ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisă de pârâtă, constatarea calității reclamantei de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul, situat în Municipiul Botoșani, județul Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 17 pronunțată în data de 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România București, ca nefondată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului în condițiile art. 493 din C. proc. civ., reclamanta A..

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, în principal, casarea hotarârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond; în subsidiar, casarea hotărârii si, rejudecand cauza în fond, solicită anularea Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisa de intimata-pârâtă, constatarea calității reclamantei, A., de persoana îndreptățită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru Imobilul (fosta Sinagoga). situat in Municipiul Botosani str. x Jud. Botosani compus din teren in suprafata de 232 mp, fosta proprietate comunitară evreieasca preluată abuziv de către Statul Roman și acordarea de despăgubiri pentru acest Imobil.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii recurate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurenta susține în esență că, în fata primei instante, a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze până la solutionarea definitiva a dosarului nr. x/2017, înregistrat anterior pe rolul Curtii de Apel Suceava. respectiv la data de 28.09.2017, acest dosar având ca obiect contestatia promovata împotriva Deciziei nr. 821/21.07.2017, emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, in temeiul O.U.G. nr. 83/1999, în legătură cu acelasi imobil, respectiv imobilul situat in Mun. Botosani, str. x, Jud. Botosani.

Desi a invederat instantei, prin cererea de suspendare formulată, împrejurarea că, prin prisma legaturii dintre cele doua dosare se impunea suspendarea acestei pricini, totusi, prima instanta a apreciat ca "nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 413 afin. 1 C. proc. civ. deoarece dezlegarea data pe fondu/chestiunii litigioase nu depinde de existenta sau inexistenta dreptului ce face obiectul litigiului din dosarul nr. x/2017".

Cu toate acestea, recurenta susține că, prin Sentinta nr. 9/16.01.2018 pronuntata de Curtea de Apel Suceava in dosarul nr. x/2017, instanta a reținut că A. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat in Mun. Botosani, str. x, fără însă a fi dovedită și preluarea abuziva a acestuia de către Statul Roman, în timp ce, prin sentința recurată instanta a retinut ca nu ar fi facut nici dovada proprietatii asupra imobilului, nici dovada preluării abuzive de către Statul Roman.

ln raport de cele de mai sus, solicită a se constata incidența motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv "cand s-a încalcat autoritatea de lucrujudecat", față de împrejurarea ca instanta s-a pronuntat asupra unei chestiuni litiqioase deja transate într-un alt litigiu, respectiv aspectul litiaios privind dreptul de proprietate al subscrisei asupra imobilului anterior mentionat.

Or, în dosarul nr. x/2017, instanta a constatat, pe baza inscrisurilor depuse la dosar, ca "reclamanta face dovada primelor două condiții prevazute de lege pentru a putea beneficia de restituire, respectiv a calitatii de persoana indreptatită și a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in municipiul Botosani, judetul Botosani", de unde rezultă ca această chestiune litigioasă a fost tranșată de iudecator in urma dezbaterilor din cauza respectivă, având autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, solicită a se retine nelegalitatea hotararii recurate, pe de o parte, în raport de incidenta art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv încălcarea autoritatii de lucru judecat, iar pe de altă parte, incidenta art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanta de fond în mod greșit apreciind că, față de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu se impunea admiterea cererii de suspendare a judecatii cauzei formulate de subscrisa.

Într-o altă critică recurenta invocă și nemotivarea hotărârii recurate, fapt ce atrage incidența cazului de casare prevazut la art. 488 al-in. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Arată astfel că, în fața primei instante a solicitat, cu respectarea dispozitiilor procedurale aplicabile, administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie si cadastru. având ca obiectiv identificarea imobilului din Mun. Botosani, str. x iud. Botosani, această probă fiind, în mod evident, utila solutionarii cauzei, fiind de natura a conduce la stabilirea unei corecte situatii de fapt, însă prima instanță a înțeles sa respinga cererea, fără însă a motiva în vreun fel aceasta soluție, singurele mentiuni cu privire la solutia de respingere a probei solicitate regăsindu-se intr-un singur paragraf, respectiv:"ln temeiul dispozitiilor art. 258 coroborate cu dispozitiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanta a incuviintat probele cu inscrisurile solicitate de ambele parti apreciind ca aceasta proba este utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei, iar in ceea ce priveste proba cu expertiza tehnica instanta a respins-o apreciind ca este neconcludenta solutionarii cauzei" (subl. ns.).

Solicită astfel a se constata că motivarea primei instante este atat de lacunară, încât nu se pot identifica, nici macar prin analogie, motivele care au condus la soluția de respingere a probei solicitate de parte și, urmare a respingerii acestei probe esentiale, respectiv expertiza în specialitatea topografie si cadastru, situatia de fapt nu a fost pe deplin clarificată, ceea ce a condus la o solutie vădit nelegală.

Solicită astfel a se constata că hotarârea recurată este nemotivată, împrejurare în raport de care se impune admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărarii recurate si trimiterea cauzei spre reiudecare la instanta de fond.

Deopotrivă, recurenta invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii - caz de casare prevazut la art. 488 al-in. 1 pct. 5 C. proc. civ.., mai exact încălcarea dreptului la aparare al A.

Sub acest aspect, solicită a se avea în vedere că, în fața primei instante aceasta a solicitat, pe de o parte, administrarea unei expertize tehnice iar, pe de altă parte, emiterea unei adrese catre Primaria Botosani. prin care sa fie solicitate informatii cu privire la imobilul in discutie, informatii de natura a clarifica situatia juridică a acestuia. Astfel cum a aratat anterior, prima instanta a respins, nemotivat, cererea de incuviintare a probei cu expertiză iar, în ceea ce privește solicitarea de emitere a unei adrese catre Primaria Mun. Botosani pentru a stabili situația juridică a imobilului revendicat, dupa cum rezulta din Notele de probe formulate și inregistrate sub nr. x/14.11.2017, prima instanta a ignorat aceasta solicitare, constatând că au fost lămurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept.

Or, solicită a se constata că, respingand proba cu expertiză solicită și trecand peste necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului în litigiu prin solicitarea de relatii autoritatilor competente, prima instanta a incalcat dreptul său la aparare, drept procedural prevazut de dispozitiile art. 13 C.eroc.civ.

Or, în măsura in care prima instanta ar fi respectat dreptul său la aparare, sub aspectul propunerii și administrării de probe, dar și în măsura în care prima instanță ar fi aplicat corect dispozitiile legale speciale incidente in cauza cu care a fost investita, atunci aceasta ar fi trebuit sa observe ca, pentru solutionarea cauzei, era necesara, pe de o parte, efectuarea expertizei tehnice in sensul celor solicitate, iar, pe de altă parte, obtinerea de noi informatii de la autoritati cu privire la situatia juridică a imobilului, informații pe care recurenta nu le putea obține în mod independent.

Neprocedand astfel, ci, dimpotrivă, refuzând practic cererea sa de administrare a unor probe prin care fie lamurite o serie de aspecte de ordin tehnic, care exced evident competentelor instantei si ale partilor, prima instanta a încalcat dreptul la aparare al subscrisei. consfintit atat de prevederne art. 13 C. proc. civ. cat si de art. 24 din Constitutie.

Pentru toate aceste considerente solicită a se admite recursul, a se casa Incheierea și sentința recurată constatand ca este necesară administrarea de robe noi în dovedirea temeiniciei actiunii, senas în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Într-o altă critică recurenta invocă și încalcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fapt ce atrage incidenta cazului de casare prevazut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., respectiv încalcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind orqanizarea si functionarea Comisiei Speciale de Retrocedare.

Sub acest aspect solicită a se constata că este fundamental greșită concluzia primei instanțe, in conditiile în care, asigurarea dreptului său de a sustine cererea de retrocedare este o conditie extrinseca a actului emis de Comisia speciala de retrocedare, iar încalcarea dreptului său de a sustine cererea de retrocedare, reprezintă, în realitate, o încalcare a dreptului său la aparare.

Deopotrivă, invocă și încalcarea de catre prima instanță a dispozitiilor art. 1 alim 1 din O.U.G. nr. 94/2000 arătând că, contrar celor retinute de către prima instanță, a dovedit îndeplinirea tuturor conditiilor impuse de normele legale anterior citate, respectiv: calitatea de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani, în perioada de referinta a O.U.G. nr. 94/2000 și preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Roman.

Referitor la dovada calitatii de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani, in perioada de referinta a O.U.G. nr. 94/2000 ln ce priveste dovada calitatii de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani asupra imobilului revendicat, arată că a depus la dosarul cauzei Matricola nr. 1534/543 aferenta imobilelor detinute de Comunitatea Evreilor din Botosani, pentru anii 1966-1970 si 1981-1985, unde se regaseste Imobilul Sinagoga din Botosani, str. x, compus din teren in suprafata de 232 mp.

Prin urmare, din inscrisul anterior mentionat rezultă fără putință de tăgadă împrejurarea că, la nivelul anilor 1966-1985, Imobilul Sinagoga, situat in Botosani, str. x, s-a aflat în proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani, preluarea abuziva fiind realizată prin expropriere.

Astfel, nu poate fi contestată imprejurarea că acest imobil s-a aflat in proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, pana la data preluarii abuzive de catre Statul Roman.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Suceava a stabilit, cu putere de lucru judecat, în dosarul nr. x/2017, împrejurarea că a facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, solutia contrară pronunțată în cadrul prezentului dosar fiind una nelegală.

ln aceasta privinta, solicită a se reține gresita interpretare si aplicare a prevederilor pct. 13 din Normele metodologice corespunzatoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificarile si completarile ulterioare, instanța în mod greșit apreciind că, deși norma de la pct. 13 lit. a) nu cuprinde o enumerare limitativă a înscrisurilor cu care ar putea fi dovedit dreptul de proprietate, "mijloacele probatorii ale dreptului de proprietate nu pot excede celor consacrate de normele de drept civil, iar matricola depusa de reclamanta nu se incadreaza in aceasta categorie".

ln concret, instanta de fond a apreciat că inscrisul anterior mentionat, trecand peste faptul că nu mentionează existența unei sinagogi pe suprafata de 232 mp, are doar un rol declarativ si se impunea a fi coroborat cu alte mijloace de proba.

Or, arată că, desi prima instanță a apreciat ca nu se impune efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea cu exactitate a imobilului revendicat, ignorand totodată solicitarea părții privind emiterea unei adrese către Primaria Mun. Botosani pentru suplimentarea probatoriului cu înscrisuri relevante suplimentare, concluzioneaza în cele din urmă că, în privinta dovezii calitatii de proprietar, se impunea coroborarea inscrisurilor prezentate cu alte mijloace de probă.

Pe de alta parte, tot în privinta dovezii calității de proprietar, recurenta solicită a se reține că la dosarul cauzei se regăseau și alte înscrisuri relevante, pe langa matricola anterior mentionata, si anume Tabelul cu terenurile proprietatea Comunitatilor Evreiesti, precum si Declaratia data in forma autentica de catre martorul B. care declara in mod expres ca "imobilul situat in municipiul Botosani, strada x nr. 27, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din municipiu/Botosani".

Or, din motivarea retinută de către instanta de fond, se constată că singurul înscris avut în vedere în ce priveste dovada calitatii de reprezentant este reprezentat de catre Matricola nr. 1534/543 aferenta imobilelor detinute de Comunitatea Evreilor din Botosani, pentru anii 1966-1970 si 1981-1985, cu ignorarea celorlalte inscrisuri anterior mentionate.

In raport de ansamblul argumentelor de mai sus, solicită a se constata că soluția primei instante este întu-totul gresită și nelegală, recurenta făcând dovada calitătii de propriatar a Comunitatii Evreilor din Botosani asupra imobilului revendicat.

Suplimentar fata de inscrisurile anterior mentionate, invocă și Procesul-verbal din 7 mai 1965 intocmit de un functionar al administratiei financiare Botosani, declaratia data in forma autentica de martorul B. in data de 18.04.2016, precum si o copie a Matricolei nr. 1534/543 inaintata de Directia Impozite si Taxe Comisiei Speciale de Retrocedare, înscrisuri care au fost depuse în dosarul nr. x/2017, soluționat în data de 16.01.2018.

În acest dosar, instanta a reținut că, prin Procesul-verbal din 7 mai 1965 a constatat ca imobilul in cauza este un bun parasit, întrucât foștii proprietari sunt plecați în statul Israel, astfel încât bunul se încadreaza in prevederile Decretului nr. 1 11/1951.

Totodata, instanta a retinut ca, potrivit matricolei nr. 543 pentru perioada 1966-1970, transmisa de Directia Impozite si Taxe Botosani, imobilul situat in municipiul Botosani, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani.

ln plus, Curtea de Apel Suceava a retinut ca si din Declaratia dlui. B., autentificata prin incheierea nr. 1154 din 18 aprilie 2016 rezulta ca imobilul situat in Municipiul Botosani, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani.

Referitor la conditia preluarii abuzive, solicită a se constata că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 13 lit. b) din Normele metodologice corespunzatoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, ignorand împrejurarea că, în speță, operează o prezumție de preluare abuzivă avand în vedere că incontestabil, la acest moment imobilul se afla in patrimoniul statului, fiind preluat în mod abuziv de la Comunitatea Evreilor din Botosani.

Deși instanța a mentionat în mod expres că dovada preluării abuzive a imobilului putea fi făcută cu declarații, iar, in speță, recurenta a prezentat Declaratia data in forma autentica de catre martorul B. care afirmă că imobilul, fosta proprietate a Cornunitatii Evreilor din Botosani, a fost preluat de catre Statul Roman, totusi retine ca "reclamantii nu au produs nici o proba in acest sens", ignorand intru totul aceasta declaratie, astfel că interpretarea primei instante este greșită, în speță operând o prezumție de preluare abuzivă, având in vedere că, incontestabil, la acel moment imobilul se afla in patrimoniul statului.

In această situatie, constatând ca nu se poate face dovada formală a preluarii abuzive - decizia administrativa nu este gasită, iar imobilul situat in Botosani, str. x, se regaseste în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluarii bunului — prima instanta ar fi trebuit să rețină aceasta împrejurare ca si prezumție de preluare abuzivă și să soluționeze contestatia sa în raport de acest element.

In conditiile inexistentei unui act administrativ de preluare pentru un imobil care se regaseste în patrimoniul statului, operează prezumtia relativă de preluare abuzivă, persoanele îndreptațite fiind in imposibilitatea evidentă de a face dovada unui fapt negativ.

Prin urmare, consideră că această concluzie a primei instanțe, în sensul că nu a dovedit preluarea abuzivă, este una vadit nelegală, în conditiile în care este necontestat faptul că imobilul se află in patrimoniul statului, fiind preluat în perioada comunistă, fără plata unor despagubiri juste si echitabile, în speță operând o prezumtie de preluare abuzivă, în condițiile în care, din motive obiective, nu se poate face dovada formală a preluării însă imobilul se află la acest moment în patrimoniul statului.

Deopotrivă, nu in ultimul rând, solicită a se avea în vedere că, în cuprinsul matricolei nr. 1534/543, transmisă de catre Directia de taxe si impozite a Municipiului Botosani, se precizează în mod expres că imobilul a fost expropriat, aspect de natură, pe de o parte, a demonstra preluarea abuzivă, iar, pe de alta parte, de natură a demonstra, o dată in plus, că imobilul s-a aflat in proprietatea Cumunitatii Evreilor din Botosani la momentul preluarii abuzive.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului si, pe cale de consecință, în principal să se caseze hotărârea recurată și să se trimită cauza spre rejudecare la instanta de fond, iar în subsidiar, să se caseze hotărârea și rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 7241/24.08.2017 emisa de intimata-pârâtă, să se constate calitatea sa de persoana indreptățită sa beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru Imobilul (fosta Sinagoga) situat in Municipiul Botosani str. x Jud. Botosani compus din teren in suprafata de 232 mp, fosta proprietate comunitara evreiească preluată abuziv de catre Statul Roman și să se dispună acordarea despagubiri pentru acest imobil.

Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a combătut fiecare motiv de recurs invocat de recurenta – reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, inclusiv a solicitării de plată a cheltuielilor de judecată.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care judecata recursului a fost amânată pentru data de 09 februarie 2021, la cererea apărătorului recurentei – reclamante, pentru soluționarea dosarului nr. x/2017

La termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, Înalta Curte, admițând cererea formulată de recurenta – reclamantă, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017

La acest termen de judecată din data de 14.02.2023 Înalta Curte, admițând cererea recurentei – reclamante, a repus cauza pe rol, urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2017, prin Decizia nr. 4114/21.09.2022, reținând cauza pentru a o soluționa, urmând a aprecia mai întâi dacă acțiunea ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăți mai are obiect, raportat la dosarul nr. x/2017, ce vizează același imobil teren ce face și obiectul prezentei judecăți, față de Notele de ședință depuse la dosar de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, în cadrul cărora a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii promovate de reclamantă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Obiectul prezentei judecăți îl constituie contestația formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, aceasta solicitând anularea deciziei și constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani, fosta proprietate evreiască preluată abuziv de Statul Român, precum și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin Decizia nr. 7241 din 24.08.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003 depusă de A. cu privire la retrocedarea imobilului situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani, întrucât solicitanta nu a depus acte din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

Instanța de fond – Curtea de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința ce face obiectul prezentei judecăți, pronunțată la data de 17 ianuarie 2018 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut culterior religioase din România, reținând legalitatea deciziei emise de aceasta.

Așadar, obiectul prezentei judecăți îl constituie retrocedarea imobilului teren în suprafață de 232 mp. situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani, retrocedare formulată de recurenta – reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Din Notele de ședință depuse la dosar pentru termenul de față de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, dar și din cererea de recurs, se constată că pentru același imobil teren recurenta – reclamantă a mai formulat anterior o cerere de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, înregistrată sub nr. x/14.09.2004, respinsă, de asemenea, de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 821/21.07.2017, această decizie fiind contestată de recurenta -reclamantă A., cauza formând obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de Contencios Adminstrativ și Fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petenta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, ca nefondată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 5654 din data de 03.11.2020 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2017 și împotriva sentinței nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, a casat atât încheierea cât și sentința recurate, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanței, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017*.

Prin sentința nr. 95 din data de 23 noiembrie 2021 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, a admis contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, a anulat Decizia nr. 821 din data de 21.07.2017 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafața de 232 mp teren situat în Municipiul Botoșani, str. x, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei și cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON.

Împotriva acestei sentințe și doar în ceea ce privește partea din dispozitiv privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România.

Prin Decizia nr. 4114 din data de 21 septembrie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România împotriva sentinței nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, aceasta căpătând astfel caracter definitiv.

Față de soluția dată de instanță prin sentința civilă nr. 95/23.11.2021, intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a emis Decizia nr. 1395 din data de 16.12.2021, prin care a constatat calitatea de persoană îndreptățită a A. pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a propus acordarea de măsuri compensatorii solicitantei pentru terenul în suprafață de 232 mp. situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani și emiterea deciziei de compensare a imobilului.

Ori, raportat la emiterea acestei decizii de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri recurentei – reclamante din prezenta cauză pentru același imobil teren ce face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte constată că pretențiile recurentei din dosarul ce face obiectul prezentei judecăți au rămas fără obiect.

Astfel, Înalta Curte, înainte de a proceda la analiza legalității hotărârii pronunțate de prima instanță prin raportare la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 232 mp. situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani a fost îndeplinită la data promovării acțiunii (30.10.2017) la acest moment, ca urmare a emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1395 din 16.12.2021, dată în executarea sentinței civile nr. 95/23.11.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4114 din 21.09.2022, prin care i s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru terenul anterior menționat, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, prin emiterea Deciziei nr. 1395 din 16.12.2021 de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, motiv pentru care demersul judiciar formulat de reclamantă privind constatarea calității sale, de persoană îndreptățită să beneficieze de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Botoșani, județ Botoșani, este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.

În pronunțarea acestei soluții Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, precum și cele ale art. 32 din același cod, care reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenții.

Așadar, se reține că, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantei, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și în exercitarea căilor de atac.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea calității recurentei -reclamante A. de persoană îndreptățită să beneficieze de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Botoșani, str. x, iar această cerere a fost soluționată de intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 1395/16.12.2021, emisă după promovarea recursului, Înalta Curte reține că pretenția reclamantei a fost satisfăcută și, în consecință, acțiunea formulată de aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.

Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi analizate în concret criticile recurentei subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 din C. proc. civ., pentru a se aprecia cu privire la legalitatea hotărârii recurate.

În ceea ce privește solicitarea recurentei – reclamante A., de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei, constând în onorariul aferent serviciilor de asistență juridică și reprezentare în dosarul de față, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și soluția de admitere a recursului declarat de recurenta-reclamantă A., constată că aceasta este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces de la intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, ce a pierdut procesul.

În ceea ce privește însă cuantumul acestor cheltuieli, constând în onorariu de avocat, din Extrasul de cont și factura anexate la filele x bis din dosarul de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt în sumă de 5.552,42 RON.

Potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei..."

Aplicând criteriile prevăzute de textul legal citat, Înalta Curtea apreciază că un onorariu de 5.552,42 RON este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, astfel încât va reduce cuantumul acestuia la 2500 RON, în considerarea faptului că prezenta cauză nu prezintă o complexitate deosebită, ceea ce nu a implicat administrarea unui probatoriu complex sau o muncă de documentare deosebită, în vederea pregătirii recursului.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1), va admite cererea și va obliga intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata sumei de 2500 RON RON, onorariu de avocat, în favoarea recurentei –reclamante A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința recurată și, rejudecând cauza pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, ca rămasă fără obiect.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligată intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, ca " parte care pierde procesul", la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea recurentei-reclamante A., constând în onorariu de avocat, conform Facturii seria x nr. x din data de 23.03.2018 și Extrasului de cont nr. 57 din data de 30.03.2018, atașate în copie certificată pentru conformitate la filele x bis din dosar, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 17 din 17 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata sumei de 2500 RON RON, onorariu de avocat, în favoarea recurentei –reclamante A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.