ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2024

Ședința publică din data de 5 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 02 iunie 2022 sub nr. dosar x/2022, reclamanta Parohia Militari III a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României- Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9924/25.11.2021 emise de pârâtă.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1937(indicată eronat în antetul curții de apel și preluată cu același număr de recurentă în declarația de recurs) de la data de 3 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Militari III, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței cu numărul indicat la pct. 1.2. a declarat recurs reclamanta Parohia Militari III, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În esență, în motivare, a arătat că în mod eronat a reținut prima instanță că ar fi dat dovadă de pasivitate în probarea dreptului de proprietate.

A precizat că, atașat cererii de retrocedare, a depus înscrisuri încă din anul 2006 iar intimata, pe lângă faptul că nu a procesat la soluționarea acesteia, a solicitat în mod periodic lămuriri suplimentare.

A mai arătat că derularea dosarului retrocedării pe o perioadă extinsă de timp nu -i poate fi imputată, nici intimata nu a dat dovadă de celeritate în soluționarea cererilor care i-au fost adresate de-a lungul timpului.

Totodată, nu este de acord cu ceea ce prima instanță referitor la faptul că, deși este evident că terenul i-a aparținut, recurenta nu a făcut dovada preluării abuzive, fiind de notorietate atitudinea statului în perioada de referință precum și faptul că fără o justă despăgubire sau în lipsa unei motivații umanitare nicio persoană nu ar renunța la bunul său, iar în cauză nu a fost demonstrat că s-a plătit nicio sumă de bani și nu a existat un motiv pentru a dona bunul, chiar și în scop umanitar.

Pentru toate aceste motive, a apreciat că se impune admiterea recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 5 aprilie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă Parohia Militari III a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 9924 de la data 25 noiembrie 2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, în dosarul nr. x de la data de 24 ianuarie 2006.

Prin această decizie s-a respins în integralitate cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 125 mp situat în mun. București, str. x, reținându-se că reclamanta nu a clarificat obiectul cererii și nici nu a depus o identificare a imobilului solicitat, realizată printr-o lucrare de un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie și cadastru cu stabilirea vechiului amplasament al imobilului - teren și nici nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Soluționând cauza, prima instanță a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă și a respins acțiunea.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-reclamantă Parohia Militari III a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a criticat modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat normele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 în sensul în care a stabilit că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate al reclamantei și nici a preluării abuzive a imobilului în cauză.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente cauzei, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată și completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Totodată, pct. 13 din Normele anexă la H.G. nr. 1164/2002 prevede următoarele:

"Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

În speță, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar, analizate în mod coroborat, sunt insuficiente pentru a stabili dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului notificat.

Astfel, adresa către Departamentul Cultelor, existentă la dosarului de fond, arată că în vederea realizării ansamblelor de locuințe, Armata poporului placare etapa II-a și Bulevardul x etapa I, urmează a se ocupa imobilele aflate în proprietatea următoarelor parohii: Parohia Biserica Militari III(teren în suprafață de 125 mp, situat în str. x, Sector 7) și Parohia Sfânta Treime Tei(teren în suprafață de 3069mp și construcții în suprafață de 109.85mp situate în str. x).

Totodată, la dosarul cauzei, la fila x, se află atașat Decretul prezidențial privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în Mun. București, care la Art. 8 prevede "În scopul construirii în municipiul București a 10 blocuri de locuințe cu 3.490 apartamente se expropriază și se trec în proprietatea statului, dîndu-se în administrarea municipiului București, terenurile în suprafață de 61.000,20mp și construcțiile aferente în suprafață de 12.293,62 mp, situate în municipiul București, identificate potrivit planurilor de situație nr. 11-14 anexate, aparținând locuitorilor prevăzuți în tabelul anexa nr. 8 la prezentul decret."

De asemenea, din cuprinsul Anexei nr. 8 la Decretul prezidențial anterior amintit, care se află atașat la dosarul de fond, rezultă că la poziția 142 este înscrisă Parohia Militari III ca fiind proprietară a suprafeței de teren de 125 mp situată pe str. x.

Înalta Curte apreciază, din coroborarea acestor probe, că se creează indicii în sensul că imobilul, situat în str. x, s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante, aspect care a fost reținut și de prima instanță, în mod ipotetic, însă judecătorul fondului a apreciat, cu toate acestea, că pretențiile reclamante nu pot fi admise în condițiile în care reclamanta nu a făcut și dovada preluării abuzive.

În ceea ce privește dovada formală a preluării imobilului, Înalta Curte reține că, prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)."

Prin dispozițiile legale anterior menționate, se instituie o prezumție legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situația în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a ușura dovada nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanțial.

Decizia contestată în cauză cu nr. 9924 a fost emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, la data de 25 noiembrie 2021 (ulterior modificărilor aduse art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020), sens în care instanța de control judiciar reține că, în baza art. 6 din C. civ., prezumția instituită prin acest text de lege se aplică pentru viitor în raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății.

Raționamentul juridic al instanței de fond, criticat prin cererea de recurs, a fost dezvoltat prin prisma faptului că textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 impune îndeplinirea a două condiții cumulative pentru admisibilitatea cererilor de retrocedare și anume: 1) bunurile să fi fost preluate abuziv de către Statul român și 2) la momentul actual, bunurile să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar).

Instanța de fond a reținut că niciuna dintre aceste condiții cumulative nu este îndeplinită în persoana reclamantei pentru retrocedarea în natură a imobilelor și, pentru că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către Statul român nu pot fi acordate nici despăgubiri prin echivalent, în condițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că prima instanță și-a format convingerea exprimată în soluția pronunțată pornind de la o situație premisă fără corespondent în probatoriul administrat în cauză, procedând la o analiză superficială a pretențiilor deduse judecății și a înscrisurilor depuse la dosar referitoare la situația juridică a imobilului construcție și teren în suprafață de 125 mp, situat în str. x, care face obiect al cererii de retrocedare.

Pentru considerentele arătate, respectând principiul disponibilității și cel al dublului grad de jurisdicție, precum și în vederea asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea stabilirii în concret a dreptului de proprietate și situației reale a imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va ține cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie de casare și va avea în vedere suplimentarea probatoriului administrat în cauză, în vederea lămuriri tuturor aspectelor de fapt și de drept necesare dezlegării judicioase a raportului juridic litigios.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Militari III împotriva sentinței civile nr. 1933 din 3 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.