ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâtă și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele solicitate prin cererile de retrocedare care au aparținut comunității evreiești și au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 60 din 7 aprilie 2022, a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din Romania, având ca obiect contestație act administrativ fiscal Dec. 9214/28.07.2020, a dispus anularea Deciziei nr. 9214/28.07.2020 emisă de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a constatat că reclamanta A. are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru suprafața de 3640 mp care a fost situate în orașul Panciu, strada x nr. 2 și a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 13.856 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare arată că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile normelor speciale în vigoare prevăzute în materia restituirii imobilelor ce au aparținut cultelor religioase. În susținerea prezentului recurs precizează următoarele: Prin Decizia nr. 9214/28.07.2020, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/26.03.2003 și nr. 4262/26.03.2003 depuse de către A., întrucât: - solicitanta nu a precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei și numărului poștal al imobilului solicitat și nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate; - solicitanta nu a depus informații/înscrisuri referitoare la un istoric de arteră și număr poștal al imobilului solicitat, considerăm că nu există identitate între imobilul, teren în suprafață de 3640 m.p. situat în orașul Panciu, str. x pentru care reclamanta a transmis documente prin adresa nr. x/04.04.2019 și imobilele solicitate prin cererile de retrocedare; - din seria de înscrisuri depuse de solicitantă cu privire la unul dintre imobilele solicitate prin cererile de retrocedare și anume imobilul situat în orașul Panciu, județul Vrancea, nu a reieșit cu exactitate identitatea dintre imobilele situate în perimetrul Carol, ulterior str. x. În procedura administrativă, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, prin nr. 4259/C/19.03.2018, nr. 4260/C/19.03.20I8 și nr. 4262/C/19.03.2018 a solicitat A., în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare: a) precizarea obiectului cererii de retrocedare menționate anterior prin indicarea arterei și a numărului poștal actual al imobilului solicitat, a istoricului de arteră și număr poștal; b) acte sau orice înscrisuri care să ateste deținerea proprietății de către solicitant asupra imobilului, la momentul preluării abuzive, în original sau copie legalizată; c) declarație din partea solicitantei în care să se menționeze dacă aceasta a beneficiat, pentru imobilul solicitat, de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii. Prin adresa nr. x/05.12.2018, A. a solicitat prelungirea termenului instituit de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu încă 120 de zile, în vederea obținerii de informații suplimentare de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vrancea. Ulterior, prin adresa nr. x/04.04.2019, A. a depus în completarea cererilor de retrocedare o serie de înscrisuri cu privire la un imobil situat în orașul Panciu, str. x, însă din actele la dosar nu reiese cu claritate identitatea dintre imobilele situate în perimetrul din str. x, ulterior str. x. Faptul că sarcina probei revine solicitanților reprezintă un aspect întărit chiar de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile prevăzute de lege. Cu privire la Raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit în prezentul litigiu de doamna expert tehnic B., învederăm onoratei instanței faptul că nici doamna expert, prin expertiza tehnică întocmită nu poate aduce lămuriri suficiente în clarificarea obiectivelor dispuse de instanța de fond, raportul de expertiză întocmit în cauză nefiind bazat pe înscrisuri concrete care să ajute la identificarea ansamblului de imobile în cauză și nici care să conducă la aprecierea că există o identitate de imobile, raportul bazându-se mai mult pe simțămintele și intuiția doamnei expert, aspect care nu poate fi admisibil în dovedirea unor fapte concrete precum dreptul de proprietate și identificarea reală a imobilelor solicitate. În concluzie nu a răspuns obiectivelor desemnate de instanța astfel încât nu se poate stabili dacă există identitate între imobilele solicitate prin cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/26.02.2003 și nr. 4259/26.02.2003 situate în localitatea Panciu, str. x (fosta str. x), jud. Vrancea și dacă există identitate între imobilele solicitate prin cererile de retrocedare, situate în localitatea Panciu, str. x (fosta strada x nr. 143), jud. Vrancea și imobilul teren în suprafață de 3640 m.p. situat în localitatea Panciu, str. x, jud. Vrancea. În consecință, având în vedere faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate la momentul preluării abuzive asupra imobilelor solicitate, apreciază ca fiind nelegală și netemeinică sentința civilă nr. 60/07.04.2022. În ceea ce privește solicitarea privind obligarea Comisiei speciale de retrocedare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 3640 m.p.: Potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare (...) va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. Atât doctrina cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, ar însemna că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat. În acest sens sunt și prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora "instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă". De altfel, conform art. 249 din Noul C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia, solicită în principal, exonerarea Comisiei speciale de retrocedare de la plata cheltuielilor de judecată și în subsidiar solicită diminuarea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim, pentru argumentele invocate pe fondul cauzei. Prin urmare, în lumina actelor și lucrărilor dosarului, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile anterior-menționată și în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâtă și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele solicitate prin cererile de retrocedare care au aparținut comunității evreiești și au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă. Prima instanță a administrat și apreciat, în mod greșit probele administrate, mai precis a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză, deși acestea nu ar fi de natură a identifica imobilele solicitate. Instanța de fond ar fi obligat în mod nelegal recurenta-pârâtă la plata sumei de 13.856 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. În aceste condiții, atât criticile recurentei privind modul de administrare și interpretare a probelor încuviințate, cât și criticile recurentei referitoare la soluția primei instanțe de obligare a C.S.R. la plata cheltuielilor de judecată, nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, critica recurentei cu privire la soluția primei instanțe de acordare către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat nu poate fi încadrat în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a recursului, impunându-se, pentru acest considerent, anularea acestuia ca nemotivat. Pentru toate aceste motive, solicită instanței de control judiciar să constate temeinicia excepției nulității recursului formulat în prezenta cauză si, pe cale de consecința, să dispună anularea căii de atac. Netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de casare, recurenta susține ca: - instanța de fond în mod greșit ar fi interpretat și aplicat prevederile normelor speciale în vigoare prevăzute în materia restituirii imobilelor ce au aparținut cultelor religioase; - prin soluția de obligare a recurentei la acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent pentru suprafața de 3640 mp, prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece "instanța judecătorească nu va putea hotărâri conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma sa rezolve cererea cu care a fost investit"; - instanța de fond, în mod greșit, ar fi avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, deoarece "nici doamna expert, prin expertiza tehnică întocmită nu poate aduce lămuriri suficiente în clarificarea obiectivelor dispuse de instanța de fond"; - prima instanță, în mod greșit, a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.856 RON, solicitând prin cererea sa de recurs fie exonerarea de la plata acestei sume, fie diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată. Prin cererea de recurs, recurenta susține că instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 conform căror "instanța judecătorească nu va putea hotărâri conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost investit". În continuare, susține recurenta că "în cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, ar însemna că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat". În realitate, soluția pronunțată de către instanța de fond nu încalcă nicio prevedere legală incidentă și nici nu nesocotește principiul separației puterilor în stat. După cum lesne se poate observa, instanța de fond a acționat întru totul în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, soluția de anulare a deciziei și de obligare a recurentei să emită o nouă decizie cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru teren fiind una dintre soluțiile prevăzut, în mod expres, de prevederile art. 18 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004. Totodată, potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000: "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentata de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială." Prin urmare, atâta timp cât Comisia specială de retrocedare are competența de a propune acordarea de despăgubiri, este evident faptul că, în situația în care nu își îndeplinește această îndatorire, instanța de judecată poate dispune, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, obligarea Comisiei să emită actul administrativ în forma prevăzută de lege, respectiv cu propunerea de acordare de despăgubiri. Pe cale de consecință, sunt nefondate orice susțineri ale recurentei în sensul că prima instanță s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte care exced competențelor sale. Netemeinicia criticilor recurentei referitoare la condiția existenței dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate Sub acest aspect, recurenta critica soluția instanței de fond, invocând, în esența, faptul ca "solicitanta nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate la momentul preluării abuzive asupra imobilelor solicitate". Contrar susținerilor recurentei Comisia specială de retrocedare, hotărârea instanței de fond este una temeinică și legală, în condițiile în care, în speță, dovada dreptului de proprietate reiese în mod neechivoc din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare. Astfel, trebuie avut în vedere, în primul rând, actul normativ în baza căruia s-a realizat preluarea, respectiv Decretul nr. 135/1958 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare România, în cuprinsul căruia se arată în mod expres că se autorizează cumpărarea "terenului în suprafață de 3.460 mp situat în orașul Panciu, str. x, regiunea Galați, proprietatea Comunității Evreilor din Panciu," Totodată, împrejurarea ca imobilele s-au aflat în proprietatea Comunității evreiești rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare, dovedesc în mod expres și neechivoc faptul că, imobilele s-au aflat în proprietatea Comunității Evreilor din Panciu anterior preluării abuzive de către Statul Roman, concluzia contrară a recurentei fiind cu totul nelegală și nefundamentată. Având în vedere cele menționate și argumentele recurentei referitoare la raportul de expertiză întocmit în cauză în sensul că acesta "nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului său de proprietate și a preluării abuzive de către Statul Roman a imobilelor solicitate" au un caracter vădit neîntemeiat. În condițiile în care, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, dovada dreptului de proprietate rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare, înscrisuri pe care recurenta le-a ignorat la momentul soluționării cererii, este mai mult decât evident faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză nu a avut natura de a dovedi dreptul de proprietate al reclamantei, ci doar de a identifica imobilele ce fac obiectul prezentei cauze. Raportul de expertiză a fost întocmit în mod corect de către expert, concluziile acestuia fiind bazate pe înscrisurile doveditoare ale imobilelor în discuție. Așadar, prima instanța în mod corect a dat eficienta concluziilor raportului de expertiză. Prin Decizia nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România cererile de retrocedare formulate de către reclamantă au fost respinse cu motivarea că solicitanta nu a precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei și a numărului poștal al imobilului solicitat, nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. În ceea ce privește respingerea cererilor cu motivarea că nu a fost precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei și a numărului poștal al imobilului solicitat, instanța apreciază că acesta nu reprezintă un motiv suficient, ci este doar manifestarea unui formalism excesiv din partea autorității pârâte căreia îi revenea obligația de a analiza dacă bunurile solicitate a fi restituite au aparținut Comunității evreiești din orașul Panciu și dacă au fost obiectul unei preluări abuzive din partea Statului Român în perioada comunistă. Instanța apreciază că, prin înscrisurile depuse la filele x - verso, 10, 11, 12, 157-164 din volumul I al dosarului, s-a realizat dovada faptului că suprafața de 3640 mp situată în orașul Panciu strada x nr. 2 a aparținut Comunității evreiești din orașul Panciu. Aceste înscrisuri se coroborează cu cel existent la dosar care reprezintă o copie certificată a Decretului nr. 135/19.03.1958 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române prin care se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să cumpere terenul în suprafață de 3640 mp situat în orașul Panciu, strada x nr. 2, regiunea Galați, proprietatea Comunității Evreilor din Panciu. De asemenea, la fila x din volumul I, există copia certificată a unui proces-verbal întocmit la data de 17.09.1956 de Sfatul Popular al orașului Panciu prin care s-a consemnat faptul că s-a procedat la măsurarea terenului proprietatea comunității Evreilor din orașul Panciu strada x nr. 2, găsindu-se o suprafață totală de 3.640 mp. Mai mult decât atât, la fila x se află copia certificată a adresei nr. x/1958 emisă de Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri către C.. prin care de face referire la Decretul nr. 135/19.03.195 și la faptul că anterior se declarase de acord să vândă terenul la prețul de 14.560 RON. Totodată, prin aceeași adresă se solicită relații cu privire la motivul pentru care Comunitatea nu a comunicat Ministerului Afacerilor Interne număr de cont bancar și data la care delegatul Comunității se poate prezenta la Panciu pentru că redactarea și autentificarea actului, respectiv care sunt piedicile datorită cărora nu se poate încheia actul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul respectiv. Așadar, prin mai multe înscrisuri emanând de la autorități ale Statului Român din perioada comunistă se confirmă faptul că suprafața de 3640 mp situată în orașul Panciu strada x nr. 2 a aparținut Comunității evreiești din orașul Panciu și că s-a intenționat vânzarea acestei suprafețe către Ministerul Afacerilor Interne. Față de această constatare și pentru a fi exclusă posibilitatea unei duble despăgubiri, instanța a solicitat relații de la această instituție în sensul de a preciza dacă există în evidențele sale înscrisuri din care să rezulte dacă a fost cumpărată terenul în suprafață de 3640 mp. Răspunzând acestei solicitări Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar în copie Decretul nr. 218/1960 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române prin care la articolul 1 s-a dispus trecerea în proprietatea statului, exproprierea și darea în administrarea operativă a Ministerul Afacerilor Interne a terenului în suprafață de 3640 mp. situată în orașul Panciu strada x nr. 2, proprietatea Comunității Evreilor din Panciu. Articolul 2 autoriza Ministerul Afacerilor Interne să despăgubească Comunitatea Evreilor din Panciu în numerar cu suma de 14.560 RON, conform procesului-verbal încheiat între organele Sfatului Popular al orașului Panciu și delegații Comunității Evreilor despre care se menționa că face parte integrantă din Decret. După cum am arătat mai sus acest prin proces-verbal s-a consemnat faptul că s-a procedat la măsurarea terenului proprietatea comunității Evreilor din orașul Panciu strada x nr. 2, găsindu-se o suprafață totală de 3.640 mp. Răspunzând solicitării instanței Arhivele Naționale - Serviciul Județean Vrancea a comunicat faptul că nu au fost identificate înscrisuri din care să rezulte plata sumei de 14.560 RON de către Ministerul Afacerilor Interne către Comunitatea Evreilor din Panciu. O astfel de dovadă nu a fost depusă în cauză de către Ministerul Afacerilor Interne și nici de către UAT oraș Panciu. De menționat că această instituție nu a furnizat nici un fel de relații instanței deși i s-au solicitat în mod repetat relații privind imobilul din strada x nr. 2. Prin urmare, în lipsa unor alte dovezi contrare se trage concluzia că imobilul teren în suprafață de 3640 mp descris mai sus a trecut în proprietatea statului prin expropriere fără a fi realizată o măsură de despăgubire. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Potrivit art. 3 alin. (6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. În situația în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege. Art. 4 alin. (4) din același act normativ prevede că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Iar la alin. (6) se arată că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Concluzia expertului este certă în sensul că zona în care s-a aflat imobilul fostei comunități evreiești este situată pe actuala stradă a Libertății și a identității dintre actuala stradă Libertății și fosta stradă Carol. Așadar, în cauză a fost făcută dovada existenței în patrimoniul Comunității Evreilor din Panciu a terenului în suprafață de 3640 mp., precum și dovada preluării abuzive. Cum din expertiza administrată în cauză a rezultat că suprafața pe care s-au aflat respectivele construcții este ocupată în prezent de construcții de interes public, cum ar fi Centrul de vaccinare Panciu, Centru rezidențial pentru persoane vârstnice și actuala stradă Libertății, rezultă că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În ceea ce privește critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile la plata către reclamanta A. a sumei de 5.888,83 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.