ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 7794/14.03.2018, emisă de pârâtă și în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constatate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren din municipiul Botoșani, str. x și să se dispună restituirea în natură a acestui imobil.

În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta a solicitat constatarea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren din municipiul Botoșani, str. x și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 89 din 03 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 89 din 03 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 13 din C. proc. civ., deoarece a respins proba cu expertiza tehnică în specialitatea cadastru, topografie și topometrie care ar fi clarificat situația juridică a imobilului în litigiu, în sensul că acesta ar fi fost identificat faptic, urmând totodată să se stabilească dacă imobilul poate fi restituit în natură, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și ale art. 13 lit. b) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Recurenta-reclamantă a arătat că a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv Matricola nr. 1499, transmisă de Direcția de impozite și taxe locale a municipiului Botoșani, Tabelul de avere mobilă și imobilă a Comunității Evreilor din Botoșani, declarația dată de epitropul Sinagogii Haim Garber, adresa nr. x/23.07.1969 a Comunității Evreilor din Botoșani, precum și adresa transmisă de numitul B. către C., din a căror coroborare rezultă că imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea Comunității Evreilor din Botoșani, preluarea abuzivă fiind realizată prin expropriere, fără acordarea de despăgubiri.

În concluzie, recurenta-reclamantă apreciază că, din probele de la dosar, rezultă că imobilul a fost proprietatea sa, în cauză operând o prezumție de preluare abuzivă, în condițiile în care, din motive obiective, nu se poate face dovada formală a preluării în patrimoniul statului.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 decembrie 2018, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimata-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condițiile în care, în procedura administrativă, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. 7794/14.03.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, depusă de reclamantă, cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Botoșani, str. x, fostă str. x, județul Botoșani, reținându-se că nu au fost depuse înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

Soluționând cauza, instanța de fond a apreciat neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reținând, în esență, că în urma probatoriului administrat nu s-a realizat identificarea faptică a terenului a cărui retrocedare se solicită și nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestuia de către statul român.

Soluția instanței de fond nu este însușită de instanța de control judiciar, în raport de completarea adusă O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020, care vizează regimul juridic al probatoriului în litigiile care intră sub incidența acestui act normativ, legiuitorul urmărind simplificarea dovezii preluării abuzive a imobilului.

Înalta Curte reține că prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea art. 4 O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 01 septembrie 2005, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)".

Din conținutul textului legal mai sus redat, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă de preluare abuzivă a bunului, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării acestuia.

Fiind în prezența unei prezumții instituită de legiuitor pentru a ușura dovada nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanțial, instanța de control judiciar reține că, în baza art. 6 alin. (1) și (6) din C. civ., această prezumție se aplică pentru viitor atât în raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare, cât și cu privire la efectele viitoare ale raporturilor juridice aflate în desfășurare la aceeași dată.

Așa fiind, dispozițiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 22/2020, urmează să se aplice pe viitor tuturor cererilor aflate în curs de soluționare la Comisia specială, precum și cererilor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ în procedura reglementată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deținătorul imobilului putând răsturna prezumția doar în fața instanței, prin orice mijloc de probă, în condițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

În raport de motivele arătate anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea efectuării controlului de legalitate al deciziei contestate din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu ocazia rejudecării cauzei, în vederea clarificării situației juridice a imobilului în litigiu, urmează a se pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea cadastru, topografie și topometrie, pentru identificarea faptică a terenului a cărui retrocedare s-a solicitat în cauză, reținându-se că potrivit art. 492 alin. (1) C. proc. civ., proba cu expertiza judiciară nu poate fi administrată în etapa procesuală a recursului.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, care urmează a avea în vedere și celelalte critici formulate de recurentă.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că, la acest moment, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurenta-reclamantă în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, nefiind tranșat aspectul privind "partea care a pierdut procesul", în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 89 din 03 septembrie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.