ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 la data de 07.07.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 666/21.04.2016 emisă de pârâtă și a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea deciziei contestate, constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru Imobilul Sinagoga, situat în jud. Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, astfel cum o estimează provizoriu reclamanta, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acesteia prin emiterea deciziei contestate și, în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința nr. 271 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a respins, nemotivat, cererea de încuviințare a probei cu expertiza tehnică, iar în ceea ce privește cererea de emitere a unei adrese către Primăria Mun. Botoșani, respectiv către Ministerul Cultelor, instanța de fond a respins-o, reținând în mod greșit că aceste instituții au răspuns solicitărilor și au furnizat informațiile solicitate.

Informațiile furnizate s-au referit, însă, la un imobil situat în Botoșani, str. x, în condițiile în care, conform adresei emise de Primăria Mun. Botoșani, str. x este recenzată în prezent ca fiind nr. 48, adresă la care figurează blocul P14. Prin urmare, a solicitat să se revină cu adrese în vederea furnizării informațiilor cu privire la imobilul situat în Mun. Botoșani, str. x, cererea fiind respinsă, în mod nelegal, de către prima instanță, cu încălcarea dreptului la apărare, astfel cum este prevăzut de art. 13 C. proc. civ., precum și de art. 24 din Constituție.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că prima instanță, fără a motiva soluția, a respins cererea privind încuviințarea probei cu expertiza, probă ce era utilă soluționării cauzei, fiind de natură să conducă la stabilirea unei corecte situații de fapt.

Prin urmare, hotărârea nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, motivarea unei hotărâri fiind una dintre componentele acestui principiu consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) și art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, sub aspectul nulității deciziei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare a arătat că pârâta a ignorat aceste prevederi legale exprese și a "omis" să invite un reprezentant al reclamantei pentru a susține interesele A. în legătură cu cererea de retrocedare a imobilului.

Sancțiunea pentru încălcarea dreptului reclamantei de a susține cererea de retrocedare nu poate fi decât nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis, având în vedere că, în realitate, i-a fost încălcat însuși dreptul la apărare.

De asemenea, contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de normele legale, respectiv calitatea de proprietar a Comunității Evreilor din Botoșani, în perioada de referință a O.U.G. nr. 83/1999 și preluarea abuzivă a imobilului.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este neîntemeiat.

Potrivit textului de lege enunțat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de casare, susținerile recurentei-reclamante vizează încălcarea dreptului la apărare, prin prisma faptului că instanța de fond a respins în mod nelegal, în opinia sa, cererea în probațiune formulată, constând în administrarea probei cu expertiza tehnică, precum și emiterea unor adrese către Primăria Mun. Botoșani, respectiv către Ministerul Cultelor în vederea furnizării relațiilor cu privire la istoricul de rol fiscal, istoricul de adresă și istoricul de număr poștal vizând imobilul în discuție.

Din desfășurarea cercetării judecătorești, pe tot parcursul procesual în fața primei instanțe, rezultă că, prin încheierea de ședință din data de 06.09.2016, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți și a dispus emiterea unei adrese către Primăria Mun. Botoșani, fiind prorogată pronunțarea asupra admisibilității probei cu expertiza tehnică. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 25.10.2016, a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Culturii.

Întrucât la dosar au fost depuse relațiile solicitate, la termenul de judecată din data de 15.11.2016, instanța de fond a respins ca neutile soluționării cauzei relațiile nou cerute de reclamantă, argumentând asupra lipsei de utilitate a acestora, precum și proba cu expertiza.

În doctrină s-a susținut că aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o va face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună.

În concluzie, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 254, art. 255, art. 258 C. proc. civ., nefiind încălcate dispozițiile procesuale, în materie de administrare a probelor.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, așa încât dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului și pentru a fi posibil controlul judiciar.

În cauză, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat. În considerentele acesteia se regăsesc motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, în ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la lipsa de la lucrările Comisiei speciale de retrocedare a unui reprezentant al reclamantei, în mod corect instanța de fond a reținut că această obligație nu este prevăzută în mod expres de O.U.G. nr. 83/1999, sub sancțiunea nulității, astfel încât se poate reține incidența sancțiunii nulității virtuale numai în măsura în care reclamanta face dovada existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în condițiile în care reclamanta avea posibilitatea de a depune toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în dovedirea pretențiilor sale, în mod evident o astfel de vătămare nu există. De altfel, reclamanta nu numai că nu a indicat o vătămare concretă, dar a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările pe care te consideră necesare în fața instanței de judecată.

Privitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte, efectuând propria analiză a probatoriului administrat în cauză, reține că recurenta-reclamantă a depus, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la restituire, situat în Municipiul Botoșani, str. x, un "tabel cu sinagogile existente în orașul Botoșani" emis de Comunitatea Evreilor Botoșani, nedatat, precum și două declarații autentificate ale unor persoane fizice (B. și C.), aceste persoane susținând că imobilul anterior menționat a fost proprietatea comunității evreilor până la momentul preluării abuzive de către statul român.

În urma relațiilor comunicate la dosar de către Primăria Municipiului Botoșani prin adresa nr. x/10.10.2016, rezultă că din Registrul Matricol clădiri și terenuri pe care îl deține Primăria municipiului Botoșani pentru perioada 1966-1980, la adresa str. x Botoșani nu figurează nicio sinagogă, la adresa respectivă fiind înregistrată până la exproprierea în baza Decretului nr. 147/05.05.1980 o persoană fizică, D..

De asemenea, prin adresa din 04.11.2016, Ministerul Culturii a menționat că imobilul Sinagoga Pesa Hava din Botoșani, str. x nu se află în evidențele acestei instituții și nici în Înventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Prin urmare, întrucât documentele prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a dovedi proprietatea bunului în cauză, în mod corect instanța de fond a apreciat legalitatea deciziei prin care pârâta a respins cererea de retrocedare.

Totodată, nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante referitoare la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei nr. 666/21.04.2016, având în vedere soluția instanței de fond de respingere a acțiunii și menținere a actului administrativ atacat.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 15 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2019.