ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 686/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., București, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, București a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, contestație împotriva Deciziei nr. 7795/14.03.2018 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să admită contestația, să anuleze decizia contestată și să dispună: în principal, obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare să emită o nouă Decizie, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente; în subsidiar, să constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să dispună restituirea în natură a acestui imobil. În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și să dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 7 din 16 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, București.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta A., întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință: în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond; într-un prim subsidiar, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza în fond, anularea Deciziei nr. 7795/14.03.2018, emisă de intimata-pârâtă, constatarea calității recurentei-reclamante A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren din Botoșani, str. x (fosta, Sinagoga Covalilor), fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român, și să se dispună restituirea în natură a acestui imobil; și, într-un al doilea subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza în fond, anularea Deciziei nr. 7795/14.03.2018, emisă de intimata-pârâtă, constatarea calității recurentei-reclamante A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din Botoșani, str. x (fosta, Sinagoga Covalilor), fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ.., a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a criticat sentința recurată pentru încălcarea normelor de drept material incidente în speță, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive: Încălcarea si greșita aplicare a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea si funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, fapt ce atrage incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub acest aspect, solicitând instanței de recurs sa aibă in vedere ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a invocat nulitatea Deciziei nr. 7795/14.03.2018 emise de Comisia speciala de retrocedare pentru incalcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea si funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, având in vedere ca aceasta instituție a "omis" sa invite un reprezentant al subscrisei pentru a susține interesele A. in legătura cu cererea de retrocedare a Imobilului revendicat. Susține recurenta-reclamantă că, concluzia primei instanțe este una fundamental greșita, in condițiile in care, asigurarea dreptului subscrisei de a susține cererea de retrocedare este o condiție extrinsecă a actului emis de Comisia speciala de retrocedare și, în raport de prevederile art. 176 C. proc. civ., nerespectarea unor cerințe legale extrinseci actului de procedura este sancționată cu nulitatea necondiționata de dovedirea unei vătămări. În al doilea rând, solicită instanței de recurs sa aibă in vedere ca, încălcarea dreptului său de a susține cererea de retrocedare, reprezintă, in realitate, o incalcare a dreptului la apărare, iar încalcarea acestui drept constituțional nu poate fi sancționată decât cu nulitatea absoluta a actului astfel emis, vătămarea suferita fiind mai presus de orice discuție. Printr-o a doua critică, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, fapt ce atrage incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. {1) pct. 8 C. proc. civ. Contrar celor reținute de către prima instanța, recurenta-reclamantă susține că a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de normele legale anterior citate, respectiv: calitatea de proprietar a Comunității Evreilor din Botoșani, in perioada de referința a O.U.G. nr. 94/2000 și preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român. Pornind de la motivarea Deciziei contestate, solicită instanței să constate că, nu numai ca a depus, in termenele indicate, inscrisurile solicitate, ci, depunand aceste inscrisuri. insasi Comisia Speciala de Retrocedare a apreciat ca fac pe deplin dovada calității de proprietar, respingând cererea de retrocedare motivat de faptul ca nu ar fi depus "acte din a căror coroborare sa reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat'. Referitor la condiția preluării abuzive, solicită a se avea în vedere, sub un prim aspect, faptul ca prima instanța a interpretat si aplicat greșit prevederile art. 13 lit. b) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, ignorând împrejurarea ca, in speța, operează o prezumție de preluare abuziva având in vedere ca. incontestabil, ia acest moment imobilul se afla in patrimoniul statului, fiind preluat in mod abuziv de la Comunitatea Evreilor din Botoșani. De asemenea, recurenta-reclamantă solicită a se constata că instanța de fond a interpretat si aplicat greșit si dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000. Prin urmare, in situația in care instanța de fond ar fi apreciat ca inscrisurile depuse de către reclamantă pentru dovedirea preluării abuzive a imobilului solicitat nu fac aceasta dovada, in temeiul dispozițiilor de mai sus, instanța avea obligația sa constate ca nu se poate face dovada formala a preluării abuzive - decizia administrativa nu este găsita, iar imobilul situat in Botoșani, str. x, se regăsește in patrimoniul statului după data invocata ca fiind data preluării bunului, si, in consecința, sa retina aceasta imprejurare ca si prezumție de preluare abuziva si sa soluționeze contestația subscrisei in raport de acest element. Cu toate acestea, recurenta subliniază că, din înscrisurile administratate atât in faza administrativa, cat si in fata instanței de fond, rezulta fara putința de tăgada ca Imobilul revendicat a fost preluat in baza Decretului Consiliului de Stat nr. 217/19.06.1986, iar din inscrisurile furnizate de către Primăria Botoșani reiese in mod limpede ca Imobililul a trecut in proprietatea statului in mod abuziv. În concret, astfel cum rezulta din cuprinsul Matricolei nr. 1014 din perioada 1981-1990, pentru imobilul din str. x este înscrisa mențiunea "expropriat terenul", iar in ceea ce privește clădirea, respectiv fosta Sinagoga Covalilor, in cuprinsul Matricolei nr. 1145 din perioada 1981-1990 este înscrisa mențiunea "clădire demolata". Prin urmare, în raport de prezumția instituita de dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond ar fi trebuit sa constate ca, in realitate, subscrisa este indreptatia la restituirea terenului expropriat de la Comunitatea Evreilor din Botoșani in baza Decretului nr. 217/19.06.1986. Sub un al doilea aspect, în raport de prevederile de la pct. 13 din Normele metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, referitoare la sintagma "acte doveditoare" prevăzută la art. 1 alin. (9), teza finală, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, recurenta-reclamantă solicită a se observa ca, deși aceasta a prezentat Declarațiile pe propria răspundere ale numitului B. losef, autentificate sub numerele nr. 556/01.03.2017 si nr. 972/07.04.2017 de către C., din care rezulta ca Imobilul a fost preluat de Statul Roman, instanța de fond Ie-a ignorat intru totul, nefiind făcuta nicio mențiune cu privire la acestea. Concluzionând, pornind de la argumentele anterior dezvoltate, solicită instanței să constate ca in mod cu totul greșit a apreciat prima instanța ca subscrisa nu ar fi făcut dovada calității de persoana indreptatita la masuri reparatorii, impunandu-se admiterea prezentei cai de atac, casarea hotărârii recurate si, rejudecand cauza in fond, admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulată.

Apărarea formulată în cauză Intimata- pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, București a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. A anexat practică judiciară în susținere.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 7.02.2020, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările expuse prin întâmpinare, ținând cont de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă A. a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 restituirea imobilului teren "fosta Sinagoga Covalilor", situat în Municipiul Botoșani, județul Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român. Prin decizia nr. 7795/14.03.2018, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România - contestată în prezenta cauză, a fost respinsă cererea de retrocedare, având în vedere că A. nu a depus acte din a căror coroborare să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat. Recurenta- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei nr. 7795/14.03.2018, solicitând anularea deciziei, constatarea calității de persoană îndreptățită pentru restituirea imobilului și, totodată restituirea în natură a imobilului în discuție, cu plata de despăgubiri pentru prejudiciul suportat prin actul emis, acțiune ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, de instanța de fond. Decizia atacată de recurenta- reclamantă a fost emisă în cadrul procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Conform dispozițiilor pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanța sus-menționată, "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobilul aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării". Din perspectiva acestor dispoziții legale, cât și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că reclamanta nu a probat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a respins cererea, ca neîntemeiată, astfel încât, decizia autorității- pârâte nu este afectată de legalitate. Această soluție este împărtășită de către instanța de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în calea de atac promovată. Prima critică din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează nulitatea deciziei contestate în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare. Potrivit art. 3 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, Comisia specială va analiza documentația prezentată de solicitanți, iar potrivit pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a art. 3, în cazul în care se apreciază că documentația este incompletă, Comisia solicită acte suplimentare. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Speciale de Retrocedare, după primirea cererilor de retrocedare și a documentației aferente, se fixează un termen pentru analizarea și soluționarea cererilor, iar potrivit alin. (3) din articolul menționat, la termenul fixat este invitat să participe un reprezentat al cultului religios în vederea susținerii cererii de retrocedare. În ceea ce privește primul aspect evidențiat de către recurenta-reclamantă, cel referitor la casarea sentinței nr. 7/16.01.2019, în raport cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a constatat faptul că norma respectivă nu instituie o nulitate expresă și, totodată, nu s~a probat producerea unei vătămări care să, afecteze dreptul în însăși substanța sa, astfel încât singurul remediu sa fie anularea actului. În primul rând, este de observat că eventuala nerespectare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Speciale de Retrocedare, aprobat prin H.G. nr. 1094/2005, nu-i poate fi imputabilă instanței de judecată și nu plasează hotărârea judecătorului fondului în categoria hotărârilor judecătorești date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Cât privește examenul de legalitate al susmenționatei decizii, prin prisma textului regulamentar în legătură cu care recurenta-reclamantă susține că nu a fost respectat în speță, se constată că instanța de fond a furnizat un răspuns precis, clar și complet, împărtășit și de către instanța supremă. Dreptul la apărare al recurentei-reclamante A. nu a fost încălcat, în condițiile în care obligația de a formula invitația de participare unui reprezentant al reclamantei la termenul la care Comisia a soluționat cererea de retrocedare nu este prevăzută în mod expres, sub sancțiunea nulității, astfel încât în speță, nu se poate discuta decât despre o nulitate virtuală; or, recurenta- reclamantă nu a fost în măsură să facă dovada existenței unei vătămări prin faptul că un reprezentant al său nu a fost invitat să participe la ședința respectivei comisii. O astfel de dovadă nici nu putea fi făcută, observă Înalta Curte, în condițiile în care recurenta-reclamantă a atașat cererii de retrocedare toate înscrisurile pe care le-a considerat necesare pentru a dovedi îndreptățirea cererii sale, înscrisuri examinate de către Comisie în cuprinsul Deciziei nr. 7795 din 14 martie 2018, prin care a soluționat cererea de retrocedare depusă de către A.. În cauza de față, deci, recurenta-reclamantă și-a exercitat dreptul la apărare prin depunerea de înscrisuri la instanța de fond, beneficiind de prelungirea termenului de completare a dosarului cu încă 60 de zile, având astfel posibilitatea de a argumente în fapt și în drept temeinicia pretențiilor sale. Un alt aspect prezentat de recurenta-reclamantă se referă la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...), se retrocedează foștilor proprietari. Prin Adresa x/15.12.2016, recurentei-reclamante i s-a solicitat completarea dosarului cu înscrisurile necesare, dar în urma analizării acestora, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcție și nici a preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nefiind astfel dovedită calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000. Astfel, în mod corect instanța a reținut faptul că sarcina probei preluării abuzive aparține solicitanților, neputând fi susținută teza prezumției de preluare abuzivă, reținând, totodată, că nu au fost dovedite nici calitatea de proprietară a reclamantei-recurente, și nici modalitatea de preluare a imobilului de către statul român. Având în vedere faptul că, solicitanta recurentă-reclamantă A. nu a depus acte din care să reiasă dreptul de proprietate al acesteia, și nici înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, ce face obiectul cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003, Sinagoga Covalilor, situat în municipiul Botoșani, județul Botoșani, intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a respins cererea de restituire în natură a imobilului descris mai sus. Din această perspectivă, nici criticile recurentei-reclamante prin care se încearcă demonstrarea faptului că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, nu pot fi primite. Contrar celor susținute în recurs, recurenta- reclamantă A. nu a demonstrat calitatea sa de proprietar al Comunității evreilor din Botoșani asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare din cauza de față și, astfel, deși recurenta susține că imobilului situat în Municipiul Botoșani, județul Botoșani, aparține respectivei Comunități, iar până în anul 1943 acolo a funcționat o Sinagogă- Sinagoga Covalilor, prin probele administrate în cauză, înscrisurile depuse, nu s-a demonstrat acest lucru. Cât privește declarațiile martorului B., reiterate cu insistență în recurs, deși se referă la "imobilul Sinagoga Covalilor situat în Municipiul Botoșani, județul Botoșani, fostă proprietate a comunității evreilor din Botoșani, că a fost preluat în proprietate, în mod abuziv, de către Statul Român", acestea nu sunt suficiente, prin ele însele, a face dovada unui drept de proprietate însuși, câtă vreme nu se coroborează cu alte înscrisuri și nu se sprijină pe înscrisuri care să facă o minimă dovadă în acest sens. O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ cu caracter special, care stabilește o reglementare proprie cu privire doar la o anumită categorie de persoane îndreptățite și cu privire doar la anumite măsuri reparatorii menite să compenseze prejudiciile suferite de cultele religioase din România, prin preluarea abuzivă a unor imobile proprietatea acestora de către Statul Român în perioada 1945 - 1990. Legiuitorul a urmărit soluționarea respectivei cereri în baza unei legi speciale, iar interpretarea dispozițiilor acestui act normativ trebuie făcută atât în litera, cât și în spiritul acestuia. Potrivit art. 13 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin sintagma "acte doveditoare" prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, se înțelege: "orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.). Rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde valoare probantă actelor de la momentul preluării abuzive, pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 - ceea ce, în speță, nu s-au depus. Așa fiind, observă Înalta Curte, concluzia judecătorului fondului, în sensul că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de proprietar este una corectă, astfel încât, orice discuție despre preluarea abuzivă a imobilului, cât și despre acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, este superfluă. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.