ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4340/2025

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 la data de 08.06.2022, reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România: anularea Deciziei nr. 10124/31.03.2022 și emiterea unei noi decizii, în sensul admiterii cererii și acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x; obligarea Comisiei să se pronunțe asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafață de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între B. și Șoseaua Băile Oglinzi, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 36 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere vizând obligarea Comisiei de a se pronunța asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafață de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între B. și Șoseaua Băile Oglinzi; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, ca nefondată.

I.3. Recursul exercitat împotriva hotărârii de fond pronunțate în primul ciclu procesual

Împotriva sentinței de mai sus, a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii restrânse, cu consecința anulării Deciziei nr. 10124/31.03.2022 și emiterii unei noi decizii în sensul acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x.

I.4. Decizia de casare pronunțată de instanța de control judiciar asupra hotărârii date în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1914 din data de 4 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022*.

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Hotărârile ce fac obiectul controlului judiciar dedus judecății

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de abținere formulată de doamna judecător C., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022

Prin sentința nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024, în rejudecare după casare, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta, ca nefondată.

II.2. Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva acestor hotărâri, a promovat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

În dezvoltarea criticilor sale, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că sentința recurată este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care a fost pronunțată de un judecător incompatibil, potrivit prevederilor art. 41 din C. proc. civ., normă juridică cu caracter imperativ.

Susține recurenta că respingerea celor două cereri, cea de abținere și cea de recuzare, este absolut nelegală, în condițiile în care textul art. 41 din C. proc. civ. se intitulează "Cazuri de incompatibilitate absolută", iar din conținutul acestui articol rezultă caracterul imperativ al acelei norme, neexistând o împrejurare în care acea incompatibilitate să poată fi înlăturată sau depășită.

Recurenta nu este de acord cu motivarea completului de judecată și cu soluția de respingere a celor două cereri, în sensul că nu ar exista incompatibilitate, deoarece la prima pronunțare judecătorul a avut în vedere anumite fapte, probe și prevederi legale, iar în fond după casare s-a pronunțat asupra altor aspecte menționate în decizia de retrimitere a cauzei spre rejudecare. Raportat la dispozițiile art. 45 din C. proc. civ., formularea imperativă a textului conduce la concluzia că, indiferent de faptul că judecătorul incompatibil nu s-a abținut și nu a fost recuzat, hotărârea pronunțată de acesta va fi lovită de nulitate absolută (conform art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.).

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă critică faptul că instanța de fond după casare a atribuit putere probantă unor înscrisuri transmise la dosar de către Primăria Tg. Neamț, înscrisuri care nu au nicio relevanță în legala soluționare a cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susține recurenta că, din înscrisurile depuse de aceasta și menționate în considerentele sentinței recurate, rezultă faptul că Parohia a avut în proprietate terenul pentru care a solicitat despăgubiri. În acest context, recurenta solicită a se lua act că a făcut dovada preluării abuzive a terenului în discuție, precum și a faptului că a făcut dovada dreptului de proprietate al Parohiei asupra terenului în discuție în perioada de referință menționată în O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989. De altfel, din însăși Decizia nr. 10124/31.03.2022, rezultă că în anul 1948 terenul respectiv se afla încă evidențiat în Registrul inventar al Parohiei, iar adresa olografa sus menționată confirmă că imobilul se afla în proprietatea Bisericii în mai 1949, deci acel teren se afla în proprietatea recurentei-reclamante în perioada de referință prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000.

Apreciază recurenta - reclamantă că se află în situația prezumției legale instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, din moment ce multe dintre preluările abuzive au fost mascate sub forma unor "donații" făcute Statului. Or, intimata-pârâtă a ignorat incidența în cauză a acestei norme legale.

Mai invocă recurenta și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în numerose decizii pronunțate, în cadrul cărora a statuat faptul că simpla deținere de către Stat a unor bunuri care au aparținut anterior Bisericii constituie o puternică prezumpție de preluarea abuzivă a acelor bunuri de către Stat.

În acest context, consideră că Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Tg. Neamț are calitatea de persoană îndreptățită să obțină măsuri compensatorii care i se cuvin în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul de 100 mp, situat în Tg. Neamț, str. x, jud. Neamț.

În drept, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește criticile încadrate de recurenta - reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., intimata - pârâtă a arătat că se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situație nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinței pronunțate. Recurenta-reclamantă nu a indicat în motivele de recurs ce reguli de procedură au fost încălcate ori greșit aplicate și care dintre acestea atrag sancțiunea nulității sentinței civile. S-a invocat pur formal că sentința recurată a fost pronunțată de un judecător aflat într-un caz de incompatibilitate.

Mai susține intimata că recursul formulat împotriva încheierii din data de 09.07.2024 prin care a fost soluționată cererea de abținere este inadmisibil, având în vedere că respectiva încheiere nu este supusă niciunei căi de atac.

În acest context, atacarea încheierii din data de 18.10.2024 prin care instanța de fond a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă, apare ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta în mod corect a respins cererea de recuzare, întrucât aceasta viza același judecător și aceleași motive pentru care anterior instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea definitivă din data de 09.07.2024. În concluzie, raportat la aspectele tranșate de instanța de fond prin încheierea din data de 09.07.2024, susține intimata că prezentul recurs nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susține intimata cu titlu preliminar că modul în care instanța de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi luat în considerare în fundamentarea unui recurs întemeiat pe acest motiv. Mai arată aceasta că alegațiile recurentei-reclamante prin care califică informațiile cuprinse în adresele reținute de instanța de fond ca fiind inutile pentru soluționarea cauzei, sunt nefondate și, cu atât mai mult nu pot circumscrie acțiunea recurentei-reclamante în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atât timp cât acestea cuprind în mod cert dispoziții referitoare la imobilul teren obiect al cauzei deduse judecății.

În lipsa unor probe care să ateste calitatea de proprietar a recurentei-reclamante pentru imobilul teren în suprafață de 100 m.p., la dosarul cauzei regăsindu-se exclusiv probe din care rezultă fără putință de tăgadă că imobilul respectiv a părăsit patrimoniul solicitantei înaintea preluării abuzive de către Statul Român, preluare care potrivit probatoriului a fost realizată din patrimoniul unei persoane fizice.

Cu privire la înscrisul Act de trecere în proprietatea Statului din data de 07.03.1953 la care Parohia Ortodoxă "Adormirea Micii Domnului" face referire în cererea de recurs, intimata apreciază că acest înscris nu poate face dovada preluării abuzive de către Stat a imobilului obiect al cauzei pendinte atât timp cât respectivul. înscris nu cuprinde dispoziții privitoare la terenul situat din punct de vedere administrativ în strada x nr. 49. Mai mult decât atât, înscrisul sus-menționat poate avea numai vocația unui început de dovada scrisă cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului cuprins în respectivul act. În ceea ce privește alegațiile recurentei-reclamante referitoare la lipsa de acțiune a numitului D. în ceea ce privește obținerea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 100 m.p., susține intimata că simplele speculații și presupuneri ale recurentei-reclamante nu au nicio valoare probatorie și, mai mult decât atât, nu sunt în măsură să descalifice legalitatea de care se bucură sentința recurată ca urmare a analizării probatoriului administrat în cauză. Astfel, apreciază că Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" nu a reușit să își probeze susținerile în niciunul din cele două cicluri procesuale și cu atât mai puțin în procedura administrativă de soluționare a dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/16.04.2010 (înregistrată inițial Ia Primăria orașului Târgu Neamț cu nr. 10699/20.06.2006).

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" a combătut apărările intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare din cadrul întâmpinării, printr-un răspuns la întâmpinare, solicitând instanței de recurs respingerea acestora, ca nefondate și admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

III. Procedura de soluționare a recursului

La termenul din 16 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare atât cu privire la inadmisibilitatea recursului formulat de recurentă împotriva încheierii din data de 09.07.2024, cât și cu privire la fondul recursului vizând sentința și încheierile premergătoare din data de 9 iulie 2024 și din data de 18 octombrie 2024.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

IV.1. Asupra excepției inadmisibilității parțiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România

Înalta Curte constată că intimata a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva încheierii din data de 09.07.2024 prin care a fost soluționată cererea de abținere, având în vedere că respectiva încheiere nu este supusă niciunei căi de atac.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că ceea ce s-a urmărit, prin instituirea prevederilor art. 53 alin. (2) din C. proc. civ. este ca soluția dată declarației de abținere cu privire al existența sau inexistența unui caz de incompatibilitate a judecătorului, în lipsa formulării unei cerere de recuzare de către părți, să nu poată fi repusă în discuție de către una din părți, cât timp inițiativa invocării cazului respectiv de incompatibilitate (indiferent de soluția primită) a fost doar a judecătorului respectiv.

Astfel, partea nu are cale de atac asupra soluției date abținerii, în măsura în care aceasta este singura modalitate procedurală în care a fost invocat respectivul caz de incompatibilitate invocat.

Or, în măsura în care acest caz de incompatibilitate a fost invocat și pe calea unei cereri de recuzare (soluționată pe fondul acesteia), nu se poate reține inadmisibilitatea reanalizării acestuia pe calea recursului formulat de partea interesată împotriva soluției date cererii de recuzare; în cauza de față, atât soluția dată cererii de abținere, cât și cea dată cererii de recuzare au privit același caz de incompatibilitate.

Dincolo de aceste aspecte, prin inadmisibilitate se înțelege situația procedurală în care partea fie folosește un mijloc procedural nepermis de lege, fie folosește un mijloc procedural permis de lege, dar în alt scop decât cel reglementat de legiuitor (abuz procesual).

În ipoteza declarării unui recurs care privește atât soluțiile date cererilor privind invocarea cazului de incompatibilitate, cât și soluția pe fondul cauzei, mijlocul procedural ca atare (cererea de recurs) este unul unitar și indivizibil, neputând fi reținută o inadmisibilitate parțială a acestuia.

Astfel, neputându-se constata o inadmisibilitatea parțială a recursului ca și cale de atac indivizibilă, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității parțiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

IV.2. În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la greșita nereținere a cazului de incompatibilitate

Înalta Curte constată că susținerile recurentei, deși încadrat de aceasta în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se încadrează în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu de la 09 iulie 2024, completul învestit cu soluționarea declarației de abținere formulate de judecătorul din primul ciclu procesual, a reținut că, prin Decizia nr. 1914/2024, instanța supremă a arătat că:

"În speță, instanța de fond a reținut că din actele aflate la dosar (copia de pe inventarul parohiei întocmit în 31.12.1948, copia inventarului terenuri din 31.12.1948, copia certificată a registrului inventar jurnal al bisericii din 31.12.1948) rezultă deținerea imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă la nivelul anului 1948.

Concluzia primei instanțe a fost însă aceea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar, pentru că, ulterior anului 1948, mai precis în perioada 1959- 1966, imobilul situat în Tîrgu Neamț, str. x, a figurat în rolul fiscal al numitului D., iar după 1975 nu mai există informații cu privire la acesta.

Deși reclamanta a susținut ca fiind o eroare mențiunea cuprinsă în adresa nr. x/22.03.2016 a Primăriei orașului Târgu Neamț, referitoare la existența terenului în discuție la rolul fiscal al numitului D., solicitând emiterea unei adrese pentru clarificarea situației, prin care să se indice care sunt proprietățile deținute de persoana respectivă în orașul Tîrgu Neamț, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, și dacă proprietățile acesteia se învecinau cu proprietățile Parohiei, instanța de fond nu a dat curs acelei solicitări.

Prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe dovezi care să clarifice fără echivoc situația juridică a imobilului pentru care reclamanta a formulat cererea întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, deși Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a depus acte doveditoare- conform pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1164/2002- cu privire la dreptul său de proprietate la nivelul anului 1948, aflat în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, ulterior ar fi intervenit o împrejurare care ar fi atras neîncadrarea în ipoteza art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

Prin dispozițiile legale anterior menționate, se instituie o prezumție legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situația în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a ușura dovada nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanțial.

Așadar, în raport cu cele mai sus reținute, reiese necesitatea pronunțării unei soluții de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare, instanța de fond urmând a analiza toate susținerile și apărările formulate de părți și efectuarea probelor pe care le va considera necesare și utile lămuririi situației de fapt și a semnificației ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior".

Prima instanță a reținut, în soluționarea declarației de abținere, că, având în vedere considerentele deciziei de casare, obligatorii conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecare, judecătorul nu va fi chemat să se pronunțe asupra acelorași chestiuni. În rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situații de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicațiilor instanței de control judiciar, situație care nu se circumscrie ipotezei reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu de la 09 iulie 2024, în soluționarea cererii de recuzare formulate de reclamantă, s-a reținut că, prin încheierea definitivă pronunțată în acest dosar la data de 9 iulie 2024, instanța a respins cererea de abținere formulată de către doamna judecător C.. Cererea de abținere a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.. În soluționarea cererii de abținere, instanța a reținut având în vedere considerentele deciziei de casare, obligatorii conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., că, în rejudecare, judecătorul nu va fi chemat să se pronunțe asupra acelorași chestiuni. În rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situații de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicațiilor instanței de control judiciar, situație care nu se circumscrie ipotezei reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.. Pe cale de consecință, constatând că temeiurile prezentei cereri de recuzare au fost anterior analizate în cuprinsul cererii de abținere respinse, în temeiul art. 51 C. proc. civ. raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. civ., a fost respinsă cererea de recuzare.

Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentei referitoare la existența cazului de incompatibilitate absolută, prevăzută de art. 41 din C. proc. civ., normă juridică cu caracter imperativ.

Analiza făcută de instanța care a analizat cazul de incompatibilitate, prin reținerea faptului că judecătorul nu va fi chemat să se pronunțe asupra acelorași chestiuni, deoarece instanța de casare a impus suplimentarea probatoriului, astfel că, în rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situații de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicațiilor instanței de control judiciar, este una formală și care eșuează în a atinge fondul chestiunii de drept.

Pe de o parte, probatoriul suplimentar nu exclude probatoriul deja administrat, ce fusese deja evaluat de prima instanță învestită și care era câștigat cauzei; pe de altă parte, analiza probatoriului reprezintă o operațiune logico-juridică holistică, ce nu poate face obiectul unei separări formaliste.

Soluția primei instanțe cu privire la cazul de incompatibilitate nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează incompatibilitatea relativă a judecătorului, în acord cu principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în aplicarea principiilor reglementate de art. 6 C. proc. civ., scopul acestora fiind asigurarea imparțialității și evitarea situației în care există elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței.

Imparțialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanția încrederii justițiabililor în magistrați și instituțiile care realizează actul de justiție. Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute" și se stabilește pe baza unui demers subiectiv în cadrul căruia se acordă atenție convingerilor personale și comportamentului judecătorului, precum și unui demers obiectiv în cazul căruia se verifică dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în legătură cu imparțialitatea sa.

În cadrul demersului subiectiv, principiul conform căruia o instanță trebuie considerată ca lipsită de prejudecăți sau părtinire este consacrat în jurisprudența CEDO, Curtea hotărând că imparțialitatea unui judecător trebuie presupusă până când apar dovezi în sens contrar (dacă un judecător a dat dovadă de ostilitate sau rea-voință din motive personale -a se vedea De Cubber împotriva Belgiei, 26 octombrie 1984).

În ceea ce privește demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, spre deosebire de conduita judecătorului, există fapte verificabile care pot indica îndoieli privind imparțialitatea sa. Demersul obiectiv se axează în principal pe legăturile dintre judecător și alți actori implicați în procedură care justifică îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței și, în consecință, nu respectă normele din convenție conform demersului obiectiv. Prin urmare, este necesar să se stabilească punctual dacă legătura respectivă este de natură și în măsură să indice o lipsă de imparțialitate a instanței. În această privință, chiar și aparențele pot prezenta importanță, întrucât imparțialitatea nu este doar o chestiune de substanță, ci și de aparență, nefiind suficient doar să se facă dreptate, ci să se și vadă că s-a făcut dreptate. Așadar, judecătorul este ținut să adopte un comportament din care să rezulte chiar și aparența de imparțialitate (în sensul că aceasta este vizibilă pentru justițiabili), tocmai pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea corectă a îndatoririlor profesionale, punctul de interes fiind reprezentat de încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populației.

Or, în speță, în primul ciclu procesual, judecătorul vizat a făcut o judecată completă pe fondul cauzei, prin analizarea și evaluarea probatoriului administrat și a pronunțat o soluție pe fond, ceea ce este de natură să justifice obiectiv îndoielile cu privire la imparțialitatea instanței.

Ipoteza de față nu se circumscrie excepției reglementate de teza a II-a a art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul fiind chemat, în esență, să se pronunțe asupra acelorași chestiuni deja dezlegate în ciclul procesual anterior.

Așa fiind, Înalta Curte constată incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu privire la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Față de prevederile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., greșita înlăturare a cazului de incompatibilitate absolută conduce la nulitatea sentinței recurate, iar conform art. 53 alin. (3) teza a II a C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea ambelor încheieri recurate cu refacerea actelor de procedură efectuate în cauză; cât timp încheierea de recuzare a fost motivată exclusiv pe împrejurarea nereținerii incompatibilității cu ocazia soluționării declarației de abținere, aplicarea art. 53 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. impune necesitatea refacerii tuturor actelor procesuale de către un judecător care nu este incompatibil.

Admițând recursul, își vor găsi aplicare dispozițiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ. ("desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare"), în sensul că desființarea încheierilor premergătoare din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024 și din data de 18 octombrie 2024, prin care s-a respins reținerea cazului de incompatibilitate, va atrage desființarea de drept a sentinței nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024.

În ceea ce privește soluția subsecventă adecvată în cauză, analizând considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 79/2022 privind examinarea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, care a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță", Înalta Curte trebuie să cerceteze chestiunea dacă în prezenta cauză este pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Față de precizarea recurentei-reclamante din cadrul dezbaterilor orale, Înalta Curte constată că instrucțiunile date prin decizia de casare din ciclul procesual anterior ("instanța de fond urmând a analiza toate susținerile și apărările formulate de părți și efectuarea probelor pe care le va considera necesare și utile lămuririi situației de fapt și a semnificației ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior") se încadrează în analiza stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Ca urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, doamna judecător C. urmând a se retrage de la soluționarea cauzei conform art. 51 alin. (6) C. proc. civ.

Față de constatarea caracterului fondat al acestui motiv de casare, nu vor mai fi analizate restul motivelor invocate de recurenta-reclamantă și subsumate de aceasta cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

IV.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentința civilă recurată și încheierile premergătoare recurate și rejudecând, va constata incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce o privește pe doamna judecător C. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității parțiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinței nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024 și împotriva încheierilor premergătoare din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024 și din data de 18 octombrie 2024, toate pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și încheierile premergătoare recurate și rejudecând:

Constată incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., în ceea ce o privește pe doamna judecător C..

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 septembrie 2025.