catolice: dacă acestea au fost în proprietate statului român înainte de anul 1900, dacă statul a fost proprietarul acestora și al bunurilor din patrimoniul acestora după anul 1932, dacă fondurile există și în prezent, dacă au fost dizolvate și patrimoniul lor a trecut în proprietatea statului, prin ce decret lege s-a făcut această operațiune, precum și să i se comunice decretul lege menționat.

Potrivit art. 8 alin. (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri și, pe cale de consecință, obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a formula un răspuns la solicitarea adresată de reclamantă.

Cum pârâta Comisia Specială de Retrocedare este o autoritate publică centrală, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Guvernul României și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - CT