ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2020

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. x/2015 din 23.09.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România(Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Solicită de asemenea plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 85 din data de 05 mai 2016 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare). A anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluționare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă, a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate au promovat recurs atât reclamanta A. cât și pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare).

Prin Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinței nr. 85 din 05 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

De asemenea, a anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare), împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut cu privire la criticile recurentei -reclamante care vizau capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei sume de bani cu titlul de despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului că sunt nefondate, având în vedere că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România nu a soluționat cererea de retrocedare formulată de către reclamantă pe fondul său, ci numai sub aspectul calității solicitantei de "continuatoare a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat".

Referitor la recursul promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România (Comisia Specială de Retrocedare), prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege iar recurenta-pârâtă avea obligația să atașeze la cererea de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Față de acte aspect, înalta Curte, a reținut că recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței, până la termenul de judecată acordat, motiv pentru care în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.,a anulat recursul ca netimbrat.

Împotriva Deciziei nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România a formulat contestație în anulare și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat anularea deciziei, rejudecarea recursului și admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat că instanța nu a observat înscrisurile de la dosarul cauzei din care rezultă fără echivoc faptul că, taxa judiciară de timbru, a fost achitată anterior termenului de judecată iar la dosar se găsește recipisa (extrasul de cont) de plată a taxelor judiciare de timbru.

Contestatoarea subliniază că, accesul la un proces echitabil, în speța de față, lărgirea sferei restrictive a greșelii materiale, prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., urmărește facilitatea acccesului la justiție tututror persoanelor implicate în actul de justiție, eliminând astfel obstacolele pur formale care aduc atingere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2019 2020, sub nr. x/2019.

Prin rezoluție, a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020.

Intimata A. nu a formulat întâmpinare în cauză, în sensul art. 508 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând contestația în anulare prin prisma excepției inadmisibilității, invocate în raport de dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speță, prin decizia civilă nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost anulat recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România, ca netimbrat iar, recursul promovat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat .

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greșeala involuntară, de ordin formal, procedural care a influențat, de o manieră determinantă, pronunțarea soluției dată recursului promovat de părâtă, astfel încât este incidentă dispoziția mai-sus amintită, care condiționează admisibilitatea contestației în anulare de faptul ca soluția instanței să fie rezultatul acelei greșeli materiale.

Mai mult decât atât, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, referindu-se, printre altele, la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Înalta Curte mai reține că greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.

Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către contestatoare în motivarea contestației în anulare pot fi considerate ca valorând greșeală materială, soluția instanței de recurs cu privire la anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România Comisia fiind rezultatul unei erori materiale, în condițiile în care, pe de o parte, dovada achitării taxei judiciare de timbru se afla la dosar și s-a făcut dovada depunerii acesteia la termenul de judecată din data de 20 februarie 2010, până la închiderea dezbaterilor (extras cont, filele x ds recurs).

Pe de altă parte, având în vedere obiectul litigiului, este de menționat că potrivit art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013, ale art. 42 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, potrivit Titlului VI - art. 42 din Legea 247/2005 pentru reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, coroborate și cu dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cu care dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

Se constată, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare ca fiind săvârșită de instanța se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestația în anulare pendinte.

III. Soluția instanței și temeiul juridic al acesteia

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., va admite, contestația în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România.

Va anula, în parte, decizia atacată, în ceea ce privește soluția dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România împotriva sentinței nr. 85 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, va menține în rest decizia contestată și, întrucât soluționarea cauzei la acest termen nu este posibilă, se va stabili la data de 2 iunie 2021 termen pentru rejudecarea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 85 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România.

Anulează, în parte, Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește soluția dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România împotriva sentinței nr. 85 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Menține în rest decizia contestată.

Fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România, la data de 2 iunie 2021, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.