ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3485/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2022, pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9710 din ședința din data de 31. 08. 2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.

După declinarea cauzei, prin sentința. 33 din data de 15 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de către reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu a apreciat în mod corect apărarea reclamantei referitoare la excepția tardivității formulării acțiunii invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Arată că Decizia nr. 9710 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantei, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în data de 13.05.2022.

Susține recurenta-reclamantă că acest fapt rezultă și din adresa nr. x/13.10.2021, comunicata Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către intimata-pârâtă, în care se precizează faptul ca în data de 13.10.2021 nu a fost identificata nici o cerere de retrocedare depusa în temeiul Ordonanței de urgență nr. 94 din 29 iunie 2000, republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care să fie în curs de soluționare la data emiterii adresei.

Prin aceeași adresă, se precizează și că "nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care să conțină decizii ale Comisiei, fapt ce ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau in parte deciziile de natura celor sus menționate".

Apreciază recurenta-reclamantă că în raport de această adresă este evident că nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021 așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestație la instanța de contencios administrativ, curge de la data de 13.05.2022 și nu de la data de 15.10.2021, așa cum greșit s-a considerat instanța de fond. Astfel, acțiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care a fost expediată în data de 14.06.2022 și înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022, a fost depusă în termenul legal.

Indicând Decizia nr. 176 din 2005 a Curții Constituționale și cauza Bellet contra Franței nr. 23805/94 din 04.12.1995, consideră că, în situația în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, s-ar nega accesul liber la justiție, garantat de Constituție și de jurisprudența CEDO.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru invocarea formală a temeiurilor legale. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, arată că recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale și că alegațiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neprecizând care sunt normele de drept material încălcate de către instanța de fond, neprecizând care sunt regulile de procedură care au fost încălcate și care atrag sancțiunea nulității sentinței și nici care sunt motivele contradictorii ale hotărârii judecătorești recurate.

În ce privește soluția instanței de fond, dată asupra excepției tardivității formulării acțiunii, intimata-pârâtă susține că instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile, prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la criticile privind aprecierea aspectelor doveditoare cuprinse în adresa menționată în recurs, intimata-pârâtă precizează că aceasta a fost dată ca răspuns la adresele nr. x/16.09.2021 și nr. y/21.09.2021 prin care, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a solicitat detalii concrete în ceea ce privește numărul dosarelor nesoluționate depuse la Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietății privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei.

Arată că acestea au fost transmise prin poșta electronică la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, în data de 16.09.2021 și în data de 21.09.2021, ulterior soluționării tuturor cererilor de retrocedare.

La momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rol nu se mai afla în curs de soluționare niciun dosar.

Precizează intimata-pârâtă că cererea de retrocedare nr. x/31.01.2006 a fost soluționată în ședința din data de 31.08.2021, fiind comunicată Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în data de 15.10.2021, conform borderoului de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Prin întâmpinare, a fost formulată și o cerere privind exonerarea sau reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, apreciind că este o necesitate imperativă pentru protecția a bugetului de stat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că, prin recursul formulat, a invocat aplicarea greșită a regulilor de procedură cu privire la analizarea excepției tardivității acțiunii.

II. Soluția instanței de recurs

Prealabil, este de precizat că excepția nulității recursului a fost soluționată în ședința publică din data de 20.06.2024, fiind respinsă, pentru motivele arătate în preambulul prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

La data de 17.06.2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava a formulat cererea înregistrată sub nr. x/2022 în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a contestat Decizia nr. 9710 din ședința din data de 31.08. 2021 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.

Prin sentința. 33 din data de 15 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea, ca tardiv formulată, reținând că, în cauză, s-a făcut, de către pârâtă dovada, comunicării deciziei contestate, la data de 15.10.2021, dată de la care începe să curgă termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Reține instanța de fond că, în condițiile în care reclamanta nu a invocat nici o apărare și nu a dovedit o altă situație de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei, termenul legal de contestare s-a împlinit la data de 15.11.2021, motiv pentru care, acțiunea depusă la data de 17.06.2022, a fost formulată cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Împrejurarea că reclamanta ar fi cerut, ulterior acestei comunicări, o copie după decizia criticată, nu poate pune în discuție termenul imperativ și sancțiunea prevăzut de lege.

În ce privește critica referitoare la greșita soluționare a excepției tardivității formulării cererii în anulare a actului administrativ, Înalta Curte apreciază, în raport de motivele invocate, că aceasta se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că este nefondată pentru considerentele ce vor urma.

Recurenta-reclamantă critică modul în care au fost aplicate dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, privind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, respectiv momentul la care a fost considerat că s-a produs comunicarea Deciziei nr. 9710 din 31. 08. 2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Aceasta apreciază că, potrivit actelor din dosar, respectiv adresa nr. x/13.10.2021, reiese că actul administrativ nu a fost comunicat la data de 15.10.2021, ci la data de 13.05.2022, termenul începând să curgă de la această ultimă dată.

Înalta Curte constată că deși recurenta invocă nelegalitatea hotărârii de fond sub aspectul interpretării momentului comunicării deciziei contestate și al aplicării eronate a dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 de către instanța de fond, dezvoltă această critică prin solicitarea de verificare a înscrisurilor depuse la dosar, aspecte ce, de regulă, vizează temeinicia hotărârii recurate.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004", sunt norme speciale de procedură prin care sunt reglementate condițiile și termenul de contestare a deciziilor Comisiei speciale de retrocedare.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora comunicarea actului administrativ contestat s-a făcut în data de 13.05.2022 și nu în data de 15.10.2021, se dorește a fi probate de aceasta cu adresa nr. x/13.10.2021. Prin această adresă intimata-pârâtă a făcut o serie de afirmații referitoare al inexistența nici unei cereri de retrocedare depusa în temeiul Ordonanței de urgență nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care să fie în curs de soluționare, la data emiterii adresei. De asemenea, prin aceeași adresă, intimata a precizat că nu există niciun dosar având ca titular Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care să conțină decizii ale Comisiei.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că Decizia nr. 9710 din data de 31. 08. 2021 emisă de pârâtă i-a fost comunicată în data de 15.10.2021, prin corespondență internă cu AR, fapt dovedit de intimata-pârâtă cu formularul de confirmare de primire cu x, pentru care a semnat de primire un reprezentant al recurentei-reclamant.

Cum confirmarea de primire cu x face dovada comunicării Deciziei nr. 9710 din 31. 08. 2021, până la declararea ei ca fiind falsă, data de 13.05.2022, când a fost comunicată copia acestei decizii, nu poate fi considerată data de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși au fost invocate ca temei de drept, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poate fi circumscrise acestora.

Analizând cuprinsul cererii de recurs, se reține că recurenta nu a arătat care sunt motivele de contradictorialitate sau nemotivare ale sentinței recurate (art. 488 pct. 6) și nu a indicat dispoziții de drept material care să fi fost interpretate sau aplicate greșit de instanța de fond.

Simpla indicare a temeiului juridic al motivului de casare, fără a arăta, în concret, argumentele care justifică reformarea hotărârii atacate cu recurs, nu poate conduce la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea fiind invocate în mod formal de recurentă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava împotriva sentinței nr. 33 pronunțate la data de 15 martie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Suceava împotriva sentinței nr. 33 pronunțate la 15 martie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.