ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9711 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă și admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 32 din data de 15 martie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea.

Cererea de recurs Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 32/15.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care instanța a admis excepția tardivității și a respins acțiunea ca fiind formulată peste termenul legal. Critica principală adusă hotărârii instanței de fond vizează interpretarea eronată a momentului comunicării deciziei contestate, cu consecința greșitei aplicări a dispozițiilor art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, republicată, care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. Recurenta a susținut că Decizia nr. 9711/31.08.2021 a fost comunicată efectiv abia la data de 13.05.2022, prin intermediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar nu anterior, cum greșit a reținut instanța de fond. În susținerea acestei afirmații, a invocat adresa nr. x/13.10.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care se confirmă că nu a fost identificată nicio cerere de retrocedare depusă de Arhiepiscopie în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aflată în curs de soluționare la acea dată. Totodată, s-a menționat că nu existau dosare care să conțină decizii cu propuneri de acordare de măsuri compensatorii, ceea ce exclude posibilitatea ca decizia să fi fost comunicată anterior datei de 13.05.2022. În acest context, recurenta arată că acțiunea a fost expediată la data de 14.06.2022 și înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022, respectând astfel termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000. Prin urmare, respingerea acțiunii ca tardiv formulată contravine dispozițiilor legale incidente și încalcă dreptul fundamental la un proces echitabil și la accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituția României. În acest sens, a invocat și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 176/2005, care subliniază că limitările procedurale nu trebuie să afecteze substanța dreptului de acces la justiție. Totodată, a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Bellet contra Franței (nr. 23805/94, 04.12.1995), în care s-a statuat că justițiabilul trebuie să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale. În speță, ignorarea datei reale a comunicării deciziei ar echivala cu negarea acestei posibilități, afectând grav dreptul la un proces echitabil. În concluzie, recurenta a solicitat casarea sentinței civile nr. 32/2023 și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Calea de atac este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, respingerea recursului ca nul și în subsidiar, ca nefondat.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma motivele de casare invocate, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în litigiul dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că, prin Decizia nr. 9711/31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cerere înregistrată sub nr. x/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a localitatea Câmpulung Moldovenesc, nr. top. x. Pârâta a respins cererea de retrocedare pe motiv că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi cult religios recunoscut în România și nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit O.U.G. nr. 94/2000, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu ar fi făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului solicitat. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9711/31.08.2021 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, ca tardiv formulată, iar această soluție a fost criticată pentru nelegalitate, de către recurenta-reclamantă. Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate. Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar subliniază că, deși recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, criticile sale de nelegalitate vizează soluția dată de către prima instanță asupra excepției tardivității acțiunii și se circumscriu motivului de casare prevăzut de pct. 5 al aceluiași articol, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmând a fi analizate din această perspectivă. Înalta Curte amintește că actul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea dreptului procesual în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din exercitarea dreptului afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate. Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9711/31.08.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost comunicată recurentei-reclamante Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la data de 15.10.2021, prin intermediul Protopopului A., care a și semnat de primire, dovada de comunicare conținând chiar mențiunea expresă a acesteia, dar și a celorlalte decizii ce au fost comunicate împreună cu aceasta, la aceeași dată, respectiv Deciziile nr. 9710, 9712, 9713 și 9714. În raport de această dată, Înalta Curte constată că ultima zi în care putea fi introdusă acțiunea, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, era data de 15.11.2021. Împrejurarea că recurenta - reclamantă ar fi cerut ulterior acestei comunicări, o copie a deciziei ce face obiectul judecății, iar Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a răspuns solicitării și a transmis copia respectivei decizii, aceasta fiind primită de parte la data de 13.05.2022, nu este relevantă din perspectiva termenului reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile în care comunicarea din data de 15.10.2021 a fost legală, Decizia nr. 9711 fiind primită la această dată de recurenta - reclamantă, prin Protopopul A.. Înalta Curte reține că orice comunicare ulterioară a unei copii a deciziei vizate nu prezintă relevanță juridică din perspectiva termenului reglementat de norma legală anterior menționată. A considera altfel, s-ar putea ajunge la repunerea părții în termenul de a ataca decizia prin simpla solicitare și obținere a unei copii a deciziei respective, ceea ce este de nepermis, termenul reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 fiind un termen imperativ și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai ataca decizia emisă de intimata -pârâtă. Așadar, critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, începea să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată din nou recurentei - reclamante, de această dată la Cabinetul de Avocat B., conform înscrisurilor administrate în cauză, ca răspuns la solicitarea reclamantei din data de 02.05.2022 și nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanța de control judiciar, având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit o altă situație de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei din data de 15.10.2021, prin Protopopul A.. Nici susținerile recurentei privind faptul că decizia atacată nu putea să îi fie comunicată în anul 2021, în raport cu conținutul adresei nr. x/13.10.2021, nu pot fi primite, întrucât, la momentul întocmirii acestei adrese de către Secretariatul tehnic al Comisie speciale de retrocedare, respectiv la data de 13.10.2021, pe rolul Comisie nu se mai afla în curs de soluționare nicio cerere de retrocedare înaintată de către recurenta - reclamantă. Cererea de retrocedare nr. x/31.01.2006, ce face obiectul prezentei cauze, a fost soluționată în ședința din data de 31.08.2021. Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru a ataca decizia Comisiei Speciale de Retrocedare a început să curgă din data de 15.10.2021 și s-a împlinit la 15.11.2021. Cum prezenta acțiune a fost formulată la data de 17.06.2022, deci, cu mult peste termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de admitere a excepției tardivității și de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente litigiului dedus judecății, respectiv art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, criticile recurentei - reclamantei din cadrul recursului neputând conduce la casarea acestei hotărâri, fiind nefondate. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ca nefondat.