ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 558 din 26 martie 2015 emisă de pârâtă.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 126 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe precum și împotriva încheierilor premergătoare pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 2216 din 07 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 126 din 19 noiembrie 2018 și a încheierilor premergătoare pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2216 din 07 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 a formulat contestație în anulare contestatoarea A. și, invocând, în principal, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. și, în subsidiar, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 2216/07.04.2021 și, în urma rejudecării recursului, să se dispună admiterea acestuia, și

- în principal, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecand cauza in fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-pârâtă și să se dispună obligarea intimatei-parate la emiterea unei decizii prin care să se constate calitatea A., de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoșani, str. x, Jud. Botoșani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman si sa dispună restituirea in natura a acestui imobil:

- în subsidiar, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-parata, să se constate calitatea sa de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoșani, str. x, Jud. Botoșani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În ceea ce privește admisibilitatea contestației în anulare susține contestatoarea că, în speță, condiția ca obiect al căii de atac sa fie o hotărâre a instanței de recurs este îndeplinită, criticile sale vizând decizia pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, ca instanța de recurs.

În ceea ce privește temeinicia contestației în anulare, arată contestatoarea că aceasta se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., sens în care solicită a se observa că, la momentul pronunțării soluției de respingere a recursului promovat de subscrisa, instanța de control a omis sa analizeze unul dintre motivele de recurs invocate de contestatoare, respectiv motivul referitor la incidența în speță a prevederilor din Statutul Cultului Mozaic si ale actelor statutare care reglementează activitatea sa, prevederi care stabilesc în mod expres si neechivoc faptul ca A. este continuatoarea de drept a B. si, in aceasta calitate, are îndreptățirea de a formula cererea de retrocedare si de a obține restituirea imobilului sau, după caz, masuri reparatorii in echivalent, indiferent de titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării - B. sau Comunitatea Evreilor din Botoșani.

Consideră ca fiind important de menționat faptul că, prin sentința nr. 34/9.02.2015 a Curții de Apel Suceava, instanța de judecata a analizat temeinicia pretențiilor sale exclusiv prin raportare la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării si, constatând că dreptul de proprietate a aparținut B. si nu Comunitarii Evreiești, a respins acțiunea pe acest considerent.

In prezenta cauza însă, A. și-a fundamentat pretențiile și pe alte considerente, respectiv pe dispozițiile exprese si neechivoce cuprinse in art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, potrivit cărora A. este nu doar succesoarea de drept a Comunității Evreilor din Botoșani, ci si a Societății de binefacere "B." despre care se susține ca ar fi avut in proprietate imobilul la momentul preluării abuzive, precum si faptul ca A. are dreptul de a formula cereri sau de a iniția orice demersuri pentru restituirea imobilului in litigiu, in baza calității acesteia de continuator al B., calitate recunoscuta in mod expres printr-un act cu putere normativa, Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Cu alte cuvinte, în prezenta speță a solicitat instanțelor de judecată să constate faptul că, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoșani fie B. - A. are calitatea de persoana îndreptățită să formuleze cererea de retrocedare și să obțină măsuri reparatorii pentru imobil în calitatea sa de continuator al ambelor entități, calitate stabilită in mod expres si neechivoc de lege.

Prima instanța însă, în ciuda criticilor exprese cu care a fost investita, a ignorat cu totul aspectele arătate mai sus și a înțeles să soluționeze cauza prin raportare la dezlegările date de o altă instanță, într-un alt dosar, dezlegări care s-au raportat exclusiv la titularul dreptului de proprietate si nu au avut avut in vedere si îndreptățirea A. la masuri reparatorii pentru imobil, în temeiul dispozițiilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Mai arată contestatoarea că, în ceea ce privește soluția instanței de recurs, în cuprinsul Deciziei atacate nu se face absolut nicio apreciere cu privire la aceste aspecte, deși partea a înțeles să formuleze critici exprese prin memoriul de recurs cu privire la împrejurarea că, în baza prevederilor statutare amintite, A. este continuatoarea de drept a B. și, in aceasta calitate, are îndreptățirea de a formula cererea de retrocedare și de a obține restituirea imobilului sau, după caz, măsuri reparatorii în echivalent, indiferent de titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării - B. sau Comunitatea Evreilor din Botoșani.

Aceasta împrejurare a fost invocată de către A. prin memoriul de recurs, critica fiind subsumatăatât motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 cât si celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de recurs s-a limitat să verifice temeinicia recursului său doar prin raportare la criticile referitoare la titlularul dreptului de proprietate, ignorând cu totul motivul principal invocat de parte, respectiv incidența în speță a prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, care stabilesc calitatea A. de persoana îndreptatită să formuleze cererea de retrocedare, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoșani fie B..

Or, aceasta omisiune se subsumează motivului de contestație in anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., impunându-se, pe cale de consecință, anularea hotărârii contestate si rejudecarea recursului prin raportare și la acest motiv de casare.

Consideră astfel că omisiunea de a analiza critica invocată referitoare la incidența prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, reprezintă tocmai o încălcare a obligației ce revine instanței de a analiza, în mod real si efectiv, toate criticile supuse controlului judiciar.

În subsidiar, arată contestatoarea că, în măsura în care instanța va constata că, în speță, nu suntem în ipoteza în care instanța a omis sa analizeze un motiv de recurs, înțelege să invoce incidența în cauză a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în condițiile în care, din eroare, instanța de recurs nu a observat faptul ca partea a invocat incidența prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic și, astfel, nu a analizat aceasta împrejurare de natura sa conducă la o soluție de admitere a recursului.

Consideră că aceasta greșeală materială săvârșită de instanța de recurs îndeplinește toate condițiile stabilite in practica si literatura juridică, în raport de care motivul invocat poate fi apreciat ca fiind întemeiat, respectiv:

- eroarea materiala trebuie sa vizeze aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea căreia nu este necesara reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor;

- eroarea materiala trebuie sa fie esențială, adică sa fi determinat soluția instanței;

In ceea ce privește condiția ca eroarea materială sa vizeze aspectele formale ale judecării recursului, contestatoarea solicită a de avea în vedere că în practica judiciară s-a decis, în mod constant, faptul ca greșeala materiala în sensul prevederilor art. 318 alin. (1) prima teza din C. proc. civ. se refera si la:

"neobservarea de către instanța a unui act de procedura cu privire Ia care nu s-a făcut nicio judecată."

În speța, instanța de recurs, din eroare, nu a observat argumentele sale referitoare la incidența în speța a prevederilor art. 4 si art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, argumente invocate in mod expres atât in fata primei instanțe cât și prin memoriul de recurs.

Astfel, întrucât în analiza pe care a efectuat-o, instanța de recurs nu a cercetat si nu a făcut nicio apreciere cu privire la motivul de recurs arătat anterior, solicită instanței a constata că neobservarea acestui motiv nu poate fi considerată ca fiind o greșeală de judecată, ci o eroare materială, cu privire la aspectele formale ale judecării recursului promovat de parte.

În ceea ce privește condiția ca eroarea materiala sa fie esențială, solicită instanței a constata că și această condiție este îndeplinită, având in vedere faptul că, în măsura în care instanța de recurs ar fi observat motivele invocate de parte, soluția ar fi fost de admitere a recursului și de casare a hotărârii instanței de fond.

În ceea ce privește condiția ca eroarea materială sa fie săvârșită în raport de situația existenta la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii atacate, solicită contestatoarea a se avea în vedere că toate motivele mai sus arătate au fost invocate în fata instanței de recurs, împrejurare ce rezultă în mod indiscutabil din cuprinsul memoriului de recurs.

Pentru aceste motive contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 2216/07.04.2021 și, în urma rejudecării recursului, să se dispună admiterea acestuia, și

- în principal, să se caseze hotărârea recurată si, rejudecand cauza in fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-pârâtă și să se dispună obligarea intimatei-parate la emiterea unei decizii prin care să se constate calitatea A., de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoșani, str. x, Jud. Botoșani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman si sa dispună restituirea in natura a acestui imobil:

- în subsidiar, să se caseze hotărârea recurata si, rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 558/26.03.2015 emisa de intimata-parata, să se constate calitatea sa de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Botoșani, str. x, Jud. Botoșani, fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de retrocedare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

Astfel, intimata susține că motivul contestației în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. poate fi invocat numai în cazul în care recursul a fost admis în parte, nu și atunci când instanța de recurs a admis/respins recursul în întregime.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 23 din C. proc. civ., a susținut intimata că acesta poate fi admisibil doar în situația în care există erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi de atac.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 13.01.2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 23 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul contestatoarei cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și la motivele pe care se întemeiază, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că intimata Comisia Specială de Retrocedare a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, susținând, în esență, că articolul 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. poate fi invocat numai în cazul în care recursul a fost respinsa sau admis în parte, nu și atunci când instanța de recurs a admis/respins recursul în întregime.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare reglementat de articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a susținut intimata că acesta poate fi admisibil doar în situația în care există erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi de atac.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestației în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situații în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca hotărârea ce face obiectul contestației în anulare să fie pronunțată de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului, ori instanța de recurs " respingând recursul… a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de către recurent în termen" (contestația în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de față, aceste cerințe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestației în anulare fiind pronunțată " în recurs", soluția instanței fiind de respingere a recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Este eronată susținerea contestatoarei în sensul că articolul 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi invocat atunci când instanța " de recurs a admis/respins recursul în întregime", ci doar în cazul în care recursul a fost respins (în parte) sau admis în parte, în considerarea faptului că sintagma " în parte", din cuprinsul articolului mai sus menționat se referă doar la soluția de admitere (în parte) a recursului, nu și la cea de respingere a recursului, care nu poate fi și " în parte".

Așadar, raportat la soluția pronunțată în cuprinsul Deciziei nr. 2216/07 aprilie 2021, respectiv, de respingere a recursului, ca nefondat, prezenta contestație în anulare întemeiată și pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este admisibilă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatei privind inadmisibilitatea contestației în anulare, ca neîntemeiată, reținând că, raportat la instanța care a pronunțat-o, respectiv o instanță de recurs, și raportat la soluția dată, respectiv, aceea de respingere a recursului, ca nefondat, aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar restul argumentelor invocate de intimată în susținerea inadmisibilității țin de fondul contestației în anulare.

Astfel, constatarea existenței sau inexistenței unei erori materiale ține de analiza în fond a contestației în anulare și nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestației în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Examinând contestația în anulare ce face obiectul judecății constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia contestatoarea a invocat în esență omisiunea instanței de a analiza unul dintre motivele de recurs invocate de aceasta, respectiv motivul referitor la incidența în speță a prevederilor din Statutul Cultului Mozaic si ale actelor statutare care reglementează activitatea sa, respectiv incidența în speță a prevederilor art. 4 și art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 care stabilesc calitatea stabilesc calitatea A. de persoana îndreptatită să formuleze cererea de retrocedare, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive - fie Comunitatea Evreilor din Botoșani fie B..

Astfel, invocând în principal, omisiunea instanței de a analiza acest " motiv de recurs", și, în subsidiar, "eroarea materială" a instanței, care nu a observat faptul că partea a invocat incidența prevederilor art. 4 și art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, contestatoarea a invocat motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Analizând mai întâi motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dat fiind că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. a fost invocat de contestatoare " în subsidiar", constată Înalta Curte că acesta nu poate fi reținut în cauză.

Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Instanța de recurs nu este ținută să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. De asemenea, instanța de recurs poate constata un "fine de neprimire" a unor argumente care nu au făcut obiectul contestației administrative, cererii de chemare în judecată ori judecății în fața instanței de fond.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând astfel cererea de recurs ce a fost formulată de recurenta - contestatoare în cadrul dosarului nr. x/2015, se constată că, în cadrul acesteia s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Verificând deopotrivă dacă în cadrul Deciziei nr. 2216 pronunțată în data de 07 aprilie 2021 instanța de recurs a cercetat cele două motive de casare invocate în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte constată cu ușurință că acestea au fost analizate, instanța arătând în considerentele hotărârii motivele pentru care a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.

Astfel, analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că nu este fondat acest motiv, întrucât, "hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.".

Si în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că, în susținerea acestuia, recurenta a formulat 4 critici și anume:" 1) încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor procedurale care reglementează puterea de lucru judecat (fila x din cererea de recurs)", "2. Încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare (fila x)," "3 Nelegalitatea soluției de respigere a motivului de nelegalitate privind lipsa de motivare a Deciziei nr. 558/26.03.2015 (fila x)", respectiv " 4. Încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în temeiul căruia a fost formulată cererea de obligare a intimatei Comisia Specială de retrocedare la plata de despăgubiri (fila x).

Verificând considerentele hotărârii recurate se constată, de asemenea, că instanța de recurs, la filele x ale deciziei ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, a răspuns punctual tuturor acestor critici, expunând motivele pentru care acestea au fost înlăturate, argumentele pentru care susținerile părții nu au putut fi primite putând fi decelate cu ușurință din cuprinsul hotărârii.

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă.

Deși, este adevarat că, și în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat a se avea în vedere că " în prezenta cauză subscrisa ne-am fundamentat pretențiile pe împrejurarea că, în raport de prevederile exprese și neechivoce cuprinse în art. 4 și art. 43 alin. (7) din Statutul Federație Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 A. este nu doar succesoarea în drept a Comunității Evreilor din Botoșani, ci și a Societății de binefacere " B. (fila x din motivele de recurs)"….., dar, și în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că " În concluzie, am solicitat, față de aceste împrejurări, să se constate de către prima instanță că Federația Comunităților Evreiești din România este nu doar succesoarea în drept a Comunității Evreilor din Botoșani, ci și a Societății de binefacere " B."…."respectiv că " aceste prevederi Statutare se coroborează cu prevederile art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008…. (fila x din motivele de recurs)", Înalta Curte constată că acestea nu sunt "motive de casare" în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci doar argumente ce au fost aduse în susținerea celor două motive de recurs invocate .

Înalta Curte reține că, prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurenți, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum se susține în prezenta cauză.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

Din analiza contestației în anulare, Înalta Curte constată că deși, se invocă omisiunea instanței de recurs de a răspunde criticii referitoare la incidența prevederilor art. 4 și art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, respectiv faptul că, din eroare instanța de recurs nu a observat faptul că recurenta a invocat incidența acelorași prevederi mai sus menționate, în esență, contestatoarea este nemulțumită de soluția instanței de recurs, aceasta tinzând la anularea hotărârii definitive pronunțate de instanța de recurs, cu consecința rediscutării cauzei, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Modalitatea în care instanța de recurs a examinat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, soluția este de respingere a acesteia, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

Se constată așadar că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului litigiului, ce nu este permisă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reține Înalta Curte că motivul de contestație stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare trebuie înțeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanța de recurs a statuat expres.

Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Așadar, motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte, revenind la datele speței, constată că eroarea materială invocată de contestatoare și fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauza de față, unde instanța de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raționament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a verificat dacă reproșurile invocate de recurentă în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv contestatoarea invocă faptul că instanța de recurs nu " a observat" că aceasta a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 4 și art. 43 alin. (7) din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.

Or, în mod cert, ceea ce se invocă prin contestația în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatoarea criticând, de fapt, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente pe fondul litigiului, în condițiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului și a ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reține Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatoarea încearcă obținerea unei noi judecăți de recurs, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, așadar, că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce se impune a fi menținută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A., ca nefondată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2216 din data de 7 aprilie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.