ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 181 din 5 mai 2014, Curtea
de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
a a
dmis excepția necompetentei
materiale a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Cluj, secția civilă, reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 3
alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și, respectiv, art. 34 alin. (1) din Legea nr.
165/2013.
Învestit prin declinare,
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 418 din 12 septembrie 2014
a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și, în consecință, a declinat
competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta Biserica U. din Transilvania
împotriva pârâtului Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri
imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în favoarea Curții de
Apel Cluj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata
cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ivindu-se conflictul negativ
de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată
că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj,
secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin acțiunea formulată,
reclamanta Biserica U. din Transilvania a chemat în judecată pârâtul Guvernul României-Comisia
Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase
din România, solicitând anularea deciziei pârâtei nr. 2891 din 11 decembrie 2013,
acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren, situat
în municipiul Turda, str. D. nr. 1, jud. Cluj, înscris în CF XX Turda, cu nr. top.
AA, cu cheltuieli de judecată.
Contenciosul administrativ
este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca
fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ
competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți
este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,
după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea
în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care
reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este
actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică
în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând
sau stingând raporturi juridice.
Potrivit art. 10
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, “Litigiile privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum
și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de
tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise
sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe
și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari
de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ
și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios
administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport
cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul
actului administrativ contestat.
Conform art. 3 alin.
(7) din O.U.G. nr. 94/2000: “deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea
fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază
teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea
acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă
căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”.
Prin urmare, în raport
cu textele de lege menționate, persoanele nemulțumite de deciziile comisiei speciale
de retrocedare a bunurilor preluate abuziv se pot adresa curții de apel în condițiile
în care actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
Față de cele ce preced,
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de
Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Biserica U. din Transilvania prin
Episcopia U. Cluj și intimatul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare
a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România în favoarea
Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 21 noiembrie 2014