ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. x/2016 din data de 07.07.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 669/21.04.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru Imobilul, Sinangoga, situat în Municipiul Botoșani, str. x, fost nr. 11-13, județul Botoșani, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

- obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare la plata sumei de 2000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudicial cauzat reclamantei prin emiterea deciziei contestate.

Prin încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Suceava a respins proba cu expertiză solcitată de reclamantă și a amânat pronunțarea la data de 29 noiembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 282 din data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Împotriva încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2016 și a sentinței civile nr. 282 din data de 29 noiembrie 2016 a declarat recurs reclamanata A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că motivarea primei instanțe este atât de lacunară, încât nu se pot identifica, nici măcar prin analogie, motivele care au condus la soluția de respingere a probei cu expertiză tehnică.

Or, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă următoarele elemente: obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Recurenta a arătat că, respingând proba cu expertiză tehnică solicitată și trecând peste necesitatea clarificării situației juridice a imobilului în litigiu prin solicitarea de noi relații autorităților competente, prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare, drept procesual prevăzut de art. 13 din C. proc. civ.

Obținerea unor informații complete de la autorități cu privire la situația juridică a imobilului, era cu atât mai necesară, cu cât informațiile furnizate de Primăria Mun. Botoșani erau contrazise, în mod flagrant, de înscrisurile depuse de recurenta - reclamantă la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că soluția primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu ignorarea unor dispoziții legale exprese.

Astfel, soluția de respingere a contestației a fost pronunțată fără a se ține seama de incidența în speță a dispoziților art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare aprobat prin H.G. nr. 1094/2005.

De asemenea, recurenta a arătat că, respingând cererea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul, Sinagoga, situat în Municipiul Botoșani, str. x, fost nr11-136, prima instanță a încălcat și dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta a arătat că a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de normele legale anterior citate, respectiv calitatea de proprietar a Comunității Evreilor din Botoșani, în perioada de referință a O.U.G. nr. 83/1999 și preluarea abuzivă de către Statul Român.

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta -reclamantă A. a supus controlului de legalitate excerictat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 669/21.04.2016, prin care Comisia Specială de Retrocedare a dispus respingerea cererii de retrocedare formulată de reclamantă, reținând că aceasta nu a depus înscrisuri care să facă dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, dovada proprietății asupra imobilului menționat și nici dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleași argumente de fapt și de drept reținute și de emitentul acesteia.

Analizând punctual motivele de casare invocate de recurenta - reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Acest motiv de recurs a fost invocat în privința încheierii de ședință din data de 16.11.2016, care face parte integrantă din sentința recurată, întrucât prin aceasta a fost amânată pronunțarea la data de 29.11.2016, și vizează respingerea cererii de probatorii, respectiv expertiza tehnică și emiterea unei adrese către autoritățile competente prin care să fie solicitate informații de natură a clarifica situația juridică a acestuia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată sau de pârât în întâmpinare, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile și apărările formulate de părți în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În cauză, coroborând încheierea de ședință din data de 16.11.2016 cu considerentele sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că rezultă fără echivoc lipsa de relevanță a administrării probatoriilor solicitate.

Astfel, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 16.11.2019, expertiza tehnică solicitată de reclamantă avea ca obiectiv determinarea contravalorii lispei de folosință a imobilului începând cu data emiterii deciziei și până la data efectuării expertizei.

În raport de conținutul deciziei administrative atacate, Înalta Curte reține că autoritatea pârâtă nu a soluționat pe fond cererea de retrocedare, aceasta fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană care nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, efectuându-se o analiză doar sub aspectul calității solicitantei de continuatoare a persoanei juridice titularea dreptului de proprietate, de la care s-au preluat bunurile de către stat.

În aceste condiții, nefiind soluționată pe fond cererea de retrocedare, prima instanță a respins în mod corect proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea sumelor pe care susține recurenta - reclamantă că ar fi fost îndreptățită să le primească cu titlu de cedare a folosinței bunului.

În consecință, instanța de control apreciază că acest motiv de casare este nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reține Înalta Curte că acest motiv vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv de casare a invocat încălcarea dreptului la apărare, apreciind că instanța nu a solicitat informații suplimentare de la instituțiile statului pentru clarificarea situației juridice a imobilulului.

Analizând actele dosarului, se constată că prima instanță, prin încheierea de ședință din data de 07 septembrie 2016 a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de recurenta - recșamantă și a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Botoșani, căreia i-a pus în vedere "să depună cu 5 zile înainte de termenul următor, un istoric de rol fiscal precum și o situație juridică a imobilului Sinagoga situat în municipiul Botoșani, județul Botoșani, însoțite de copii de pe documente justificative, dacă există în posesia sa". De asemenea, i-a pus în vederea reclamantei, prin apărător, să depună cu 5 zile înainte de termenul următor, orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante în soluționarea cauzei.

La data de 14 octombrie 2016, Primăria Municipiului Botoșani a depus la dosar relațiile solicitate

La termenul din data de 16 noiembrie 2016, apărătorul recurentei - reclamante, deși a fost prezent la dezbateri, nu a făcut niciun fel de aprecieri cu privire la răspunsul sumar al Primăriei Municipiului Botoșani și nici nu a învederat instanței că este necesară obținerea unor informații suplimentare pentru clarificarea situației juridice a imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea vreunei reguli de procedură sancționate cu nulitatea de către prima instanță.

Nici motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Concluzia judecătorului fondului, care după analiza detaliată a tuturor susținerilor părților, a reținut legalitatea actului administrativ contestat, este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/1999.

Referitor la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare aprobat prin H.G. nr. 1094/2005, în sensul că autoritatea administrativă a omis să invite un reprezentant al recurentei - reclamante pentru a susține interesele A. în legătură cu cererea de retrocedare a imobilului revendicat, instanța de control judiciar constată că recurenta - reclamantă nu a probat existența unei vătămări concrete care i-ar fi fost adusă prin lipsa reprezentantului său în fața Comisiei speciale de retrocedare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, existența unui viciu în procedura administrativă nu constituie motiv de nulitate în condițiile în care a putut fi acoperit în etapele ulterioare ale procedurii și nu s-a probat producerea unei vătămări care să afecteze dreptul în însăși substanța sa, astfel încât singurul remediu să fie anularea actului.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, prin sintagma actele doveditoare, prevăzută la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se înțelege:

"a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extrasul de carte funciară, istoricul de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, iar pentru mediul rural - extrasul de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate)."

Totodată, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 coroborat cu art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte care, corobotate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive.

Prin urmare, proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului.

În cauză, singura probă adusă de reclamantă în dovedirea dreptului de proprietate a Comunității Evreilor din Botoșani asupra imobilului Sinagogă situat în municipiul Botoșani, str. x, fost nr. 11-13 constă în Tabelul de avere mobilă și imobilă a Comunității Evreilor Botoșani din anul 1943 unde la adresa Împăratul Traian nr. 13 apare mențiunea Sinagogă. Însă, acest înscris olograf nu constituie titlu de proprietate, fiind o evidență proprie a comunității ale cărui drepturi sunt înfățișate de reclamantă, iar aceasta în condițiile în care rubricația ce face trimitere la titlu nu cuprinde informații relevante.

În plus, așa cum a reținut și instanța de fond, nici la relațiile depuse ca urmare a solicitării recurentei-reclamante nu s-au primit răspunsuri favorabile celor pretinse de către aceasta, rezultând că la nr. 13 nu există niciun imobil, iar la nr. 11 există o un imobil locuință personală a unei persoane fizice, fără a se putea stabili vreo legătură cu un imobil Sinagogă care să fi fost în proprietatea Comunității Evreilor din Botoșani în perioada anterioară anului 1945.

Prin urmare, față de relațiile comunicate de către autoritățile competente, rezultă că, în cauză, nu a fost făcută nici dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate, condiție esențială pentru a determina în ce măsură cererile de retrocedare se încadrează sau nu în prevederile O.U.G. nr. 83/1999.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2016 și a sentinței nr. 282 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2019.