ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1563/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9709 din ședința din data de 31.08.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.2.

Prin sentința nr. 858 din 15 decembrie 2022, Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "constatare nulitate act" și " anulare act administrativ" formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 17 februarie 2023 dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 34 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității, invocată de pârâtă prin întâmpinare și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, ca tardiv formulată.

Calea a atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond - Sentința nr. 34 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal - a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu a apreciat în mod corect apărarea reclamantei referitoare la excepția tardivității formulării acțiunii invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Arată că Decizia nr. 9709 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantei, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în data de 13.05.2022.

Susține recurenta-reclamantă că acest fapt rezultă și din adresa nr. x/13.10.2021, comunicata Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către intimata-pârâtă, în care se precizează faptul ca în data de 13.10.2021 nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusa în temeiul Ordonanței de urgență nr. 94 din 29 iunie 2000, republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care să fie în curs de soluționare la data emiterii adresei.

Prin aceeași adresă, se precizează și că "nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care să conțină decizii ale Comisiei, fapt ce ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau in parte deciziile de natura celor sus menționate".

Apreciază recurenta-reclamantă că în raport de această adresă este evident că nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021 așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestație la instanța de contencios administrativ, curge de la data de 13.05.2022 și nu de la data de 15.10.2021, așa cum greșit s-a considerat instanța de fond. Astfel, acțiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care a fost expediată în data de 14.06.2022 și înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022, a fost depusă în termenul legal.

Invocând Decizia nr. 176 din 2005 a Curții Constituționale și cauza Bellet contra Franței nr. 23805/94 din 04.12.1995, consideră că, în situația în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, s-ar nega accesul liber la justiție, garantat de Constituție și de jurisprudența CEDO.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru invocarea formală a temeiurilor legale. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

În susținerea excepției nulității intimata - pârâtă arată că recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale și că alegațiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neprecizând care sunt normele de drept material încălcate de către instanța de fond, neprecizând care sunt regulile de procedură care au fost încălcate și care atrag sancțiunea nulității sentinței.

În ce privește soluția instanței de fond, dată asupra excepției tardivității formulării acțiunii, intimata-pârâtă susține că instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile, prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la criticile privind aprecierea aspectelor doveditoare cuprinse în adresa menționată în recurs, intimata-pârâtă precizează că aceasta a fost dată ca răspuns la adresele nr. x/16.09.2021 și nr. y/21.09.2021 prin care, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a solicitat detalii concrete în ceea ce privește numărul dosarelor nesoluționate depuse la Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietății privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei.

Arată că acestea au fost transmise prin poșta electronică la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, în data de 16.09.2021 și în data de 21.09.2021, ulterior soluționării tuturor cererilor de retrocedare.

La momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rol nu se mai afla în curs de soluționare niciun dosar.

Precizează intimata-pârâtă că cererea de retrocedare nr. x/31.01.2006 a fost soluționată în ședința din data de 31.08.2021, fiind comunicată Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în data de 15.10.2021, conform borderoului de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Prin întâmpinare, a fost formulată și o cerere privind exonerarea sau reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, apreciind că este o necesitate imperativă pentru protecția a bugetului de stat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a depus Răspuns la întâmpinarea intimatei – pârâte, în cadrul căruia a combătut apărările acesteia, atât în ceea ce privește excepția nulității, cât și fondul recursului.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, în cadrul întâmpinării sale, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menționate în practicaua acestei hotărâri, a luat act de cererea intimatei – pârâte, de judecare în lipsă și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate, cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în litigiul dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele arătate în continuare:

Mai întâi, Înalta Curte constată că, deși prin cererea de recurs recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încadrează criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., considerațiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri " când, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.,încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor norme de procedură.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a identificat în cadrul acesteia norme de procedură pretins a fi încălcate de către judecătorul fondului, partea invocând în esență greșita interptretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Or, în condițiile în care acestea sunt norme de drept material, nu de drept procesual, criticile formulate de recurenta – reclamantă vor fi analizate doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind invocat doar formal de către recurentă.

Și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat tot formal de către recurenta – reclamantă, deoarece în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost identificate critici care să vizeze nemotivarea hotărârii sau existența unor considerente contradictorii sau " numai motive străine de natura cauzei".

Reținând, asadar, că toate criticile recurentei – reclamante se subsumează doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va efectua controlul judecătoresc doar din această perspectivă.

Constată astfel Înalta Curte că, prin Decizia 9709 dată în ședința din 31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Câmpulung Moldovenesc, identificat cu nr. top. x, pe motiv că:

- Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu este și nu a fost cult religios recunoscut în România și nu are calitatea de persoană îndreptățită potrivit O.U.G. nr. 94/2000;

- reclamanta, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu a fi făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului solicitat.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9709 din ședința din 31.08.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, ca tardiv formulată, iar Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe, soluția acesteia fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9709/31.08.2021 a fost comunicată recurentei la 15.10.2021, prin intermediul Protopopului A., care a și semnat de primire, dovada de comunicare conținând chiar mențiunea expresă a acesteia, dar și a celorlalte decizii ce au fost comunicate împreună cu aceasta, la aceeași dată, respectiv Deciziile nr. 9705, 9706, 9707 și 9708.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că împrejurarea că recurenta – reclamantă ar fi cerut ulterior acestei comunicări, o copie de pe decizia ce face obiectul judecății, iar Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a răspuns solicitării și a transmis copia respectivei decizii, aceasta fiind primită de parte la data de 13.05.2022, nu este relevantă din perspectiva termenului reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile în care comunicarea din data de 15.10.2021 a fost legală, Decizia nr. 9709 fiind primită la această dată de recurenta – reclamantă prin Protopopul A..

Înalta Curte reține că orice comunicare ulterioară a unei copii de pe decizia vizată nu prezintă relevanță juridică din perspectiva termenului reglementat de norma legală anterior menționată. A considera altfel, s-ar putea ajunge la repunerea părții în termenul de a ataca decizia prin simpla solicitare și obținere a unei copii de respectiva decizie, ceea ce este de nepermis, termenul reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 fiind un termen imperativ și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai ataca decizia emisă de intimata –pârâtă.

Așadar, critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, începe să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată din nou recurentei – reclamante, de această dată prin Cabinetul de Avocat B., conform înscrisurilor atașate la dosarul Tribunalului Suceava, ca răspuns la solicitarea reclamantei din data de 02.05.2022, și nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanța de control judiciar, având în vedere faptul că reclamanta nu a a dovedit o altă situație de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei din data de 15.10.2021, prin Protopopul A..

Deopotrivă, nici răspunsul dat de intimata – pârâtă prin Adresa nr. x din data de 31.10.2021, invocată de recurenta – reclamantă în cadrul recursului, respectiv că " nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000...care să fie în curs de soluționare la data prezentei", și că " nu au fost identificate dosare care să conțină decizii ale Comisiei Speciale de Retrocedare cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii " nu poate fi interpretat în sensul dorit de recurenta – reclamantă, respectiv că "nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021", în condițiile în care Decizia nr. 9709 fusese deja emisă încă din data de 31.08.2021, deci, la data de 31.10.2021 respectiva cerere de retrocedare "nu mai era în curs de soluționare", iar soluția nu a conținut propunerea de acordare de măsuri compensatorii, ci respingerea cererii, răspunsul dat de autoritate fiind în concordanță cu situația de fapt de la acel moment.

Așadar, susținerile recurentei privind faptul că decizia atacată nu putea să îi fie comunicată în anul 2021, în raport cu conținutul adresei nr. x/13.10.2021, nu pot fi primite.

Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru a ataca decizia Comisiei Speciale de Retrocedare a început să curgă din data de 15.10.2021 și s-a împlinit la 15.11.2021.

Cum prezenta acțiune a fost formulată la data de 17.06.2022, deci, cu mult peste termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de admitere a excepției tardivității și de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente litigiului dedus judecății, respectiv art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, criticile recurentei – reclamantei din cadrul recursului neputând conduce la casarea acestei hotărâri, fiind neîntemeiate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva sentinței nr. 34 din 15 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.