Decizia nr. 3307/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 85/2016 a Curții de Apel Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă și, în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Reclamanta a mai solicitat plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 85 din data de 05 mai 2016, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă. A obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluționare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă. A respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta A. și pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Reclamanta A. a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greșit s-a respins cererea de obligarea a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului revendicat. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, arătând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece în mod greșit s-a apreciat că, în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928, Comunitatea evreiască din Iași, înființată în anul 1929, are calitatea de proprietar asupra imobilului proprietate a B.. Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor, toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituțiuni întreținute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăți particulare, trec de drept și fără îndeplinirea nici unei formalități în stăpânirea comunității mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică. Totodată, potrivit art. 56 alin. (3) din același act normativ, Tribunalul situațiunii locului va constata dacă dispozițiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea președintelui comunității respective. În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. 425/*14.09.2004 nu a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de alin. (3) din art. 56 al Legii nr. 54/1928. Recurenta pârâtă a mai precizat că din actele depuse de reclamantă nu a reieșit dovada transferului dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat din patrimoniul B. în patrimoniul Comunității evreilor din Iași, în niciunul dintre aceste acte nefiind menționată Comunitatea, ci doar B.. Prima instanță, interpretând în mod eronat dispozițiile Legii nr. 54/1928, în mod greșit a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, recurenta pârâtă solicitat să se aibă în vedere că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și, pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., aceste cheltuieli trebuiau acordate proporțional.

Decizia Înaltei Curți asupra recursurilor Prin Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundația "A." împotriva sentinței nr. 85 din 05 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat. A anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Împotriva Deciziei nr. 842 din 20 februarie 2019 a formulat contestație în anulare pârâta Comisia Specială de Retrocedare. Prin Decizia nr. 5146 din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România. A anulat, în parte, Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește soluția dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România împotriva sentinței nr. 85 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași –Secția contencios administrativ și fiscal. A menținut în rest decizia contestată. A fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România, la data de 2 iunie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului în rejudecare Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 604 din 27 mai 2015, prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a respins cererea de retrocedare a imobilului situat în Iași, fosta stradă C.A. Rosetti nr. 23, județul Iași, pe motiv că solicitanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, respectiv a recunoașterii entității juridice de drept privat de la care s-au preluat bunurile de către stat. Reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate. Curtea de apel a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluționare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004, respingând cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri. Judecătorul fondului a reținut că toate bunurile imobile afectate unei instituțiuni întreținute de cultul mozaic, cum este și imobilul deținut de B. din Iași, au trecut în proprietatea comunității mozaice, "de drept și fără îndeplinirea nici unei formalități", de la data constituirii acestei comunități ca persoană juridică, în 1929, în condițiile în care hotărârea judecătorească dată în constatarea îndeplinirii condițiilor legale, hotărâre cerută de alin. (3) al art. 56 din Legea nr. 54/1928, nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi de proprietate pentru ca în lipsa acesteia pârâtul să refuze recunoașterea transmiterii dreptului de proprietate către comunitatea mozaică. Instanța de fond a apreciat că nu se mai impunea a se face dovada în baza art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 că reclamanta este continuatoarea B. din Iași, A. având calitatea de reprezentantă a Comunității evreiești. Prima instanță a considerat că nu este necesară altă hotărâre de recunoaștere a calității de continuator, întrucât Comunitatea evreiască este persoană juridică ce a existat în mod continuu din 1929. Recurenta Comisia specială de retrocedare a criticat sentința primei instanțe, susținând că judecătorul fondului a interpretat greșit dispozițiile art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 54/1928, întrucât a reținut că imobilul în discuție a trecut în proprietatea comunității mozaice, "de drept și fără îndeplinirea nici unei formalități", de la data constituirii acestei comunități ca persoană juridică. Această critică este fondată. Potrivit art. 56 alin. (1) și (3) din Legea 54/1928, "toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituțiuni întreținute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăți particulare, trec de drept și fără îndeplinirea nici unei formalități în stăpânirea comunității mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică. Tribunalul situațiunii locului va constata dacă dispozițiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea președintelui comunității respective." Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că trecerea de drept în patrimoniul comunității mozaice a bunurilor ce fac obiectul reglementării era condiționată de constatarea îndeplinirii cerințelor legii, respectiv dacă aceste bunuri erau afectate unei instituții întreținute de cultul mozaic și dacă se aflau în proprietatea unei persoane fizice sau societăți particulare. Or, competența de a constata îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (1) a fost dată în competența tribunalului de la locul situării bunului, potrivit alin. (3) al art. 54 din Legea 54/1928, dispoziții legale pe care instanța de judecată nu le poate ignora. Așa cum s-a reținut prin Decizia instanței supreme nr. 4630/2018 pronunțată în soluționarea unei spețe similare, legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu în cel al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat). În condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928 și nici nu a depus alt act din care să rezulte dovada transferului dreptului de proprietate asupra imobilului din Iași, str. x din patrimoniul B. în patrimoniul Comunității evreiești, în mod corect pârâta Comisia specială de retrocedare a respins solicitarea reclamantei. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința instanței de fond și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.