ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5654/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2017 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea reclamantei ca persoană îndreptățită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Mun. Botoșani, str. x, jud. Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Contestatoarea a solicitat și cheltuieli de judecată.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale din România, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii și a sentinței recurate și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare acelaiași instanțe, iar, în secundar, admiterea recursului, casarea hotărării recurate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a solicitării de administrare a probei cu expertiza tehnică în vederea clarificării situației juridice a imobilului din Municipiul Botoșani, str. x, Jud. Botoșani, considerând suficient răspunsul transmis de Primăria Municipiului Botoșani înregistrat sub nr. x/15.01.2018 în sensul că "se constată că pe strada x din Municipiul Botoșani sunt Construite blocuri la numerele mici, iar la numerele mari (peste nr. 20) sunt case particulare aparținând unor persoane fizice.". În același sens, instanța de fond nu a ignorat susținerile potrivit cărora, în speță, operează o prezumție de preluare abuzivă a imobilului. Circumscris cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 13 din același cod, respingând implicit proba cu expertiza tehnică solicitată. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare și art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999. Astfel, arată reclamanta, că decizia Comisiei Speciale de Retrocedare este lovită de nulitate, având în vedere că această instituție a omis să invite un reprezentant al recurentei pentru a susține interesele A., asigurarea dreptului de a susține cererea de retrocedare fiind o condiție extrinsecă a actului emis de Comisie. Totodată, recurenta apreciază îndeplinite toate condițiilor impuse de nomele legale fiind, astfel, persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul (fostă Sinagogă) situat în Municipiul Botoșani, str. x, Jud. Botoșani.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamanta A. a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă. Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)." Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)." În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea reclamantei ca persoană îndreptățită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Mun. Botoșani, str. x, jud. Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Se constată de către instanța de control judiciar că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză tehnică, precum și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, dosar fond. La termenul de judecată din data de 12.12.2017, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri solicitate de ambele părți și a declarat încheiată etapa cercetării procesului, pentru ca, după deliberare, constatând necesitatea clarificării tuturor aspectelor soluționării litigiului, potrivit dispozițiilor art. 400 C. proc. civ. a repus cauza pe rol și a dispus întocmirea unei adrese către Primăria Municipiului Botoșani prin care a solicitat să se comunice dacă imobilul care face obiectul litigiului este înscris în inventarul bunurilor proprietate publică sau privată al Municipiului Botoșani. Totodată, s-a solicitat de către instanța fond menționarea regimului juridic al imobilului în cauză, în situația unui răspuns negativ asupra primului aspect învederat . Adresa de răspuns a Primăria Municipiului Botoșani, înregistrată sub nr. x/15.01.2018, dosar fond, nu furnizează informațiile solicitate, în sensul de a clarifica amplasamentul exact al imobilului revendicat și situația juridică a acestuia, ci se limitează doar la o constatare de manieră generală "că în nomenclatorul stradal al Municipiului Botoșani nu s-a regăsit și nici nu a existat poziția B., nr. 27, iar în inventarul bunurilor proprietate publică sau privată al Municipiului Botoșani nu se regăsește înscris un astfel de imobil -sinagogă". În acest context, motivarea care a fundamentat respingerea cererii formulată de recurenta-reclamantă A. se rezumă, în general, la preluarea textelor normative aplicabile speței, precum și la expunerea unei scurte concluzii privind legalității actului administrativ atacat, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate și a solicitărilor de probatoriu invocate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, instanța de fond a reținut în motivarea soluției sale, că potrivit nomenclatorului stradal "pe strada x din Municipiul Botoșani sunt construite blocuri la numerele mici, iar la numerele mari (peste nr. 20) sunt case particulare aparținând unor persoane fizice. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului. Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii. Prin urmare, instanța de control judiciar consideră că se impune verificarea susținerilor reclamantei referitoare la preluarea abuzivă a imobilului revendicat, în speță, la clarificarea situației juridice a acestui imobil, și față de solicitarea reclamantei de încuviințarea probei cu expertiza judiciară sau, cel puțin, cu analizarea necesității unei expertize de specialitate, care să stabilească aspectele învederate de părți. Asupra acestei chestiuni juridice ce s-a impus a fi dezlegată de prima instanță și care a fost de altfel reiterată în calea de atac a recursului, Înalta Curte apreciază că se justifică cu atât mai mult cu cât în cuprinsul sentinței recurate, la fila x paragraful 8, însăși instanța de fond reține faptul că matricola nr. 1534, aflată la dosar fond, "poartă o mențiune ilizibilă, nerezultând fără echivoc faptul exproprierii", iar în paragraful 9 menționează că "În al treilea rând, curtea nu poate reține declarația dlui C., autentificată prin încheierea nr. 1154 din 18 aprilie 2016 ca doveditoare a preluării abuzive a imobilului întrucât aceasta este foarte vagă, persoana în cauză menționând că imobilul "a fost preluat de către statul român" fără a arăta alte detalii, respectiv dacă a fost expropriat, cumpărat sau prin procedura declarării bunului ca fiind părăsit/fără stăpân ca urmare a părăsiri sale timp îndelungat.". Față de aspectele anterior menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, și fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamanta A., fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare. În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2017 și a sentinței nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, în raport de probele administrate și a necesității completării probatoriului cu expertiză judiciară, spre rejudecare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.