ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. x/86/2022, la data de 17.06.2022, reclamanta Arhiepiscopia A, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9714 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă și admiterea cererii de retrocedare nr. 689621/C/31.01.2006.

1.2. Prin sentința civilă nr. 674 din data de 20 octombrie 2022, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Prin Sentința civilă nr. 27 din data de 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii și a respins ca tardivă cererea, având ca obiect „constatare nulitate act”, formulată de reclamanta Arhiepiscopia A, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia A împotriva Sentinței civile nr. 27 din data de 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000, potrivit cărora „Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”.

Decizia nr. 9714 din data de 31.08.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a cărei anulare a fost solicitată a fost comunicată recurentei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la data de 13.05.2022.

Prin adresa nr. 3134/3157/C/13.10.2021 comunicată Arhiepiscopiei de către intimata C.S.R. se arată faptul că în data de 13.10.2021 nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusă în temeiul OUG nr. 94/2000, care să fie în curs de soluționare la data emiterii acestei adrese, respectiv că „ nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuților, care să conțină decizii ale Comisiei speciale de retrocedare cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, fapt care ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau în parte deciziile de natura celor sus menționate". Așadar, nu pot exista aceste comunicări/decizii în anul 2021 cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Termenul de 30 de zile de la comunicare în care decizia Comisiei poate fi atacată cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 94/2000, curge de la data de 13.05.2022 și nu de la data de 15.10.2021, așa cum greșit s-a considerat.

Or, în opinia recurentei-reclamantă termenul de 30 de zile de la comunicare a fost respectat, în condițiile în care acțiunea formulată de Arhiepiscopia A a fost expediată în data de 14.06.2022 și a fost înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022. În situația în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților către Arhiepiscopia A ar fi negat accesul liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituție.

În susținerea recursului, a făcut referire și la Cauza Bellet contra Franței nr. 23805/94 din 04.12.1995, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că justițiabilul trebuie "să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale", ceea și pretinde recurenta-reclamantă, în prezenta cerere, prin reanalizarea datei concrete în care Decizia Comisiei a fost comunicată.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, respingerea recursului ca nul și în subsidiar, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma motivele de casare invocate, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în litigiul dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia A este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că, prin Decizia nr. 9714/31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia A, cerere înregistrată sub nr. 689621/C/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF(...) a localitatea Câmpulung Moldovenesc, nr. top. (...). Pârâta a respins cererea de retrocedare pe motiv că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi cult religios recunoscut în România și nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit OUG nr. 94/2000, iar Arhiepiscopia A nu ar fi făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului solicitat.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia A, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9714/31.08.2021 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, ca tardiv formulată, iar această soluție a fost criticată pentru nelegalitate, de către recurenta-reclamantă.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar subliniază că, deși recurenta-reclamantă Arhiepiscopia A și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, criticile sale de nelegalitate vizează soluția dată de către prima instanță asupra excepției tardivității acțiunii și se circumscriu motivului de casare prevăzut de pct. 5 al aceluiași art., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte amintește că actul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea dreptului procesual în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din exercitarea dreptului afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9714/31.08.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost comunicată recurentei-reclamante Arhiepiscopia A la data de 15.10.2021 (fila 13 din dosarul Curții de Apel Suceava), prin intermediul Protopopului B, care a și semnat de primire, dovada de comunicare conținând chiar mențiunea expresă a acesteia, dar și a celorlalte decizii ce au fost comunicate împreună cu aceasta, la aceeași dată, respectiv Deciziile nr. 9710, 9711, 9712, 9713 și 9714.

În raport de această dată, Înalta Curte constată că ultima zi în care putea fi introdusă acțiunea, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, era data de 15.11.2021.

Împrejurarea că recurenta – reclamantă ar fi cerut ulterior acestei comunicări, o copie a deciziei ce face obiectul judecății, iar Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a răspuns solicitării și a transmis copia respectivei decizii, aceasta fiind primită de parte la data de 13.05.2022, nu este relevantă din perspectiva termenului reglementat de art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000, în condițiile în care comunicarea din data de 15.10.2021 a fost legală, Decizia nr.9714 fiind primită la această dată de recurenta – reclamantă, prin Protopopul B.

Înalta Curte reține că orice comunicare ulterioară a unei copii a deciziei vizate nu prezintă relevanță juridică din perspectiva termenului reglementat de norma legală anterior menționată. A considera altfel, s-ar putea ajunge la repunerea părții în termenul de a ataca decizia prin simpla solicitare și obținere a unei copii a deciziei respective, ceea ce este de nepermis, termenul reglementat de art. 3 alin. 7 din OUG nr. 94/2000 fiind un termen imperativ și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai ataca decizia emisă de intimata –pârâtă.

Așadar, critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. 94/2000, începea să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată din nou recurentei – reclamante, de această dată la Cabinetul de Avocat B conform înscrisurilor administrate în cauză, ca răspuns la solicitarea reclamantei din data de 02.05.2022 și nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanța de control judiciar, având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit o altă situație de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei din data de 15.10.2021, prin Protopopul B.

Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din OUG nr.94/2000 pentru a ataca decizia Comisiei Speciale de Retrocedare a început să curgă din data de 15.10.2021 și s-a împlinit la 15.11.2021.

Cum prezenta acțiune a fost formulată la data de 17.06.2022, deci, cu mult peste termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de admitere a excepției tardivității și de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente litigiului dedus judecății, respectiv art. 3 alin. (7) din OUG nr.94/2000, criticile recurentei – reclamantei din cadrul recursului neputând conduce la casarea acestei hotărâri, fiind nefondate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia A, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia A împotriva Sentinței civile nr. 27 din data de 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.