ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2487/2019

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, soluționarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la emiterea deciziei de retrocedare și la retrocedarea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x și str. x, jud. Cluj

În drept, reclamanta a invocat incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013, ale art. 453 C. proc. civ. și ale O.U.G. nr. 94/2000.

Prin Sentința nr. 70 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

De asemenea, a constatat că, în conformitate cu art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor acestui act normativ sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

Curtea a observat că, în cauză, nu a fost emisă o decizie de către Comisia specială de retrocedare, astfel încât să își găsească aplicabilitate prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, ci se pune problema unui refuz al acesteia de a elibera o asemenea decizie.

Analizând prevederile Legii nr. 165/2013, instanța a conchis că scopul acestui act normativ este de a accelera procesul de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, iar din dispozițiile art. 3 pct. 1 ale acestei legi reiese că acestea vizează, inclusiv, cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea a apreciat că, deși acest act normativ nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la termenul în care ar trebui soluționate cererile de restituire formulate conform O.U.G. nr. 94/2000, acesta vizează, inclusiv, procedura de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, relevante în acest sens fiind atât dispozițiile legale deja redate, cât și cele ale art. 32 alin. (3)

1

din aceeași lege, care se referă la termenul de completare a dosarelor depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Astfel, a reținut că cererea reclamantei prin care, față de refuzul pretins nejustificat al pârâtei Comisia specială de retrocedare de a-i restitui în natură imobilele în litigiu, s-a adresat instanței cu solicitarea de a dispune obligarea la a da curs cererii în discuție, trebuie considerată ca fiind formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 165/2013, indicate ca și temei juridic al acțiunii civile.

Apreciind că, în speță, este incidentă norma de competență prevăzută de art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013, prezentul litigiu fiind de competența secției civile a tribunalului, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 554/2004, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința nr. 1910 din 13 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat soluționarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune obligarea la emiterea deciziei de retrocedare și restituirea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x și str. x, jud. Cluj.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Totodată, conform art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Raportându-se la normele legale mai sus enunțate, Tribunalul a apreciat că părțile nu pot deroga prin propria voință de la aplicarea acestora, întrucât competența materială funcțională presupune o delimitare între instanțe de grad diferit și are caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică.

De asemenea, a reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu se pune problema incidenței art. 35 alin. (1)

1

din Legea nr. 165/2013, întrucât acest text de lege are caracter de normă specială, fiind aplicabilă doar în procedura acordării măsurilor reparatorii, după emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii de Comisia specială de retrocedare. În acest sens, a apreciat că sunt și prevederile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale, care vor reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor.

În consecință, a constatat că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, urmând ca, și în ipoteza refuzului de soluționare a cererii de retrocedare în termenul legal, persoana vătămată să se poată adresa instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.

Litigiul în care s-a ivit conflictul negativ de competență are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, prin care s-a solicitat soluționarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune emiterea deciziei de retrocedare și restituirea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x și str. x, jud. Cluj.

Față de situația de fapt dedusă judecății și de pretențiile solicitate de reclamantă prin acțiunea civilă, Înalta Curte reține că, în cauză, nu se contestă o hotărâre emisă în baza Legii nr. 165/2013, o astfel de decizie nefiind emisă.

Relevanța în cauză a prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, mai sus menționate, se impune a fi examinată din perspectiva regimului juridic aplicabil cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat, astfel cum s-a arătat, soluționarea cererii de retrocedare de către Comisia specială de retrocedare și restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.

Înalta Curte constată că, deși reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și incidența prevederilor Legii nr. 165/2013, fundamentul juridic al cererii de retrocedare formulate de Parohia Romano Catolică Turda (Arhiepiscopia Romano Catolică), înregistrate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. x din 19 ianuarie 2006, este reprezentant de O.U.G. nr. 94/2000, fiind vorba despre un imobil ce a aparținut unui cult religios.

Acest act normativ are caracter special și este derogatoriu de la normele legale de drept comun în materia acordării măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, respectiv Legea nr. 165/2013, aplicându-se cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Astfel, legiuitorul a atribuit instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia specială de retrocedare, constituită conform O.U.G. nr. 94/2000. Pentru identitate de rațiune, aceeași instanță este competentă să judece și cererea formulată de unitatea de cult prin care se solicită soluționarea cererii de retrocedare de către Comisia specială de retrocedare.

Prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că, "în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime."

Statuările dispuse prin decizia în interesul legii sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, în cauza dedusă judecății, astfel că, în cazul refuzului entității de a soluționa cererea de retrocedare (în speță, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România), inclusiv din perspectiva nesoluționării în termen a cererii formulate de reclamant, instanța este competentă să analizeze o astfel de cerere.

Înalta Curte reține, totodată, că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, s-a stabilit competența entităților învestite de lege în soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, precum și de a emite o decizie de admitere sau de respingere a acestora.

De asemenea, prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 s-a stipulat că "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni."

În speță, acțiunea reclamantei nu vizează o notificare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum prevăd dispozițiile art. 33 anterior menționate, sau un dosar înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ori la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 34, astfel încât să se poată aprecia că instanța competentă este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, respectiv secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, pentru neîntrunirea cerințelor prevăzute de art. 33 și 34, la care se face referire în art. 35.

Dimpotrivă, acțiunea reclamantei vizează nesoluționarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006 de către Comisia de retrocedare, în sensul de a se dispune emiterea deciziei și restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut unui cult religios, pe temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000.

Or, prin art. 3 alin. (7) din acest act normativ, s-a stabilit competența soluționării unei astfel de cereri în favoarea secției de contencios administrativ a curții de apel.

Chiar dacă reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013, iar conform principiului disponibilității, reclamantul trasează, inițial, cadrul procesual din perspectiva indicării părților din proces, a pretenției deduse judecății, a motivării în fapt și în drept, Înalta Curte reține că, în baza rolului activ reglementat de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul este obligat să dea cererii "calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății".

În concluzie, pentru toate argumentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - MM