ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4114/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, din data de 28 septembrie 2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea contestatoarei ca persoană îndreptățită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în mun. Botoșani, str. x, jud. Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu cheltuieli de judecată.

2.1 Prin sentința nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, ca nefondată.

2.2 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 5654 din data de 3.11.2020, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2017 și a sentinței nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. A casat atât încheierea, cât și sentința recurate și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ la data de 24.02.2021, sub nr. x/2017*.

La termenul de judecată din data de 16.03.2021, curtea a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea "topografie și cadastru", solicitată de către reclamantă.

Prin sentința nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația, formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România; a fost anulată decizia nr. 821 din 21.07.2017 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafața de 232 mp teren situat în municipiul Botoșani, strada x nr. 27; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON.

Împotriva sentinței nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, doar în ceea ce privește partea din dispozitiv privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prin intermediul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 250 RON taxă de timbru și 1.980 RON onorariu expert, iar în subsidiar, diminuarea acestora la un cuantum minim.

Preliminar a arătat recurenta-pârâtă că a decis să nu promoveze recurs cu privire la dispunerea anulării deciziei nr. 821/21.07.2017, învederând totodată că sentința primei instanțe a fost supusă deja atenției membrilor CSR pentru a se propune acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamantei.

Critica sa vizează partea din dispozitivul sentinței prin care CSR a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând 250 RON taxă de timbru și 1.980 RON onorariu expert.

Astfel, consideră că, fiind o entitate aflată în subordinea Guvernului României, era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, în contextul enunțării dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 2/2000 a arătat recurenta că înțelege să critice sentința primei instanțe și prin prisma întinderii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în valoare de 1980 RON stabilit în sarcina sa, apreciind că exonerarea sau reducerea sumei solicitată de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat.

Consideră aceasta că nu i se poate reține nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosar s-a constatat că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului și apreciază că, proporțional cu randamentul acțiunii de chemare în judecată, se impune diminuarea cheltuielilor la care a fost obligată.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, constatarea nulității acestuia, iar în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.

În esență, consideră că recurenta invocă doar în mod formal incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată sau diminuarea acestora însă fără a înțelege să atace și încheierile de ședință prin care prima instanță a încuviințat cuantumul onorariului de expert judiciar desemnat în cauză, respectiv încheierea din 16.03.2021 și încheierea de amânare a pronunțării din 16.11.2021.

Prin răspunsul la întâmpinarea, recurenta-pârâtă a precizat că își menține apărătile și argumentele expuse în cadrul cererii de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul sunt nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. întrucât, prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Reclamanta A., înființată de Federația Comunităților Evreiești din Romania și Organizația Mondială Evreiească, a formulat mai multe cereri de retrocedare pe rolul Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor minorităților naționale din România, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/14.09.2004 la comisie, s-a solicitat retrocedarea unui imobil situat în Municipiul Botoșani, str. x, cu privire la care s-a susținut că a fost preluat în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunistă.

Prin decizia nr. 821 din 21.07.2017, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a respins cererea de retrocedare, reținând că reclamanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului și nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea deciziei emise și dispunerea la acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În rejudecare, după casare, prin sentința nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România; a fost anulată decizia nr. 821 din 21.07.2017 emisă de pârâtă și obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafața de 232 mp teren situat în municipiul Botoșani, strada x nr. 27; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON, reprezentând 250 RON taxă de timbru, 1980 RON onorariu expert și 4.000 RON onorariu avocat.

Împotriva soluției privind partea din cheltuielile de judecată în cuantum de 2230 RON, reprezentând 250 RON taxă judiciară de timbru și 1980 RON onorariu de expert a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România susținând că în mod eronat instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce reprezintă taxa judiciară de timbru în cuantum de 250 RON, întrucât în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 este scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind o entitate aflată în subordinea Guvernului României, criticând totodată sentința și prin prisma întinderii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în valoare de 1980 RON, din perspectiva prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Din textul de lege anterior menționat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părțile implicate.

Prin urmare, se constată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, culpă care nu se suprapune cu reaua-credință a părții sau cu faptul că aceasta, într-o eventuală acțiune a sa, ar fi scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind indiferentă, sub aspectul cheltuielilor de judecată, atitudinea procesuală a celui care a pierdut procesul.

Legiuitorul a apreciat că partea care a câștigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul și care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În speță, cum contestația reclamantei a fost admisă, culpa procesuală aparține pârâtei, care de altfel, a și recunoscut-o prin emiterea deciziei nr. 1395/16.12.2021.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 250 RON, reprezentate de taxa judiciară de timbru ce a fost achitată de reclamantă, în primul ciclu procesual, susținerile recurentei-pârâte, referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 fiind fără relevanță, întrucât, aceasta nu a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru ci la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, cheltuieli efectuate de reclamantă.

În ceea ce privește critica referitoare la întinderea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expert, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă este nemulțumită de faptul că instanța de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de expert, în cuantum de 1980 RON, susținând că exonerarea sau reducerea sumei solicitată apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3) - (4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat sentința recurată a cuantumului onorariului expertului care a întocmit raportul de expertiză judiciară nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului de expert solicitat.

Prin urmare, solicitarea referitoare la exonerarea sau reducerea onorariului de expert, nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanței în fața căreia s-a administrat proba.

Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale naționale și europene, de doctrină și jurisprudență, în raport cu soluția pronunțată pe fondul pricinii, astfel că recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțată în recurs, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. și cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus, apreciind că onorariul solicitat, rezultat din facturile depuse la dosar, este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.