ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015 din 23.09.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Solicită de asemenea plata sumei de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința nr. 85 din data de 05 mai 2016 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare). A anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă. A obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluționare pe fond a Cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă. A respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs. Împotriva Sentinței nr. 85 din data de 05 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare). Prin motivele de recurs formulate, reclamanta A. a arătat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în mod greșit s-a respins cererea de obligarea a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului revendicat. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii deoarece, în mod greșit s-a apreciat că în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor Comunitatea evreiască din Iași, înființată în anul 1929, are calitatea de proprietar asupra imobilului proprietate a societății B. Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor, toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituțiuni întreținute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăți particulare, trec de drept și fără îndeplinirea niciunei formalități în stăpânirea comunității mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică. Totodată, potrivit art. 56 alin. (3) din același act normativ, Tribunalul situațiunii locului va constata dacă dispozițiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea președintelui comunității respective. În speță, interpretând în mod eronat dispozițiile legale sus-menționate, instanța a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, solicită să se aibă în vedere că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, și pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. aceste cheltuieli trebuiau acordate proporțional.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Soluția instanței de recurs 6.1. Examinând cererea de recurs formulată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare), prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ. iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat a constatat că recurenta-pârâtă a invocat în motivele de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind astfel că cererea de recurs trebuie timbrată cu suma de 100 RON, de către recurentă. Înalta Curte reține, de asemenea, că potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă că recurenta-pârâtă avea obligația să atașeze la cererea de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat. Astfel, recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței, până la termenul de judecată acordat, motiv pentru care în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat. 6.2. Cu privire la recursul declarat de către recurenta-reclamantă, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin acțiunea pendinte, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la emiterea unei Decizii de soluționare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă și a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri. Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei sume de bani cu titlul de despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului atât timp cât pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România nu a soluționat cererea de retrocedare formulată de către reclamantă pe fondul său, ci numai sub aspectul calității solicitantei de "continuatoare a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat". Înalta Curte constată că, modul de soluționare a cererii de obligare a Comisiei speciale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, depinde de soluția ce va fi dată capătului de cerere principal având ca obiect retrocedarea imobilului format din construcție și teren situat în Iași, str. x, adresată Comisiei speciale. O altă soluție, diferită de cea pronunțată de instanța fondului, semnifică substituirea instanței de contencios administrativ în atribuțiile autorității administrative, fiind de subliniat faptul că instanța de contencios administrativ este abilitată strict să verifice legalitatea actului administrativ prin raportare la modalitatea de soluționare a cererii subiectului de drept administrativ și nicidecum nu poate proceda la analizarea direct a pretențiilor formulate de acesta. Având în vedere că cererea recurentei-reclamante nu a fost analizată de intimata-pârâtă pe fond, în mod corect a reținut prima instanță că nu se pot acorda aceste despăgubiri până nu se stabilește de comisia competentă îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de O.U.G. nr. 83/1999, precum și analizarea întregii documentații depuse de recurenta-reclamantă.

Temeiul de drept al soluției. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat și va anula recursul declarat de pârâtă, ca netimbrat.