ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.07.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de pârâtă și să se dispună, în principal, constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român, și restituirea în natură a acestui imobil, sau, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoșani str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 123 din 15 noiembrie 2022, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Într-un prim subsidiar, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și, pe fond, admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare și constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x, cu consecința restituirii în natură a imobilului.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și, pe fond, admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 1445/20.04.2022 emise de Comisia specială de retrocedare, constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x, cu consecința acordării de despăgubiri pentru acest imobil.

A solicitat și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Prin prima critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinței recurate, arată că, deși s-a reținut nedovedirea apartenenței imobilului revendicat la Comunitatea Evreilor din Botoșani, instanța de fond nu a procedat la analiza susținerilor reclamantei, întemeindu-se exclusiv pe o pretinsă autoritate de lucru judecat, ca urmare a pronunțării sentinței nr. 7/16.01.2019 a pronunțării Curții de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 686/07.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.

Drept urmare, instanța de fond a apreciat că se impune reluarea considerentelor acestei sentințe, ignorând susținerile reclamantei și probele administrate în prezenta cauză.

Deși între cele două litigii există o legătură evidentă, în sensul că privesc același imobil, primul litigiu s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, în timp ce litigiul actual s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999.

Cele două proceduri sunt reglementate de acte normative distincte și pornesc de la premise diferite, iar motivarea instanței de fond trebuia să privească dispozițiile legale aplicabile speței și probele administrate în dosar.

Prin urmare, nu există o motivare proprie a instanței de fond, ceea ce încalcă prevederile legii naționale, disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., dar și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

A doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, susține neaplicarea acestei norme speciale și ignorarea existenței la dosarul cauzei a înscrisurilor ce fac dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului.

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că prima instanță în partea hotărârii ce cuprinde considerentele acesteia, a reținut că reclamanta, anterior prezentei cereri de restituire întemeiate pe disp. O.U.G. nr. 83/1999, a formulat pentru același imobil, o cerere întemeiată pe disp. O.U.G. nr. 94/2000, acțiune respinsă definitiv prin sentința nr. 7/16.01.2019 a Curții de Apel Suceava și Decizia nr. 686/07.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.

Față de această împrejurare, instanța de fond a considerat că sunt incidente disp. art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv efectul negativ al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 7/16.01.2019, în privința dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului și preluării în mod abuziv a acestuia, urmând să se țină seama și de dezlegările aduse situației de fapt, prin prisma probelor administrate.

Sentința primei instanțe este criticabilă sub acest aspect, întrucât prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză.

Deși reclamanta este aceeași în cele două litigii, pârâta este diferită, primul litigiu purtându-se cu Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, iar în cauza de față este Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților naționale din România.

Obiectul acțiunii este diferit, deciziile a căror anulare s-a cerut sunt deosebite, de asemenea, cauza juridică nu este aceeași, judecătorul este obligat să soluționeze litigiul după normele speciale ale legii aplicabile, O.U.G. nr. 94/2000 sau O.U.G. nr. 83/1999, deși rămâne în discuție retrocedarea aceluiași imobil.

În cauzele întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, prin Normele metodologice s-au arătat ce se înțelege prin acte doveditoare care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului, prin urmare, analiza îndeplinirii acestui criteriu se realizează în raport de ceea ce permite acest act normativ, respectiv înscrisuri, acte juridice, declarații, acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate, acte care emană de la o autoritate din perioada de referință care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize judiciare sau extrajudiciare, orice acte/înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Înalta Curte observă că prin sentința civilă nr. 7/16.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a reținut numai împrejurarea necompletării dosarului cu alte probe, astfel cum a solicitat Comisia, iar instanța de fond, în pricina de față, a preluat aceste susțineri fără să facă o analiză proprie, raportat la dispozițiile incidente cauzei și la înscrisurile depuse de reclamantă.

Prin urmare, prima instanță nu a procedat la o examinare proprie a cererii și probelor administrate, nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și nici motivele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinței pronunțate.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul declarat, se va casa sentința atacată sub consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a fi analizate cererea și probele administrate în prezenta cauză, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 83/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 123 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.