Decizia nr. 3533/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (Comisia) contestație împotriva Deciziei nr. 8490/28.02.2019 emisa de către pârâtă, solicitând instanței anularea Deciziei contestate și, în principal, să se constate calitatea A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga B.), fosta proprietate comunitara evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună restituirea în natura a acestui imobil, iar în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să se constate calitatea A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga "B.), fosta proprietate comunitară evreiasca preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. În temeiul art. 453 C. proc. civ., reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 39 din data de 03 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 39 din data de 03 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentința recurată instanța de fond a reținut ca întemeiate susținerile reclamantei referitoare la dovada proprietății asupra imobilului în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, reținând că "dovada deținerii în proprietate a imobilului teren rezultă din înscrisurile depuse la dosar: certificat nr. x/10.02.1998 eliberat de Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Statului, tabel cu terenurile proprietatea Comunității Evreilor din Bacău provenite după demolarea Sinagogilor, chestionar, proces-verbal pentru stabilirea impozitului echivalent asupra bunurilor de mana moarta nr. x/18 august 1941 [...]". Prin urmare, singurul aspect rămas în dezbatere în prezenta cauză este cel privitor la dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Roman, chestiune dezlegată în mod nelegal de către prima instanța astfel cum se va argumenta în continuare. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocă încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, reținând faptul că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirea condiției preluării abuzive, în condițiile in care, singura prezumție instituită de O.U.G. nr. 94/2000 este cea reglementată de art. 11 din același act normativ și privește exclusiv imobilele preluate prin acte de donație. Concluzia primei instanțe este nelegală, în contextul în care, dispozițiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, reglementează în mod expres și neechivoc prezumția de preluare abuzivă a imobilelor cu privire la care nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat, iar aceste imobile se află sau s-au aflat în patrimoniul statului. Potrivit acestor dispoziții legale: "în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)." În aceste condiții, prima instanța ar fi trebuit să dea eficienta prezumției instituite în mod expres de lege și, constatând că aceasta nu a fost nicicum răsturnată de deținătorul imobilului, să constate că este îndeplinită condiția preluării abuzive și să invalideze soluția nelegală dispusă de intimata-pârâtă Comisia speciala de retrocedare. Prin cea de-a doua critică invocă neegalitatea sentinței recurate față de interpretarea greșită a dispozițiilor pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007. Sub acest aspect, susține că prima instanța în mod nelegal a înlăturat prezumția de preluare abuzivă reglementată de Legea nr. 10/2001, invocată de reclamantă în raport de dispozițiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007, reținând că aceasta nu este aplicabilă întrucât caracterul de complinire al dispozițiilor Legii nr. 10.2001 se referă exclusiv la masurile reparatorii și nu la condițiile ce trebuiesc îndeplinite de solicitanți în cadrul procedurii pe care o urmează. Consideră că interpretarea primei instanțe este una nelegală și adaugă la lege, în condițiile în care prevederile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 nu stabilesc o astfel de limitare. Dimpotrivă, dispozițiile legale invocate de subscrisa stabilesc, necircumstanțiat, faptul că "prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare si, în cazul în care acestea din urma conțin alte masuri, prevederile legii se aplica cu prioritate în raport cu respectivele masuri." Teza a II-a a textului, referitoare la măsurile reparatorii, reglementează situația specială a măsurilor reparatorii prevăzute în mod diferit de alte legi reparatorii, însă, această prevedere nu limitează caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 și cu privire la alte aspecte/principii pe care actul normativ le reglementează. Rațiunea adoptării acestor prevederi legale a fost aceea de a evita aplicarea unor tratamente diferențiate persoanelor beneficiare ale legilor speciale de reparație, fiind cu totul inechitabil și vădit neconstituțional ca o categorie de persoane să beneficieze de măsuri reparatorii într-o anumită situație (beneficiarilor Legii nr. 10/2001 li se aplică prezumția de preluare abuzivă și primesc măsuri reparatorii), iar o altă categorie să nu beneficieze, deși situația este identică (beneficiarilor O.U.G. nr. 94/2000 nu li se aplică prezumția de preluare abuzivă, în interpretarea primei instanțe, și nu primesc măsuri reparatorii). Contrar celor reținute de către prima instanță, recurenta-reclamantă solicită să se constate că acest caracter de complinire al prevederilor Legii nr. 10/2001 în raport cu alte legi speciale de reparație se referă la orice principiu, prezumție, măsură etc. prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv prezumția preluării abuzive în situația în care imobilul se află în proprietatea statului și nu se poate face dovada formală a preluării. Pe cale de consecință, constatând că, în speță, recurenta-reclamantă a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin cea de-a treia critică, recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea soluției de respingere a cererii de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată. Sub acest aspect, solicită să se constate că, în mod greșit, prima instanță a reținut, pe de o parte, că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 și, pe de altă parte, că cererea nu poate fi analizată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001. În acest sens susține că, O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ cu caracter reparator, având ca obiect de reglementare măsurile reparatorii menite să compenseze prejudiciile suferite de persoanele îndreptățite prin preluarea abuzivă a unor imobile proprietatea acestora de către Statul Roman în perioada 1945-1990. În ceea ce privește construcțiile preluate abuziv din proprietatea cultelor religioase și care, ulterior, au fost demolate, instanța de judecată este rugată să observe că, din economia O.U.G. nr. 94/200 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, sunt incidente următoarele dispoziții legale: - art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea."; - art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000: "Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor."; - pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000: "nu intră sub Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate"; - art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000: "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. În situația în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege."; - art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000: "Măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor". Din analiza textelor legale anterior citate, se impun următoarele concluzii cu privire la construcțiile preluate abuziv din proprietatea unor culte religioase și care, ulterior, au fost demolate: 1. O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul categoriei de construcții anterior menționate; 2. Legiuitorul a dorit să scoată de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, între altele, categoria construcțiilor demolate ulterior preluării abuzive, însă acesta nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri, cad într-o astfel de ipoteză ar fi făcut-o în mod expres; 3. Dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării abuzive există, însă măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate "potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor", conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000. Pornind de la concluziile enunțate mai sus, urmează a se observa că, pentru a determina care sunt măsurile reparatorii și în ce condiții se acordă acestea pentru construcțiile preluate abuziv din proprietatea unor culte religioase și care, ulterior, au fost demolate, este necesar să se identifice actul normativ special, în sensul art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000. care reglementează toate aceste aspecte. În raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar și în funcție obiectul lor de reglementare și de conținutul lor specific, instanța de judecată este rugată să constate că, în ceea ce privește categoria de construcții în discuție, "legea specială" este Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În concluzie, având în vedere toate motivele expuse mai sus, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza în fond, (i) anularea Deciziei nr. 8490/28.02.2019 emise de intimata-pârâtă și, (ii) constatând calitatea A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Bacău, str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul Roman, să se dispună, în principal, restituirea în natură a acestui imobil iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 09 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, în raport de dispozițiile incidente cauzei, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei contestate și, în principal, să se constate calitatea A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga B.), fosta proprietate comunitara evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună restituirea în natură a acestui imobil, iar în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să se constate calitatea A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din municipiul Bacău, str. x (Sinagoga "B.), fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, solicitantul trebuia să facă dovada, în condițiile legii speciale, a preluării în mod abuziv a imobilului teren ce face obiectul cererii de retrocedare, singura prezumție relativă instituită de legiuitor fiind cea în cazul preluării imobilului prin act de donație. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000: "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgentă." Potrivit dispozițiilor pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002: "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării." Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea." Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanță: "Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că prima instanță deși a constatat că la un anumit moment imobilul se afla în proprietatea solicitantei (dovada deținerii în proprietate a imobilului teren rezultă din înscrisurile depuse la dosar: certificat nr. x/10.02.1998 eliberat de Direcția județeană Bacău a Arhivelor Statului, tabel cu terenurile proprietatea Comunității Evreilor Bacău provenite după demolarea Sinagogilor, chestionar, proces-verbal pentru stabilirea impozitului echivalent asupra bunurilor de mână moartă nr. x/19 august 1941), a considerat că aceste înscrisuri nu sunt de natură să dovedească implicit și caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat. În acest context, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. În concret, prima instanță nu a analizat cererea dedusă judecății prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și a Normei metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 din 17.10.2002. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al conținutului actelor administrative contestate în cauză, al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți. În concluzie, neanalizarea tuturor actelor administrative contestate în cauză, al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți sub aspectele de esență echivalează cu necercetarea fondului cauzei, situație în raport cu care, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, se impune admiterea recursului promovat de recurenta A. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe care urmează să verifice legalitatea actelor administrative deduse judecății. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,