ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Suceava – secția, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România București, a formulat prezenta contestație împotriva Deciziei nr. 8652/18.06.2019 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând ca în raport de argumentele în fapt și în drept, precum și în raport de probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză, să se admită prezenta contestație, să se anuleze Decizia contestată și, pe cale de consecință: în principal, să se oblige pârâta Comisia specială de retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din municipiul Botoșani, str. x (fosta Rozelor) nr. 4 - Sinagoga B. Weinstein, fosta proprietate a Comunității Evreilor din Botoșani preluat abuziv de Statul Roman și să se dispună restituirea în natură către aceasta a acestui imobil. În măsura în care nu este posibila restituirea în natură, să se constate calitatea A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din mun. Botoșani, str. x (fosta Rozelor) nr. 4 -Sinagoga B. Weinstein, fosta proprietate a Comunității Evreilor din Botoșani preluat abuziv de Statul Roman și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 114 pronunțată la data de 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, a anulat în parte decizia nr. 8652 din 18.06.2019 emisă de pârâtă, în ce privește imobilul teren, a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire asupra acestuia, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 94/2000 și la plata către reclamantă a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

În cuprinsul motivelor, după prezentarea istoricului speței, pârâta a susținut următoarele:

Prin Decizia nr. 8652/18.06.2019, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 având ca obiect restituirea imobilului situat în municipiul Botoșani, str. x (fost Peneș Curcanul), județul Botoșani, motivat de faptul că, în ceea ce privește terenul pe care s-a aflat construcția solicitată, acesta nu a aparținut reclamantei, ci a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatoarei, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar în ceea ce privește construcția, acestea nu mai exista la momentul soluționării cererii de retrocedare, fiind demolată.

Comunitatea Evreilor Botoșani nu a avut calitatea de proprietar al terenului, la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel, reclamanta, A., nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare

Comunitatea Evreilor Botoșani a dobândit, în calitate de moștenitor testamentar, dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția existentă pe terenul respectiv.

Faptul ca terenul aferent construcției situate în municipiul Botoșani, str. x (fost Peneș Curcanu nr. 4), județul Botoșani a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 a reieșit și din adresa nr. x/24.09.1993 emisă de către Primăria municipiului Botoșani către Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/1993, potrivit căreia terenul situat în str. x, în suprafață de 562 m.p. a trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974-testament-si din anul 1972 este folosit ca parcare publică.

Acest fapt a fost confirmat de însăși Comunitatea Evreilor Botoșani, prin adresa x/24.03.1998, către Primăria orașului Botoșani potrivit căreia terenul din str. x a fost preluat prin Legea nr. 58/1974.

Astfel, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia sunt îndreptățite la măsuri reparatorii cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului .

O altă critică se referă la faptul că, actul de donație din anul 1921 se referă la un imobil compus din clădire și curtea împrejmuitoare, situat în municipiul Botoșani, aleea x, jud. Botoșani.

Însă, decizia care face obiectul prezentului litigiu are ca obiect un imobil situat în municipiul Botoșani, județul Botoșani.

Prin urmare, având în vedere faptul că la dosar nu se regăsesc informații referitoare la identitatea dintre imobilul care a făcut obiectul actului de donație încheiat în anul 1921 și imobilul care face obiectul deciziei contestate, nu se poate trage concluzia că imobilul donat Comunității israelite în baza actului de donație din data de 31.10.1921 este unul și același cu imobilul care face obiectul deciziei contestate.

Pentru lămurirea acestui aspect, precizează faptul că înscrisuri referitoare la istoricul de arteră și rol poștal au fost solicitate reclamantei prin adresa nr. x/01.04.2015, însă acestea nu au fost comunicate.

Având în vedere aceste aspecte, Comisia specială de retrocedare a analizat toate mijloacele de probă depuse de către reclamanta A. însă, din întrega documentație anexată cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003 nu a reieșit faptul că aceasta a deținut în proprietate terenul solicitat la momentul preluării acestuia de către statul român.

În speța dedusă judecății, instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, întrucât din conținutul acestora rezulta clar că, Comunitatea Evreilor din Botoșani a dobândit, în calitate de moștenitoare testamentară dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția situată pe terenul solicitat situat în Botoșani, Rozelor nr. 4 (fost Peneș Curcanu) nr. 4, mai puțin terenul, în suprafață de 562 m.p., pe care se află acestă construcție. Astfel, suprafața de teren de 562 m.p. aferentă construcției a trecut în proprietatea Statului Român conform Legii nr. 58/1974.

Cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6000 RON, având în vedere caracterul accesoriu al acestui capăt de cererea solicitat a fi respinsă ca neîntemeiată.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invoca în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând legalitatea Deciziei nr. 8652/18.06.2019, prin care s-a respins solicitarea reclamantei, formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, de restituire a imobilului, teren, situat în Botoșani, str. x (fostă Rozelor) nr. 4, Județ Botoșani.

Autoritatea pârâtă a respins cererea de retrocedare reținând că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, întrucât construcția a fost demolată. Comisia specială de retrocedare a apreciat că nici propunerea acordării de măsuri compensatorii nu este posibilă, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, construcțiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia contestată, constatând că pârâta a apreciat în mod eronat cu privire la obiectul cererii de retrocedare, care nu era limitat doar la construcția ce fusese situată în Peneș Curcanu (fostă Rozelor) nr. 4, Județ Botoșani, ci și la terenul aferent acesteia. Raportându-se la Actul de donație din 21.10.1921 autentificat de Tribunalul Botoșani sub nr. x/1921 încheiat de B., în calitate de donatar, și Comunitatea Israelită din Botoșani, în calitate de donator. Întrucât reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită potrivit O.U.G. nr. 94/2000, Curtea de apel a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire asupra terenului în cauză, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 94/2000 .

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată susținerea recurentei pârâte potrivit căreia prima instanță a reținut în mod eronat că obiectul cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003 nu era limitat la construcția de la adresa indicată, ci și la terenul aferent acesteia. Criticând concluzia judecătorului fondului, recurenta a susținut că reclamanta a restrâns solicitarea referitoare la retrocedarea imobilului doar la locuință, cu excluderea terenului, întrucât punctuația și mențiunea la care reclamanta a recurs în cererea de retrocedare prin solicitarea "imobilului locuință (...) expropriată" sugerează că locuința este un element de circumstanțiere al imobilului, nu un element de identificare a destinației imobilului.

Instanța de recurs reține că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi...".

Intimata-reclamantă a precizat că solicită restituirea imobilului-teren și, având în vedere și faptul că temeiul juridic în baza căruia s-a făcut cererea de retrocedare este O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială de retrocedare avea obligația de a analiza cererea reclamantei și cu privire la terenul aferent construcției ce fusese situată în Botoșani, potrivit dispozițiilor anterior citate și în condițiile în care stabilise că locuința nu mai există, iar acordarea de măsuri compensatorii nu este posibilă întrucât construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Poziția reclamantei A. a fost clară pe tot parcursul demersului de restituire a imobilului, în sensul că a vizat terenul aferent acesteia. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în situația în care exista vreun dubiu cu privire la obiectul cererii, recurenta pârâtă avea posibilitatea să clarifice acest obiect prin solicitarea de lămuriri reclamantei.

Recurenta - reclamantă a mai criticat și reținerea primei instanțe cu privire la chestiunea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului situat în Botoșani, arătând că terenul nu a aparținut reclamantei, ci a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Contrar susținerilor recurentei și în acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs apreciază că Lege nr. 58/1974 contravenea art. 36 alin. (1) din Constituția din 1965 care garanta proprietatea privată și dispozițiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului din decembrie 1948, care la art. 17 alin. (1) și (2) prevedea că nici o persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.

Prin urmare, preluarea terenului de către stat în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost făcută fără titlu valabil, astfel încât imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul acestuia.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 651 din vechiul C. civ. potrivit cărora "Succesiunile se deschid prin moarte" și dispozițiile art. 688 din același cod care prevăd că "Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii".

În cauză, în acord cu judecătorul fondului se constată că reclamanta A. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobiluli – teren în litigiu. Astfel, "acest teren a fost dobândit de către Comunitatea Evreiască în anul 1921, printr-un act de donație de la donatorul B., acesta la rându-i avându-l dobândit prin act de vanzare - cumpărare în 1920 de la C. . În acest sens, reclamanta a depus la dosarul cauzei act de donațiune încheiat la data de 21.10.1921, autentificat sub nr. x din 21.10.1921 la Tribunalul Botoșani, transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Botoșani sub nr. x din 21.10.1921".

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect judecătorul fondului a reținut că reclamanta este continuatoarea persoanei juridice titulare de la care se susține că s-a preluat imobilul de Statul Român, iar criticile pârâtei sub acest aspect sunt nefondate.

Referitor la calitatea de proprietar a Federației Comunităților Evreiești din România, Înalta Curte apreciază că aceasta este dovedită cu actul de donație menționat.

Prin Decizia nr. 1/1997 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobandite prin cumpărare sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate fi determinată prin deducerea intenției părților din convenție și din ansamblul probelor administrate.

Prin analogie, în conditiile în care intenția numitului B. a fost aceea de a transmite întreaga sa avere, respectiv întreg imobilul din Botoșani și nu doar fracțiuni din acesta, rezultă ca Federația Comunităților Evreiești din România a avut în patrimoniu, la momentul preluarii abuzive, terenul în litigiu.

Înalta Curte, constată că O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ cu caracter reparator, având ca obiect de reglementare măsurile reparatorii menite să compenseze prejudiciile suferite de persoanele îndreptățite, cultele religioase din Romania, prin preluarea abuziva a unor imobile aflate proprietatea acestora de către Statul Român în perioada 1945-1989.

În consecință, fiind dovedit dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat, în mod corect instanța de fond a obligat pe recurenta pârâtă să emită o decizie prin care să soluționeze cererea de restituire asupra acestuia, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că terenul situat în Botoșani strada x nr. 4 preluat de către stat este același cu terenul din Botoșani strada x menționt în actul de donație. Sub acest aspect se constată că la dosarul cauzei, s-au depus înscrisuri care dovedesc că imibilul -teren în litigiu este situat în Botoșani Strada x - fostă Peneș Curcanu nr. 4 - fost Strada sf. Ilie - fostă strada x).

Cu privire la criticile formulate împotriva soluției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 451 din C. proc. civ., stabilind cuantumul acestor cheltuieli, în raport cu soluția dată cererii de chemare în judecată și cu criteriile prevăzute de acest text de lege.

Văzând și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va fi obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5718,78 RON, reprezentând onorariu avocat către reclamanta A., cheltuieli a căror realitate a fost dovedită cu chitanța depusă la dosar și pe care instanța le apreciază ca fiind necesare și proporționale față de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.

Reținând că nu se confirmă nici criticile de nelegalitate încadrate de către instanță în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 114 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5718,78 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.