Decizia nr. 1555/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 2402/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 mai 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 10092/21.02.2022, respectiv a art. 3 din decizie, iar pe fond, admiterea integrală a cererii nr. x/11.01.2006 și obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2402 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată pe reclamanta Arhiepiscopia Bucureștilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat în parte decizia nr. 10092/21.02.2022, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv art. 3 din decizie și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri compensatorii reclamantei pentru suprafața totală de 3988,67 mp, situată în municipiul București str. x, colț cu str. x (fostă str. x), ce a aparținut Parohiei Ortodoxe Olteni. 1.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 4232 din 2 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității recursului și a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 2402 din 20 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. 1.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 4232 din 2 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9 decembrie 2024, sub nr. x/2024. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2402 din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea contestației în anulare, Comisia Specială de Retrocedare a susținut că sentința civilă recurată i-a fost comunicată la data de 29 decembrie 2024, fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Arată că, potrivit borderoului nr. 204/12.01.2024, anexat contestației în anulare, recursul a fost transmis instanței de fond la data de 12 ianuarie 2024, prin poșta militară, astfel că respingerea recursului, ca tardiv motivat, este rezultatul unei erori materiale a instanței de recurs, care nu a verificat data de pe plicul ce conținea calea de atac. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata Arhiepiscopia Bucureștilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de Comisia Specială de Retrocedare, ca nefondată. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatorul și-a întemeiat cererea "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale". Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În speță, pretinsa eroare materială a fost invocată de contestatoare prin raportare la greșita reținere de către instanța de recurs a datei declarării căii de atac, susținând, în esență, că această dată a fost eronat stabilită ca fiind cea a înregistrării recursului la dosar, iar nu cea a trimiterii recursului de către pârâtă, aspect dovedit prin prezentarea unui borderou de trimiteri al poștei militare, anexat contestației în anulare, în raport de care se pretinde data expedierii căii de atac ca fiind 12.01.2024. Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. Însă, în speța de față, Înalta Curte constată că borderoul de trimiteri al poștei militare nu a fost depus în dosarul instanței de recurs, care a pronunțat soluția în raport de înscrisurile aflate în dosarul său, din care rezulta că data depunerii recursului era 16.01.2024 (data înregistrării la registratura primei instanțe), cu nerespectarea termenului legal de formulare a recursului calculat în raport de data comunicării sentinței atacate (29.11.2024), termen care se împlinise la data de 15.01.2024. Borderoul amintit anterior a fost prezentat de partea contestatoare doar la momentul înregistrării contestației în anulare, astfel încât nu se poate reține existența unei erori materiale a instanței de recurs prin prisma unor înscrisuri care nu s-au aflat în dosar la momentul soluționării recursului. Pentru a considera că instanța de judecată a săvârșit o greșeală materială, aceasta trebuie să se raporteze cu necesitate la înscrisurile pe care le-a avut la dispoziție, situație neregăsită în speța de față. În consecință, cum în cauză nu se invocă o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, câtă vreme aceste date/elemente nu se regăseau în dosar la data soluționării recursului din motive imputabile părții interesate, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 508 din același cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondată.