ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2022 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 1420/27.01.2022 emise de pârâtă și, în principal, să se constate calitatea reclamantei A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Suceava, Calea x (denumirile anterioare fiind str. x și str. x), identificat prin nr. top. x, înscris în CF nr. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman si să se dispună restituirea în natură a imobilului, sau, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru imobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 39 din 27 martie 2023, Curtea a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, a anulat Decizia nr. 1420/27.01.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și a constatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri) pentru suprafața de 524 mp teren situat în Suceava, Calea x, identificat cu parcela x din CF actual 2244 a Municipiului Suceava, fosta proprietate a Comunității Evreiești din România, relevat în planul de amplasament și delimitare - Anexa a 2-a a Raportului de expertiză întocmit de inginer B..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.940 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia specială de retrocedare a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei A., ca neîntemeiată.

A susținut recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, și dispozițiile art. 165

2

013 prin care au fost instituite termenele pentru depunerea cererilor de retrocedare.

A., prin cererea înregistrată sub nr. x/23.09.2004, a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, restituirea imobilului, teren extravilan, situat în municipiul Suceava, str. x câmp, județul Suceava, înscris în CF nr. x, identificat prin nr. top. x.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor care au aparținut minorităților naționale din România este reprezentat de O.U.G. nr. 83/1999, în aplicarea căreia au fost emise H.G. nr. 1164/17.10.2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1093/15.09.2005, privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

A., prin cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, a solicitat restituirea în natură a imobilului, teren, situat în municipiul Suceava, str. x câmp, județul Suceava, înscris în CF nr. x Suceava, identificat prin nr. top. x.

Astfel, Comisia specială de retrocedare a apreciat că se solicită un imobil teren situat în municipiul Suceava, în câmp, județul Suceava, înscris în CF nr. x Suceava, identificat prin nr. top. x.

Legiuitorul a instituit două termene distincte pentru depunerea cererilor în temeiul O.U.G. nr. 83/1999 și două termene distincte pentru cele depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin niciuna dintre cererile de retrocedare depuse, atât în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, cât și în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, A. nu a înțeles să precizeze obiectul cererii, ci a ales să solicite imobilul situat în municipiul Suceava, în câmp, cu mențiunea "fosta proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de către statul român" și să revină ulterior, după o perioadă de 14 ani, prin adresa nr. x/15.11.2018, înregistrată la Comisie sub nr. x/23.11.2018, comunicând că obiectul cererii îl constituie imobilul teren intravilan situat în municipiul Suceava, actual Calea x, fostă stradă Cernăuți, strada x, județul Suceava, identificat prin număr topografic x, înscris în CF nr. x, preluat în mod abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 267/1963 al Consiliului de Stat al RPR, și nu prin număr topografic x cum în mod greșit a fost înscris în cererea de retrocedare.

Recurenta-pârâtă a apreciat că, în raport cu această situație, în mod corect a respins solicitarea reclamantei, prin Decizia nr. 1420/27.01.2022, raportându-se la imobilul solicitat prin cererile de retrocedare menționate, pentru că, în ceea ce privește imobilul identificat cu nr. top. x, solicitanta a schimbat obiectul cererii inițiale, în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Entitatea învestită cu soluționarea unei cereri se poate pronunța doar asupra celor solicitate, iar, pentru a se putea pronunța asupra imobilului identificat cu nr. top. x, ar fi trebuit formulată o nouă cerere de retrocedare, care să fie analizată ca atare.

Acordarea beneficiului legii pentru imobilul din municipiul Suceava, Calea x, fostă stradă Cernăuți, strada x, înscris în CF nr. x a localității Suceava, identificat prin nr. top. x, ar duce la o extindere a obiectului cererii de retrocedare.

A. a solicitat, prin cererea nr. x/23.09.2004, imobilul anterior menționat, identificat cu nr. top. x, iar nu imobilul identificat cu nr. top. x, iar în prezent, nu numai că a solicitat un alt imobil Comisiei speciale de retrocedare, dar solicită instanței să oblige Comisia să îi retrocedeze un imobil pentru care nu a depus cerere de retrocedare, întemeindu-și pretenția pe o presupusă eroare materială.

Reclamanta a susținut că nu a avut acces la toate documentele și informațiile referitoare la locul situării și la situația juridică a imobilului, însă, de fapt, își recunoaște propria culpă de a nu fi identificat corect imobilul ce trebuia solicitat și că durata cercetărilor a fost de 14 ani.

Prin adresa menționată, solicitanta nu a adus îndreptări cu privire la erorile materiale din prima cerere de retrocedare, ci a schimbat întru totul identitatea imobilului și obiectul cererii de retrocedare, solicitând un imobil complet diferit față de cel solicitat inițial, pentru că gradul de modificare a cererii de retrocedare inițiale este unul major, prin schimbarea totală a obiectului cererii.

A mai susținut recurenta-pârâtă, că A. nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x, ci pentru imobilul solicitat cu respectarea dispozițiilor actelor normative incidente, nr. top. x, reiterând faptul că adresa precizatoare, nr. x/15.11.2018, schimbă obiectul cererii inițiale.

În ceea ce privește culpa sa reținută de instanța de fond, a precizat recurenta că a analizat cererea de retrocedare în raport cu înscrisurile comunicate și cu faptul că solicitanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, identificat cu nr. 725/1, neputându-se pronunța asupra a ceea ce nu a fost cerut.

A continuat recurenta-pârâtă, referindu-se la raportul de expertiză întocmit în cauză, că instanța de fond a omologat un raport de expertiză care nu este menit să dovedească faptul că A. ar fi fost îndreptățită la măsuri compensatorii pentru imobilul ce a făcut obiectul cererii nr. x/23.09.2004, ci este menit să identifice imobilul identificat prin nr. top. x, imobil care nu a fost solicitat în procedura administrativă. Acest raport nu este util, concludent sau pertinent, nefiind în măsură să conducă la concluzia că Decizia nr. 1420/27.01.2022 ar fi nelegală. Astfel, cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x solicitat prin cerere, nu s-a făcut dovada preluării abuzive, întrucât imobilul a fost deținut de către Comunitatea Evreilor, fără întrerupere, atât în perioada 06.09.1940-22.12.1989, cât și ulterior acestei perioade.

Recurenta-pârâtă a mai criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând exonerarea de la plata acestora sau, în subsidiar, diminuarea cheltuielilor la un cuantum minim, fiind o necesitate imperativă și o protecție pentru bugetul de stat, mai ales că nu i se poate impune vreo culpă în instrumentarea dosarului și neputându-se reține existența vreunui prejudiciu sau a unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, și inadmisibilitatea criticilor vizând cheltuielile de judecată. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, prin prisma argumentelor formulate de părți, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Problema litigioasă în cauză, care face și obiectul criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, o reprezintă natura juridică a adresei nr. x/15.11.2018, înregistrată la Comisie sub nr. x/23.11.2018, depusă de reclamanta A. în dosarul administrativ constituit de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, ca urmare a formulării cererii de retrocedare nr. x/23.09.2004.

În esență, autoritatea pârâtă, învestită prin lege cu atributul soluționării cererilor de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a apreciat că această adresă nu are caracterul unei precizări a cererii inițiale, prin care a fost îndreptată eroarea materială cu privire la numărul topografic, x, în loc de x, astfel cum a susținut solicitanta, ci reprezintă o cerere nouă de retrocedare, vizând un alt imobil, fiind formulată cu depășirea termenului legal.

Pentru acest motiv, prin Decizia nr. 1420/27.10.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/23.09.2004 formulată de A., apreciind că, în ceea ce privește imobilul înscris în Cartea Funciară nr. x a localității Suceava, nr. top. x, solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive, iar, în ceea ce privește imobilul înscris în Cartea Funciară a localității Suceava, nr. top. x, prin adresa nr. x/15.11.2018, solicitanta a schimbat obiectul cererii inițial în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Instanța de control judiciar apreciază a fi nefondate criticile formulate de pârâtă, instanța de fond făcând o corectă analiză a naturii și efectelor juridice ale adresei nr. x/15.11.2018, în raport de textele de lege incidente.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cuprinsul adresei menționate, intimata-reclamantă a menționat în mod expres că înțelege să precizeze cererea înregistrată în Dosarul cererii de retrocedare nr. x/23.09.2004, iar nu să formuleze o cerere nouă de retrocedare. Totodată, a depus, în completarea cererii de retrocedare, anumite documente vizând demersurile sale pentru identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare.

Deci, nu există dubii asupra manifestării de voință a solicitantei, prin adresa depusă în anul 2018 aceasta înțelegând să indice adresa și compunerea exactă a imobilului solicitat spre restituire prin cererea inițială de retrocedare, depusă în anul 2004. De altfel, precizarea a fost depusă urmare a adresei nr. x/12.03.2018 privind completarea Dosarului nr. x/23.09.2004 emise chiar de Comisia specială de retrocedare.

Aspect demn de subliniat, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare, nici la primirea adresei și nici ulterior, în cadrul procedurii administrative de soluționare a cererii de retrocedare, soldată cu emiterea deciziei contestate, nu a calificat adresa nr. x/15.11.2018 ca reprezentând o nouă cerere de retrocedare, cu consecința înregistrării sub un număr distinct de cererea inițială și a soluționării sale pe cale separată, în sensul respingerii, ca tardiv formulată. Argumentul depunerii unei cereri noi a fost formulat pentru prima dată în cursul procedurii judiciare de contestare a deciziei administrative, prin notele scrise depuse la dosarul instanței de fond.

Așadar, contrar susținerilor formulate în cauză, recurenta-pârâtă a apreciat, în mod implicit, că adresa depusă de reclamantă vizează cererea de retrocedare nr. x/23.09.2004, confirmând natura acestui act de cerere precizatoare, subsumată cererii inițiale de retrocedare, astfel încât Comisiei de retrocedare îi revenea obligația de a soluționa cererea prin luare în considerare a tuturor elementelor dosarului administrativ, în raport de pretențiile din cererea inițială, de precizarea ulterioară și de înscrisurile doveditoare depuse de reclamantă în cursul procedurii administrative.

Chiar în cuprinsul deciziei contestate autoritatea recurentă a reținut că este vorba despre o precizare, care ar fi schimbat obiectul cererii inițiale și care nu ar putea fi luată în considerare, întrucât ar fi depusă în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază a fi nefondate argumentele recurentei-pârâte referitoare la încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999, care reglementează termenul legal înăuntrul căruia trebuia formulată cererea de retrocedare, atât timp cât adresa nr. x/15.11.2018 nu reprezintă o nouă cerere, ci o precizare a cererii inițiale, care a fost depusă cu respectarea termenului legal.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte, care susține că, prin formularea cererii precizatoare, s-ar fi modificat obiectul cererii de retrocedare, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că parcela în litigiu a suferit o serie de operațiuni de comasare, respectiv de divizare succesive, în sensul în care, inițial, parcela funciară nr. x s-a divizat în parcelele 725/1 și 725/2, ambele înscrise în CF x și, ulterior datei de 07.10.1963, parcea funciară nr. x (ce a făcut obiectul exproprierii) s-a dezlipit din CF x și s-a alipit la CF x fără a se schimba titularul dreptului de proprietate, Statul Român.

Astfel, există o serie de motive plauzibile referitoare la diferențele sesizate în localizarea, compunerea și suprafața imobilului în litigiu, lămuriri pe care autoritatea pârâtă nu le-a solicitat în cursul procedurii administrative, deși avea obligația de a analiza în mod complet cererea de retrocedare, prin prisma tuturor actelor existente la dosarul administrativ.

Totodată, explicațiile intimatei-reclamante nu au fost efectiv combătute în cursul procedurii judiciare, recurenta-pârâtă neprezentând argumente apte să invalideze susținerile reclamantei referitoare la împrejurarea că s-a aflat în posesia unor documente incomplete la data depunerii cererii de retrocedare, făcând și dovada că a întreprins demersuri pentru a lămuri situația juridică a imobilului în discuție.

Nu în ultimul rând, sub aspectul identificării fără niciun dubiu a terenului revendicat și a situației actuale a acestuia, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize judiciare, din raportul de expertiză reieșind traseul juridic al terenului și confirmându-se dificultatea reclamantei de a identifica în mod corect numărul topografic al imobilului.

Prin urmare, omițând a analiza cererea de retrocedare formulată de reclamantă în raport cu precizarea depusă ulterior, pârâta nu s-a pronunțat efectiv asupra cererii cu care a fost învestită, astfel încât, în mod corect instanța de fond a dispus anularea deciziei contestate și a admis acțiunea precizată de reclamantă, în sensul că, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului, este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește critica din recurs referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în privința căreia intimata-reclamantă a invocat inadmisibilitatea, Înalta Curte apreciază că se poate reține inadmisibilitatea doar în ceea ce privește modalitatea de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, în raport cu cele statuate prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în sensul că, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Însă, instanța de control judiciar poate analiza legalitatea obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prin sentința recurată.

Or, și din această perspectivă hotărârea recurată este legală, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată. În cauză, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, astfel încât, la cererea acesteia, a obligat pârâta la plata cheltuielilor în sumă de 5.940 RON (din care 2.940 RON reprezentând onorariu expert și 3000 RON reprezentând onorariu avocațial), dovedite prin depunerea la dosar a documentelor justificative.

De altfel, față de cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată pentru recurs, reprezentate de onorariu avocațial în cuantum de 6.608,82 RON (conform facturii depuse la dosar), avându-se în vedere soluția de respingere a recursului și de menținere a hotărârii de fond, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în baza art. 451-453 C. proc. civ., o va admite și va obliga recurenta-pârâtă și la plata acestora.

Pentru aceste considerente, neputându-se reține elemente de nelegalitate a sentinței recurate, aceasta fiind motivată și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 453 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România împotriva sentinței nr. 39 din 27 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 6.608,82 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.