ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 19 octombrie 2020, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Șelari a solicitat anularea deciziei nr. 9254/2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din Romania și, pe fond, admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii mai sus menționată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. O.U.G. nr. 94/2000 și art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 912 din 11 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

A reținut incidența prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, potrivit cărora deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

A mai arătat că notificarea formulată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 și înregistrată la pârâtă sub nr. x din 17 noiembrie 2005, se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, urmând a fi soluționată în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în vigoare începând cu 20 mai 2013, act normativ care reprezintă dreptul comun în ce privește măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În aceste condiții, curtea de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, instanța a constatat că prevederile art. 3 alin. (7) din acest act normativ, care reglementau competența instanței de contencios administrativ, au fost abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 4 și art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Constatând că imobilul care face obiectul deciziei nr. 9254 din 6 august 2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din Romania se află în București, prima instanță sesizată a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1289 din 26 septembrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Șelari, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București si Curtea de Apel București, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța învestită prin declinare a constatat că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora, iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 își găsesc incidența în materia imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, fiind un act normativ cu caracter special, în timp ce dispozițiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Din cuprinsul deciziei de retrocedare a cărei anulare se solicită, tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (1) și (3) și art. 3 alin. (1

1

) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România soluționând prin această decizie cererea formulată, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de Parohia Sfântul Nicolae Șelari.

Ca atare, având în vedere că atât cererea de retrocedare cât și decizia contestată au fost întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, instanța reținut că soluționarea litigiului este de competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (7) din aceeași ordonanță.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența de soluționare a pricinii, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul București, secția a IV-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Șelari a solicitat anularea deciziei nr. 9254/2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din Romania și, pe fond, admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, se reține că potrivit art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora [...]", iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel

Trebuie observat că, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei nr. 9254/2020 și admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, situație care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013.

Este adevărat că prin art. 35 alin. (1

1

) din Legea nr. 165/2013, se prevede că:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiuni.", însă nu se poate ignora că norma specială de competență reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condițiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecință, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 își găsește incidența în materia imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispozițiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesară o manifestare de voință expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, în cauza de față, reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aflată chiar în sfera acțiunilor care atrag competența de soluționare a instanței prevăzute de art. 3 alin. (7) din același act normativ.

Prin urmare, în cazul contestației împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare este situat din punct de vedere administrativ în municipiul București, str. x, corespondent cu str. x, arondat Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, aceasta este instanța competentă să judece prezentul litigiu, sens în care Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.