ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate și, în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul situat în municpiul Craiova. Str. x (fosta str. x) și să se dispună acordarea unor despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

La data de 04 ianuarie 2018, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, privind cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a contestat Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de pârâtă, solicitându-se anularea deciziei contestate și, în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

Prin încheierea de ședință nr. 18 din 25 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, la litigiul înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunile conexate formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România

Împotriva sentinței civile nr. 310 din 31 mai 2018, precum și împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea, în tot, a încheierii și sentinței recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârilor recurate, și referitor la soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, în rejudecarea cauzei pe fond să se dispună anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul din municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) și să se acorde despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

Referitor la soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, vizând contestația formulată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menționate, recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate la adresa încheierii și a sentinței recurate:

Încheierea de ședință din 25 aprilie 2018, a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, atât sub aspectul soluției de respingere a cererii de suspendare a judecății, cât și sub aspectul admiterii excepției conexității.

Prin conexarea celor două pricini înregistrate pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, dezideratul ca judecarea acestora împreună să asigure o mai bună administrare a justiției nu a fost atins, câtă vreme, dezlegarea celei de-a doua pricini depindea de existența dreptului ce formează obiectul unei alte judecăți, respectiv a dosarului nr. x/2018, cele două acțiuni nepunând fi soluționate printr-o singură hotărâre.

În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății, formulată de A., dispunând conexarea celor două pricini, fără ca această soluție să servească unei bune administrări a justiției.

Nelegalitatea măsurii conexității derivă și din împrejurarea că aceasta a fost invocată de către prima instanță, cu nesocotirea momentului procesual stabilit de prevederile art. 139 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ.

Astfel, excepția în discuție a fost invocată de către instanța de fond la al doilea termen de judecată acordat în dosarul nr. x/2018, primul termen de judecată fiind destinat administrării de probatorii.

Întrucât excepția conexității este reglementată de norme de ordine publică, rezultă că și noma încălcată, privind momentul până la care excepția poate fi invocată, are caracter imperativ, și prin urmare, instanța de fond era decăzută din dreptul de a mai invoca această excepție.

Nelegalitatea sentinței civile nr. 310 din 31 mai 2018, este dată de nemotivarea acestei hotărâri.

Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că prima instanță a înțeles să nu analizeze contestația formulată inițial în cadrul dosarului nr. x/2018, respectiv acțiunea întemeiată pe dispozițiile O.U.G nr. 83/1999, îndreptată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare.

Din analiza considerentelor sentinței atacate rezultă că instanța de fond nu a motivat în fapt sau în drept soluția de respingere a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, prin raportare la dispozițiile legale în baza cărora a fost emisă această decizie.

Astfel, din motivarea sentinței recurate lipsesc motivele pentru care prima instanță a înțeles să înlăture criticile A. referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 859/24.10.2017, critici care vizau, pe de o parte, vicierea procedurii urmate în fața Comisiei Speciale de Retrocedare, iar pe de altă parte, nelegalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a imobilului situat în municpiul Craiova, str. x (fosta str. x), formulate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Întrucât nemotivarea unei hotărâri judecătorești atrage nulitatea acesteia, și reținând ca hotărârea primei instanțe nu este motivată corespunzător, se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea analizării efective a cererii conexe.

Sentința civilă nr. 310 din 31 mai 2018 este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, întrucât asigurarea dreptului A. de a susține cererea de retrocedare este o condiție extrinsecă a actului emis de Comisia Specială de Retrocedare, iar încălcarea dreptului de a susține cererea de retrocedare reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de normele legale, inclusiv calitatea de proprietar a B. asupra terenului în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, iar A. este îndreptățită la acordarea de despăgubiri și pentru construcția demolată.

Referitor la terenul situat în municipiul Craiova, județul Dolj, în mod eronat instanța de fond a reținut că acest teren nu s-ar aflat în proprietatea A., acesta trecând direct din patrimoniul fostului proprietar în proprietatea statului, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

În ceea ce privește calitatea de proprietar a B., rezultă că imobilul în litigiu a făcut obiectul testamentului încheiat la data de 13.08.1974, voința defunctului C. fiind aceea de a transmite, prin succesiune testamentară, întreg imobilul, teren și construcție, situat în municipiul Craiova, str. x.

Pe de altă parte, soluția primei instanțe încalcă dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (aplicabile în raport de prevederile art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007), având în vedere că B. are calitatea de succesor testamentar al defunctului C., atât asupra construcției, cât și asupra terenului pe care aceasta era edificată.

Referitor la construcția existentă pe teren la momentul preluării abuzive, și ulterior demolată, în mod greșit instanța de fond a reținut că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000.

În raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar și în funcție de obiectul de reglementare și conținutul lor specific, rezultă că în privința categoriei de contrucție în discuție, legea specială este Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, concluzia Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri cu privire la construcțiile demolate, este greșită, întrucât dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susținut că recurenta-reclamantă a invocat, în mod neîntemeiat, ca motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanței de fond nu i se poate imputa că a apreciat utilă pentru buna administrare a justiției, reunirea celor două cauze și soluționarea acestora împreună. De asemenea, modalitatea în care prima instanță a apreciat materialul probator administrat în cauză, nu echivalează cu încălcarea regulilor de procedură.

Totodată, intimata-pârâtă a învederat că invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., este una formală, prin care recurenta-reclamantă urmărește să determine, pe baza unor critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele.

În ceea ce privește aspectele evidențiate de recurentă vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, intimata-pârâtă a reiterat, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin încheierea nr. 18 din 25 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, criticată în speță, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, cerere formulată de reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

La același termen de judecată, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 la litigiul înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2018.

Astfel, deliberând asupra solicitării reclamantei de suspendare a judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în mod judicios instanța de fond a apreciat că nu este incidentă ipoteza prevăzută de acest text legal, întrucât în discuție este necesitatea soluționării împreună a celor două cauze mai sus indicate, motiv pentru care, judecătorul fondului a invocat, din oficiu, excepția conexității cererilor respective.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante vizând nelegalitatea soluției date excepției conexității, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) din C. proc. civ., pentru existența conexității, trebuie întrunite în mod cumulativ mai multe condiții, și anume să existe două sau mau multe cereri între aceleași părți, iar între obiectul și cauza cererilor să existe o strânsă legătură.

În speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care a solicitat, în principal, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

În cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2018, reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 7444/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, solicitând, în principal, anularea deciziei menționate, iar, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin conexarea celor două cereri deduse judecății, nu s-a asigurat o mai bună administrare a justiției, întrucât dezlegarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, depindea de existența dreptului ce a format obiectul judecății în litigiul înregistrat sub nr. x/2018, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Astfel, în lipsa unei definiții legale a conexității, se impun a fi avute în vedere condițiile cumulative instituie de lege pentru existența conexității, precum și rezultatul urmărit prin conexarea cererilor, reținându-se că obiectul, cauza și gradul de legătură dintre cereri, reprezintă o problemă de fapt, lăsată la aprecierea suverană a instanței de judecată.

Această apreciere trebuie să aibă în vedere ca prin conexarea cererilor, să se asigure o mai bună administrare a justiției, evitându-se pronunțarea unor hotărâri contradictorii, care ar face dificilă ori chiar imposibilă executarea lor.

Pornind de la aceste considerații, instanța de fond învestită cu judecarea litigiului înregistrat sub nr. x/2018, a apreciat în mod corect că, deși sunt supuse controlului de legalitate decizii diferite emise de Comisia Specială de Retrocedare, în raport de faptul că obiectul celor două cauze vizează aceleași împrejurări de fapt legate de retrocedarea aceluiași imobil, se impune reunirea cererilor de chemare în judecată, măsură ce asigură o mai bună administrare a justiției, argumentele prezentate în acest sens de judecătorul fondului fiind validate în întregime de către instanța de control judiciar.

Critica recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea soluției de admitere a excepției conexității, din perspectiva încălcării momentului procesual stabilit pentru invocarea acestei excepții de art. 139 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ., este, de asemenea, neîntemeiată.

Reținând că instanța de judecată are un drept de apreciere în privința existenței cerințelor conexității, precum și asupra administrării probelor, se constată că dispunerea la al doilea termen de judecată a măsurii criticate în speță, nu atrage nulitatea încheierii atacate, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit că prin această conduită a primei instanțe i-a fost cauzată o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinându-se criticile aduse sentinței civile nr. 310 din 31 mai 2018, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta este fondat.

Așa cum s-a reținut anterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2018, care a fost conexată la litigiul înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2018, reclamanta a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție.

Din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, rezultă că judecătorul fondului a analizat legalitatea Deciziilor nr. 7444/24.10.2017 și nr. 859/24.10.2017, atacate în speță, raportându-se numai la contestația formulată împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/2003, depusă de reclamantă în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, cu privire la restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, str. x (fosta str. x).

Instanța de control judiciar constată că, deși prin acțiunea dedusă judecății, în urma soluției de conexare a celor două cauze mai sus menționate, instanța de fond a fost învestită și cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999, în cuprinsul sentinței nu a fost analizată legalitatea acestei decizii, din perspectiva prevederilor legale în baza cărora a fost emisă, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, prin considerentele sentinței atacate, prima instanță s-a limitat la cercetarea legalității celor două decizii contestate numai în raport de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, respingând acțiunile conexate formulate de reclamantă, în absența oricărei referiri la soluția dispusă de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 859/24.10.2017, emisă în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999 sau la motivele înlăturării susținerilor formulate de reclamantă vizând nelegalitatea acestei decizii.

În consecință, sentința recurată nu respectă cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția de respingere a contestației promovate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, astfel încât, în mod evident, prin soluția de respingere a acțiunilor conexate s-a dispus formal asupra temeiniciei contestației respective.

În condițiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele reținute anterior, echivalează cu necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței atacate, impunându-se casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să procedeze la analizarea efectivă a cererii conexe care formează obiectul dosarului nr. x/2018 și să răspundă tuturor motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă în privința Deciziei nr. 859/24.10.2017, conform argumentelor reținute prin prezenta decizie.

În raport de dezlegarea dată motivului de casare mai sus examinat, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, aceste aspecte urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond, în vederea soluționării unitare a aspectelor deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de soluția pronunțată în calea de atac a recursului, cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi avută în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 (pronunțate în dosarul conexat nr. x/2018) a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 310 din 31 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.