ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3001/2024

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 17 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat contestație împotriva deciziei nr. 9705 din 31.08.2021 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de retrocedare nr. x.

1.2. Prin sentința nr. 727 din 10 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 13 decembrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 18 din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 18 din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a apreciat în mod corect apărarea sa, în sensul că a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și a respins ca tardiv formulată acțiunea depusă de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în raport cu prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 9705 din data de 31.08.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a cărei anulare a fost solicitată, a fost comunicată reclamantei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietaților în data de 13.05.2022.

Astfel, termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 94/2000, curge de la data de 13.05.2022, și nu de la data de 15.10.2021, așa cum greșit a considerat prima instantă.

În continuare, susține recurenta că aspectele reținute de prima instanță nu sunt adevărate, deoarece, chiar prin adresa nr. x/13.10.2021, comunicată Arhiepiscopiei, atașată de către pârâta-intimată, se arată faptul că în data de 13.10.2021:

"nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, rep, cu modificările și completările ulterioare, de către Arhiepicopia Sucevei și Rădăuților, care să fie în curs de soluționare la data prezentei."

Tot în cadrul aceleiasi adrese se arată că:

"nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care să conțină decizii ale Comisiei speciale de retrocedare cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, fapt care ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau în parte deciziile de natura celor sus menționate".

Astfel, în mod evident, nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021, cum în mod eronat a reținut instanta de fond.

Recurenta-reclamantă apreciază că termenul de 30 de zile de la comunicare a fost respectat, iar actiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăutilor a fost expediată în data de 14.06.2022, data înregistrării la Tribunalul Suceava fiind 17.06.2022.

În situația în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietaților către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ar fi negat accesul liber la justiție.

Accesul liber la justiție nu este un drept absolut, existând unele condiționări, care însă nu afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa (Decizia nr. 176 din 2005 a Curții Constituționale).

De asemenea, Legea fundamentală, în articolul 21 consfințește: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".

Principiul constituțional ce garantează liberul acces al persoanei la justiție constituie facultatea oricărei persoane de a introduce, dupa libera sa apreciere, o acțiune în justitie, implicând obligația corelativă a statului ca, prin instanța competentă, să soluționeze această actiune.

În cauza Bellet contra Frantei nr. 23805/94 din 04.12.1995, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că justițiabilul trebuie "să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale", ceea și pretinde recurenta în prezenta cerere prin reanalizarea datei concrete în care Decizia Comisiei a fost comunicată pentru a decide casarea hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Decizia 9705 din ședința din 31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Valea Boului, nr. top. x, pe motiv că:

- Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi cult religios recunoscut în România și nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit O.U.G. nr. 94/2000;

- reclamanta, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu ar fi făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului solicitat.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9705 din ședința din 31.08.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, reclamanta formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtășind opinia primei instanțe.

Cu titlu prealabil, instanța de recurs constată că, deși, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat ca motive de casare și pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în fapt, a formulat critici care privesc, în concret, modul de aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pe care le va analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, acesta este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9705/31.08.2021 a fost comunicată recurentei la 15.10.2021 dovada de comunicare purtând chiar mențiunea expresă a documentului comunicat, cu număr exact al deciziei.

Critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, începe să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanța de control având în vedere faptul că reclamanta nu a a dovedit o altă situație de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei.

În acest sens, Înalta Curte reține că nu poate avea relevanță în cauză împrejurarea că reclamanta ar fi cerut, ulterior acestei comunicări, o copie după decizia criticată, cât timp s-a dovedit comunicarea deciziei criticate la 15.10.2021, orice obținere ulterioară a unei copii de pe decizia vizată neavând relevanță juridică din această perspectivă.

Validând raționamentul instanței de fond, se reține de către instanța de control că, a considera altfel, a aprecia că prin solicitarea și obținerea unei copii de către parte, s-ar putea pune în discuție recalcularea termenului de contestare, ar însemna a se pune în fapt termenul de contestare a deciziei la dispoziția completă și discreționară a părții, care ar putea obține lesne și oricând o atare recalculare prin simpla solicitare a unei copii, deși este de necontestat că este vorba despre un termen și o sancțiune ambele imperative, impuse de lege, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a început să curgă la 15.10.2021 și s-a împlinit la 11.11.2021, prezenta acțiune fiind formulată la 17.06.2022, peste termenul prevăzut de lege.

Nici susținerile recurentei privind faptul că decizia atacată nu putea să îi fie comunicată în anul 2021, în raport cu conținutul adresei nr. x/13.10.2021, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, nu pot fi primite.

Referitor la aceste susțineri ale recurentei, Înalta Curte reține că prin adresele nr. x/16.09.2021 și nr. y/21.09.2021, recurenta-reclamantă a solicitat detalii concrete în ceea ce privește numărul dosarelor nesoluționate depuse la Autoritatea Natională pentru Restituirea proprietății privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei. Adresele au fost transmise prin poșta electronică Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare în data de 16.09.2021 și în data de 21.09.2021, ulterior soluționării tuturor cererilor de retrocedare înaintate de recurenta-reclamantă intimatei-pârâte.

Prin adresa nr. x/13.10.2021, pârâta a transmis recurentei următorul răspuns: în urma verificării informațiilor solicitate în baza de date a Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nu a fost identificată nicio cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care să fie în curs de soluționare la data prezentei.

Cererea reclamantei, înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care s-a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Valea Boului, nr. top. x, a fost soluționată în ședința din data de 31.08.2021, iar decizia care face obiectul prezentului litigiu a fost comunicată Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prin borderoul de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire din data de 06.10.2021.

Astfel, instanța de control constată că, la momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rolul intimatei-pârâte nu se mai afla niciun dosar în curs de soluționare care să o privească pe recurenta-reclamantă.

Mai mult decât atât, transmiterea deciziei contestate a fost făcută anterior răspunsului la adresele la care face referire recurenta-reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva sentinței nr. 18 din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.