ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa, reprezentată prin Paroh -Pr. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (CSR) cu sediul la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat anularea Deciziei nr. 8648/18.06.2019 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la soluționarea dosarului de retrocedare nr. x/C/2005 în sensul restituirii în natură a imobilului, teren în suprafață de 244 mp, situat în București, fosta str. x, sector 3 și acordării de despăgubiri pentru construcția demolată în suprafață de 408,07 mp.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2283 din 5 februarie 2022, a admis în parte contestația formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - prin Comisia de Retrocedare, a anulat în parte Decizia CSR nr. 8648/18.06.2019, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren în suprafață de 244 mp, situat în Municipiul București, fosta str. x, fost nr. 4, fost nr. 2, a respins, în rest contestația, ca neîntemeiată și, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului, se arată că instanța de fond în mod greșit și-a fundamentat sentința pe considerentele reținute, dispozitivul sentinței civile recurate reflectând cumulativ interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept care reglementează cadrul normativ al restituirii imobilelor, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu care se completează O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond a fost învestită prin acțiunea reclamantei cu o contestație împotriva actului administrativ considerat vătămător, iar, printr-o astfel de acțiune nu se pot invoca decât motive de nelegalitate a actului administrativ emis de autoritate, respectiv încălcarea unor norme legale de către autoritate la data emiterii actului. Având în vedere că sarcina probei îi incumbă reclamantei în cadrul procedurii administrative, potrivit dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 94/2000, instanța ar fi trebuit să verifice încălcarea dispozițiilor legale la data emiterii deciziei, în raport de probatoriul administrat în cadrul procedurii administrative. Așadar, legalitatea deciziei contestate nu poate fi analizată prin raportare la probe noi, depuse direct în fața instanței, în condițiile în care reclamanta nu face dovada imposibilității obiective de administrare a acestora în fața autorității (a se vedea sentința civilă nr. 427/03.03.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul x/2021). Se mai arată că motivul de respingere a cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005, cu privire la terenul în suprafață de 41 m.p., nu îl constituie imposibilitatea identificării acestuia, ci lipsa dovezii dreptului de proprietate. De asemenea, recurenta consideră că raportul de expertiză judiciară administrat de instanța de fond nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 41 m.p. din întreaga suprafață solicitată pentru care Comisia specială de retrocedare. Se mai susține că instanța de fond, în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Analizând înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005 s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În raport cu înscrisurile depuse la dosarul administrativ aferent cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005, Parohia Ortodoxă Dobroteasa a făcut dovada dreptului de proprietate doar asupra imobilului teren în suprafață de 203 m.p., situat în municipiul București. Cu privire la diferența de teren în suprafață de 41 m.p., din întreaga suprafață solicitată, Parohia Ortodoxă Dobroteasa nu a făcut dovada dreptului de proprietate în procedura administrativă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate reclamantei, se arată că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și, pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată decât în proporția în care a fost admisă acțiunea. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Parohia Ortodoxă Dobroteasa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005, Parohia Ortodoxă Dobroteasa a solicitat restituirea în natură a imobilului, clădiri și teren în suprafață de 244 m.p., situat în municipiul București, str. x, fost nr. 4. Prin Decizia nr. 8648/18.06.2019, pârâta a respins cererea de retrocedare cu privire la restituirea în natură, apreciind că aceasta nu este posibilă, întrucât terenul reprezintă secțiune spațiu verde aferent blocului de locuințe M 43, situat în str. x, alei pietonale, alei de circulație, platforma betonată amenajată ca parcare, secțiune din artera de circulație B.. Însă, Comisia specială de retrocedare a constatat calitatea de persoană îndreptățită a Parohiei Ortodoxe Dobroteasa pentru a beneficia de prevederile O.U.G., republicată, cu modificările și completările ulterioare și a propus acordarea de măsuri compensatorii solicitantei pentru imobilul, teren în suprafață de 203 m.p, situat în municipiul București, fosta str. x, fost nr. 2, eventual cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate și încasate la momentul preluării abuzive, dacă se va constata că respectivele despăgubiri au fost încasate efectiv. Cu privire la terenul în suprafață de 41 m.p., Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005, întrucât solicitanta nu a făcut dovada proprietății asupra acestei diferențe de teren din întreaga suprafață solicitată. Înalta Curte reține că, în cauză, s-a efectuat expertiza tehnică în specialitatea topografie care, printre altele, a avut drept obiectiv identificarea imobilului, prin precizarea suprafeței, coordonatelor și vecinătăților acestuia, precum și identificarea sa pe plan. De asemenea, se mai reține faptul că din istoricul de rol nr. 7085 și nr. 7087 din 17.03.2016 emis de DGITL Sector 3, depus la dosarul de retrocedare, a rezultat cu certitudine că imobilul a avut numărul poștal 4 până în anul 1951, ulterior acesta schimbându-se în numărul postal 2. Schimbarea numărului poștal e confirmată și prin Adresa nr. x/03.05.2016 emisă de PMB Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru din care rezultă că imobilul s-a aflat la nr. 4, ulterior schimbat în nr. 2. La dosarul de retrocedare reclamanta a depus Adresa nr. x/11.03.2016 emisă de PMB - Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru, document ce conține planurile topografice și reconstituirea fostului imobil din str. x, suprapunere din care rezultă că cel puțin o suprafață de 116 m.p. este liberă și, prin urmare, se impunea a fi restituită în natură. Suprapunerea de planuri, care a fost reținută în expertiza efectuată în fața comisiei, relevă aceeași concluzie în conformitate cu care suprafața terenului în litigiu era de 244 m.p. din care suprafața de 116 m.p. este liberă. Și din Adresa nr. x/26.06.2008 emisă de S.C. Titan AL S.A. rezultă aceeași suprafață a terenului preluat de stat, de 244 m.p., suprafață ce coincide cu concluzia prezentată în fața comisiei de expert în urma suprapunerii planurilor topografice, dar și cu concluziile raportului de expertiză topo realizat în această cauză. De asemenea, prin Adresa nr. x/15.03.2016 emisă de Administrația Fondului Imobiliar se precizează că terenul în litigiu avea o suprafață de 244 m.p. Astfel fiind, Înalta Curte reține că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că pârâta a respins în mod greșit cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005 cu privire la terenul în suprafață de 41 m.p., reclamanta făcând dovada proprietății asupra acestei diferențe de teren, din întreaga suprafață solicitată. În ceea ce privește motivul de recurs, privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.