ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2009

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 325/2008 pronunțată la data de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română C. în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Consiliul Local al Comunei G. și a dispus anularea deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Guvernul României. Constatând că imobilele - teren și construcție - situate în localitatea G., comuna C., județul Cluj, înscrise în CF, top.

A și B, au fost preluate abuziv de stat, prin aceeași hotărâre, instanța a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română C. A fost respins capătul de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de retrocedare a susmenționatelor imobile. Pentru a pronunța, această sentință, instanța de fond a reținut că decizia emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și prin care s-a respins cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele, construcție și teren, situate în comuna C., înscrise în CF A și B este nelegală, procedural și material și nesusținută de suport probator. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia specială de retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 910 pronunțată la 18 februarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat, reținând în esență că la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei – reclamante Parohia Ortodoxă Română C., județul Cluj, fiind dobândit în baza unui contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii 1950-1952 și că probele administrate la instanța de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum și orice acte, care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, intenția legiuitorului fiind aceea de a lărgi posibilitățile de dovadă a dreptului de proprietate de către cei ce solicită retrocedarea unor imobile preluate în mod abuziv. Mai mult decât atât, intimatul - reclamant Consiliul Local G., recunoaște că din anul 1992 imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română C., care a efectuat lucrări de reparații capitale și curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra.

În plus, s-a dovedit că și familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri și-a construit o casă pe terenul primit în schimb, pe care îl stăpânește tot sub nume de proprietar, astfel că contractul de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma scrisă, a produs efecte juridice. Împotriva acestei ultime hotărâri Statul Român prin Consiliul Local G. a formulat cerere de revizuire pe care și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire revizuentul a susținut că în fond după casare cauzei cu rejudecare Statul Român a fost apărat cu viclenie. În acest sens a precizat că Primarul Comunei G. și-a arogat calitatea de reprezentant al Consiliului Local G. încălcând prevederile art. 47 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, potrivit căruia hotărârile Consiliului Local se semnează de președintele de ședință în condițiile legii.

A susținut că adresa întocmită de Primarul Comunei G. în sensul că imobilul din litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu și că este de acord cu retrocedarea acestuia, nu a avut la bază o hotărâre a Consiliului Local G., care conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție. Consiliul Local G. a mai prezentat, de asemenea punctul său de vedere privind fondul litigiului cu trimiteri la lipsa titlului Parohiei C. asupra imobilului în litigiu. Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă ce poate fi exercitată în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Conform art. 322 C. proc. civ.: „Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri (…)”. Din acest text rezultă că, pentru hotărârea judecătorească pronunțată în recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al cererii de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în condițiile art. 297 C. proc. civ. Ori, instanța de recurs evocă fondul cauzei atunci când reapreciază probele administrate în cauză de instanțele de fond precum și temeiurile de drept incidente, schimbând situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o hotărâre proprie și diferită de cea dată anterior în cauză.

Prin decizia atacată cu revizuire în prezenta cauză a fost respins recursul declarat de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, fără a fi evocat fondul cauzei așa cum condiționează art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii. Pe de altă parte nici motivul de revizuire invocat de revizuentă în speța de față, respectiv că ‚Statul Român nu a fost apărat sau a fost apărat cu viclenie” nu subzistă, partea nedovedind prin considerentele expuse această împrejurare. Având în vedere cele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 326 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Consiliul Local G. împotriva deciziei nr. 910 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.