ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5462/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Hotărârea primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Bisericii Greco Catolice B. reprezentată de preot C.C. a chemat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, solicitând anularea deciziei din 16 decembrie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să retrocedeze reclamantei, în natură, imobilul din B., compus din casă parohială, grădină intravilan și curte în suprafață de 1.771 m.p.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a respins cererea reclamantei de retrocedare a imobilului pe motivul că situația juridică a acestuia nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000. Reclamanta a apreciat că pârâta se află în eroare întrucât Biserica Ortodoxă Română nu este o persoană juridică de drept privat, iar cererea de retrocedare s-a formulat sub imperiul Legii nr. 501/2002, care permitea restituirea imobilelor care au aparținut cultelor religioase indiferent de proprietarul actual al imobilului. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ, apreciind că cererea de retrocedare excede competențelor ce i-au fost acordate prin lege și că Biserica Ortodoxă Română fiind persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, are alt regim juridic ce nu se confundă cu cel al persoanelor de drept public.

Prin sentința nr. 95/F/CA/2009 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Imobilul în litigiu a fost dobândit de reclamantă cu titlu de donație, prin încheiere, și trecut în proprietatea statului prin Decretul –lege nr. 358/1948, fiind atribuit Bisericii Ortodoxe Române, care și-a înscris dreptul de proprietate în C.F. Cererea de retrocedare a reclamantei a fost respinsă de pârâtă prin decizia din 16 decembrie 2008, motivat de faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea persoanelor enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 republicată, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Prima instanță a constatat că O.U.G. nr. 94/2000, republicată, care cuprinde norme de procedură, reglementează condițiile de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, altele decât lăcașele de cult. A observat că O.U.G. nr. 94/2000 nu vizează imobilele aflate în proprietatea unei persoane juridice de drept privat iar, în speță, imobilul aparține Bisericii Ortodoxe Române, care este persoană juridică de drept privat de utilitate publică. A mai apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora cererea de retrocedare fiind formulată în temeiul Legii nr. 501/2002 este admisibilă, deoarece din interpretarea art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000 în forma avută urmare aprobării acesteia prin Legea nr. 501/2002 se ajunge la aceeași concluzie, Comisia nefiind îndreptățită potrivit art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului , să retrocedeze bunul altuia. 2.Recursul declarat de Parohia Bisericii Greco Catolice B. Împotriva sentinței Curții de Apel a declarat recurs reclamanta. Recurenta a susținut că prima instanță a refuzat să aplice legea în vigoare la momentul formulării cererii de retrocedare. A arătat că în sintagma „orice alte persoane juridice”, conținută în forma O.U.G. nr. 94/2000 după aprobarea acesteia prin Legea nr. 501/2002, se include și Biserica Ortodoxă Română care este o persoană juridică de drept privat.

Într-o critică distinctă, recurenta a afirmat că O.U.G. nr. 94/2000 conține norme de drept material iar nu procedural, cum a reținut Curta de Apel și, prin urmare, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu i se aplică. În drept, recurenta a invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3. Apărările formulate de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 noiembrie 2009, intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că cererea de retrocedare a fost legal soluționată, Comisia neavând competența să restituie bunul altuia nici anterior aprobării ordonanței prin Legea nr. 501/2002, nici ulterior acestui moment și nici ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Argumente de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Recurenta a supus controlului de legalitate decizia din data de 16 decembrie 2008 pin care Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România i-a respins cererea de retrocedare din data de 27 februarie 2003 având ca obiect restituirea imobilului situat în satul B., comuna J., județul Alba, înscris în C.F. a localității B. Motivul respingerii cererii l-a reprezentat faptul că imobilul în cauză se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, persoană juridică de drept privat, care nu se încadrează între persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. După cum rezultă din prezentarea făcută la pct. 1.1, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în recurs, recurenta a invocat aceleași motive de nelegalitate, referitoare la statutul Bisericii ortodoxe Române și la aplicarea legii civile în timp. Referitor la statutul Bisericii ortodoxe Române Curtea de Apel a stabilit în mod corect că Biserica Ortodoxă Română, ca de altfel orice cult religios recunoscut în România, inclusiv cel reprezentat de recurentă, este o persoană juridică de drept privat, căreia i s-a recunoscut statutul de utilitate publică în temeiul art. 8 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: “Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență” La rândul său, art. 2 are în vedere următoarele persoane juridice: regii autonome, societăți sau companii naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar.

În mod evident, Biserica Ortodoxă Română nu se încadrează în niciuna din aceste categorii. Referitor la aplicarea legii în timp Într-adevăr, de la data înregistrării cererii de retrocedare formulată de recurentă: 27 februarie 2003 și până la soluționarea acesteia în procedura administrativă: 16 decembrie 2008, dispozițiile art. 1 alin. (1) au suferit modificări. Forma actului citată la pct. 11.1.A) este forma în vigoare la data pronunțării deciziei administrative. Anterior, textul a avut următorul cuprins: “Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

Recurenta consideră că dacă cererea sa ar fi fost soluționată prin prisma acestei forme a actului normativ, soluția i-ar fi fost favorabilă. În opinia recurentei, imobilul vizat de cererea de retrocedare trebuia să-i fie restituit, independent de calitatea persoanei care îl are în patrimoniu. Teza recurentei a fost combătută judicios de prima instanță, cu o motivare convingătoare pe care instanța de recurs și-o însușește. A susține că în forma sa inițială, actul normativ permitea retrocedarea bunurilor aflate în proprietatea oricărei persoane juridice, chiar de drept privat, înseamnă a contraveni dispozițiilor art. 44 din Constituție care garantează dreptul de proprietate dar și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În realitate, nu există niciun temei pentru a considera că forma actului normativ de la data înregistrării cererii de retrocedare îi era mai favorabilă recurentei, decât cea de la data soluționării. Dispoziția legală aplicată recurentei nu face decât să expliciteze, să lămurească sfera persoanelor juridice vizate de cererea de retrocedare iar nu să o restrângă, cum consideră aceasta. Din perspectiva examinată, lămurirea naturii dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000, de drept substanțial sau de procedură, apare ca fiind fără relevanță. În orice caz, și în această privință, judecătorul fondului a stabilit în mod legal că textul analizat cuprinde dispoziții de procedură, fiind de imediată aplicare.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Bisericii Greco –Catolice B., comuna S., județul Alba împotriva sentinței civile nr. 95/F/CA/2009 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2009.