ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si fiscal, la data de 24.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Ortodoxa Dobroteasa a solicitat obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania la soluționarea dosarului de retrocedare nr. x prin restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 163 mp, situat în București, str. x, sector 3 și acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată în suprafața de 139.72 mp.

In motivare, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. x/5.12.2005 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 163 mp și a clădirii situate în București, str. x.

Prin încheierea din data de 30.10.2018, a fost admisă excepția necompetenței funcționale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dinte secțiile civile ale Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a civilă, la data de 5.12.2018, sub nr. x/2018**.

Prin sentința civilă nr. 1199 din data de 28.05.2019 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin paroh - Pr. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit disp. art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania:

"deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei raza teritoriala este situat imobilul solicitat, in termen de 30 de zile de la comunicarea acestora".

Pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente sunt aplicabile disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal al curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Având în vedere că pârâta Comisia Specialâ de Retrocedare este o instuție publică centrală, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparține curților de apel, iar față de împrejurarea că imobilul notificat este situat în București, în speță competența revine Curții de Apel București.

Prin decizia nr. IX din 20.03.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că "instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură sau de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui raza teritorială își are sediul entitatea respectivă". În considerentele acestei decizii, s-a aratat că "... rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată".

Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în legatură cu disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă, pentru identitate de rațiune, și cererilor formulate împotriva refuzului Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluționa dosarele administrative înregistrate pe rolul acesteia.

Prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevazute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instantei judecătorești prevăzute la alin. (1) (secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru soluționarea cererilor" nu sunt incidente în cauză întrucât disp. art. 33 din Legea nr. 165/2013 au în vedere numai notificarile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Referitor la cererile depuse în baza O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv în ceea ce priveste competența de soluționare a acțiunilor formulate împotriva refuzului nejustificat al Comisiei de solutionare a cererilor, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii, cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.

Ca atare, instanța a constatat că excepția în discuție este întemeiată și în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 518 din data de 29.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în cauza privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin Paroh - PR. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secțiilor civile ale Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată care are ca obiect obligarea pârâtei să emită decizia de soluționare a notificării formulate de Arhiepiscopia Bucureștilor și înregistrată sub nr. x/05.12.2005, în baza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La data intrării în vigoare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, notificarea formulată de către reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 nu fusese încă soluționată.

Potrivit art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în înțelesul prezentei legi, cererile reprezintă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

Or, notificarea formulată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 și înregistrată la pârâtă sub nr. x/05.12.2005 se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, urmând a fi soluționată în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în vigoare începând cu data de 20.05.2013, act normativ care reprezintă dreptul comun în ce privește măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În aceste condiții, Curtea a reținut că sunt incidente disp. art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.

Chiar dacă O.U.G. nr. 94/2000 prevedea la art. 3 alin. (7) competența instanței de contencios administrativ, aceste dispoziții referitoare la competență au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 4 și art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea Nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, la art. 3 alin. (1) pct. 1 din lege este definită noțiunea de cerere care face obiectul legii nr. 165/2013, incluzând cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013, orice dispoziție contrară acestei legi se abrogă, deci normele de competență reglementate anterior nu mai pot produce efecte juridice, revenind secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității competența de soluționare a acțiunii.

Având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, Curtea a apreciat întemeiată excepția invocată, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile ale Tribunalului București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania la soluționarea dosarului de retrocedare nr. x prin restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 163 mp, situat în București, str. x, sector 3 și acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată în suprafața de 139.72 mp.

Conflictul negativ de competență între cele două instanțe a fost generat de aspectul competenței materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Referitor la cererile depuse în baza O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunilor formulate împotriva refuzului nejustificat al Comisiei de solutionare a cererilor, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii, cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal al curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Deci, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere că în cauza de față nu este vorba despre criteriul valoric pentru determinarea instanței competente, urmează a se aplica criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ a cărui anulare se cere.

Sub acest aspect se constată că pârâta Comisia Specială de Retrocedare este o instuție publică centrală, iar în conformitate cu disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparține curților de apel. De asemenea, se constată că atât pârâta, cât și imobilul notificat se află în București.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în speță, raportat la circumstanțele cauzei și față de prevederile legale menționate, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin Paroh-Pr. A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.