ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, contestație împotriva Deciziei nr. 1378/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze decizia contestată și, constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, să dispună:

- în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului fosta sinagoga "Cojocarilor", situat în municipiul Dorohoi, fosta str. x, actuala str. x, județul Botoșani, fostă proprietate comunitară evreiească preluată abuziv de către Statul român;

- în subsidiar, în măsura imposibilității dispunerii restituirii în natură, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie acordate măsuri compensatorii pentru imobilul în litigiu, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 49 din 27 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 49 din 27 mai 2022 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut nelegalitatea sentinței recurate față de încălcarea disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 și art. 1 pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999 care reglementează noțiunea de "acte doveditoare".

Recurenta-reclamantă reține că și-a fundamentat cererea de retrocedare pe o serie de înscrisuri emise de autoritățile vremii, de natură să dovedească în mod direct și/sau indirect, existența dreptului de proprietate în favoarea comunității evreiești în perioada de referință a legii, enumerându-le.

Aceste înscrisuri fac vorbire în mod expres și neechivoc despre împrejurarea că imobilul s-a aflat în proprietatea Comunității Evreiești din Dorohoi și se încadrează în categoria actelor doveditoare prevăzute de art. 1 pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, prin urmare, interpretarea dată de către prima instanță este contrară acestor dispoziții legale, noțiunea de acte doveditoare nefiind limitată la titlul de proprietate sau acte care să facă "referiri concrete la existența unui titlu de proprietate din care să se poată trage concluzia existenței dreptului".

Categoria actelor doveditoare, din cuprinsul O.U.G. nr. 83/1999, care este un act normativ reparator, este mai largă și cuprinde, pe lângă actele de proprietate și orice acte de natură să ateste că bunul s-a aflat în proprietatea solicitantului .

Informațiile cuprinse în actele depuse la dosar, susține recurenta-reclamantă, se coroborează și confirmă împrejurările relevate, respectiv faptul că imobilul s-a aflat în proprietatea Comunității Evreiești din Dorohoi, până la preluarea sa de către Statul Român prin expropriere.

În privința preluării abuzive a imobilului, nu a fost analizată de prima instanță, soluția de respingere a acțiunii, fiind fundamentată exclusiv pe lipsa calității de proprietar.

Recurenta-reclamantă consideră că și această împrejurare este dovedită de adresa nr. x/04.06.1976, din cuprinsul căreia reiese iminența procedurii de expropriere, dar și din cronologia evenimentelor, respectiv răspunsul Comunității din data de 09.06.1976, încheierea convenției de vânzare din 17.06.1976 și corespondența din 24.06.1976.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 octombrie 2022, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, apreciind că nu sunt incidente motivele de casare invocate în cererea de recurs, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare

Potrivit disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aceste imobile care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperative sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență.

Conform art. 1 pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, prin sintagma acte doveditoare, prevăzută la art. 1 alin. (4) teza finală din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea; b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extrasul de carte funciară, istoricul de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință care atestă, direct sau indirect, faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, iar pentru mediul rural - extrasul de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate; d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării; e) expertize juridice sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Instanța de fond respinge acțiunea reclamantei, reținând că partea nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pretins preluat abuziv, nu a depus vreun titlu de proprietate sau alt înscris concludent privind clădirea și/sau terenul aferent.

Totodată, prima instanță consideră că dreptul de proprietate trebuie să fie dovedit, iar nu dedus pe bază de prezumții conexe unor împrejurări mult anterioare, adevăr ce nu poate fi verificat la acest moment.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de retrocedare pe o serie de înscrisuri ce emană de la autorități, respectiv extras din Monitorul Oficial nr. 100/07.05.1942, în care a fost publicată Deciziunea Președintelui Consiliului de Miniștri, în temeiul căreia au fost trecute în patrimoniul Centrului Național de Românizare imobile, aparținând Comunității Evreiești, printre care Sinagoga Cojocarilor din Dorohoi; buletinul clădirii transmis de către Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale, ce cuprinde o descriere a imobilului și schița terenului/construcțiilor; adresa nr. x/04.06.1976 prin care Consiliul Popular al Orașului Dorohoi a solicitat Comunității Evreiești acordul pentru exproprierea imobilului, copia după actul de proprietate, precizarea dacă se dorește valorificarea clădirii sinagogii prin demolare sau despăgubiri prin evaluarea în baza actelor normative în vigoare.

Recurenta-reclamantă a mai depus și acte ce emană de la Comunitatea Evreiască, respectiv Evidența internă a Comunității Evreiești din Dorohoi, în care este menționată Sinagoga Cojocarilor; Lista nr. 3 a sinagogilor și caselor de rugăciuni în funcțiune din raionul Dorohoi, transmisă de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, în care figurează Sinagoga; extrasul Situației instituțiilor de cult ale comunităților transmis Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale; procesul-verbal de inventariere nr. x întocmit de Comunitatea evreilor Dorohoi, prin care s-a procedat la constatarea bunurilor imobile și la verificarea în teren a sinagogii; Convenția din 17 iunie 1976 dintre Comunitatea Evreilor din Dorohoi și dl. B., prin care prima se obligă să vândă materialele ce pot rezulta din demolarea clădirii sinagogii, aflată în perimetrul demolării, unde se vor construi noile blocuri.

Înalta Curte reține că disp. art. 1 pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999 permit dovedirea dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, atât prin acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată, etc., dar și prin orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului, printre care și acte ce emană de la o autoritate din perioadă de referință, care atestă, direct sau indirect, faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, actele depuse de recurenta-reclamantă, ce emană de la autoritățile din perioada de referință, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra Sinagogii Cojocarilor din Dorohoi, fiind întrunit motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin aplicarea greșită a disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 și art. 1 pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, în privința existenței dreptului de proprietate asupra imobilului.

Publicarea în M. Of. nr. 100/1942 a Deciziei Președintelui Consiliului de Miniștri a imobilelor expropriate în Dorohoi, la pct. 24 regăsindu-se sinagoga, adresa Consiliului Popular al Orașului Dorohoi nr. 4233/1976, prin care s-a solicitat acordul Comunității Evreiești pentru exproprierea imobilului, planuri de situații și schițe ale imobilului, împreună cu evidențele interne ale comunității conduc la existența dreptului de proprietate al solicitantului cu privire la Sinagoga Cojocarilor din Dorohoi.

În ceea ce privește analizarea și încadrarea preluării imobilului ca fiind abuzivă, se constată că instanța fondului nu s-a aplecat asupra îndeplinirii condiției, neputându-se realiza o examinare a acesteia direct în calea de atac a recursului.

În consecință, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se casa sentința recurată și în consecință, urmează a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se examina îndeplinirea condiției preluării abuzive a imobilului și a se ține seama de faptul demolării construcției și a valorificării materialelor rezultate din demolare, astfel cum se arată în Convenția încheiată la 17.06.1976.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 49 din 27 mai 2022 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.