ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2009

Asupra cererii de revizuire

de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 325/2008 pronunțată la

data de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel

Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația

formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română C. în contradictoriu cu Guvernul

României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România și Statul Român prin Consiliul Local al Comunei

G. și a dispus anularea deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Guvernul

României.

Constatând că imobilele

- teren și construcție - situate în localitatea G., comuna C., județul Cluj, înscrise

în CF, top. A și B, au fost preluate abuziv de stat, prin aceeași hotărâre, instanța

a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română C.

A fost respins capătul

de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de retrocedare

a susmenționatelor imobile.

Pentru a pronunța, această

sentință, instanța de fond a reținut că decizia emisă de Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și prin care s-a respins

cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele, construcție și teren,

situate în comuna C., înscrise în CF A și B este nelegală, procedural și material

și nesusținută de suport probator.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia specială de retrocedare,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 910

pronunțată la 18 februarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat, reținând

în esență că la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei

– reclamante Parohia Ortodoxă Română C., județul Cluj, fiind dobândit în baza unui

contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii 1950-1952 și că

probele administrate la instanța de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin.

(3) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate

solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate,

expertize extrajudiciare precum și orice acte, care, coroborate, întemeiază prezumția

existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării

abuzive”, intenția legiuitorului fiind aceea de a lărgi posibilitățile de dovadă

a dreptului de proprietate de către cei ce solicită retrocedarea unor imobile preluate

în mod abuziv.

Mai mult decât atât, intimatul

- reclamant Consiliul Local G., recunoaște că din anul 1992 imobilul este administrat

de Parohia Ortodoxă Română C., care a efectuat lucrări de reparații capitale și

curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza

probelor ce se vor administra.

În plus, s-a dovedit că

și familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri și-a construit o casă pe terenul

primit în schimb, pe care îl stăpânește tot sub nume de proprietar, astfel că contractul

de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma scrisă, a produs efecte

juridice.

Împotriva acestei ultime

hotărâri Statul Român prin Consiliul Local G. a formulat cerere de revizuire pe

care și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

revizuire revizuentul a susținut că în fond după casare cauzei cu rejudecare Statul

Român a fost apărat cu viclenie. În acest sens a precizat că Primarul Comunei G.

și-a arogat calitatea de reprezentant al Consiliului Local G. încălcând prevederile

art. 47 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, potrivit

căruia hotărârile Consiliului Local se semnează de președintele de ședință în condițiile

legii.

A susținut că adresa întocmită

de Primarul Comunei G. în sensul că imobilul din litigiu a fost preluat de Statul

Român fără titlu și că este de acord cu retrocedarea acestuia, nu a avut la bază

o hotărâre a Consiliului Local G., care conform art. 45 alin. (3) din Legea nr.

215/2001 a administrației publice se adoptă cu votul a două treimi din numărul total

al consilierilor locali în funcție.

Consiliul Local G. a mai

prezentat, de asemenea punctul său de vedere privind fondul litigiului cu trimiteri

la lipsa titlului Parohiei C. asupra imobilului în litigiu.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă ce poate fi exercitată în condițiile

și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform art. 322 C. proc.

civ.: „Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul

se poate cere în următoarele cazuri (…)”.

Din acest text rezultă

că, pentru hotărârea judecătorească pronunțată în recurs, legiuitorul a impus o

condiție specială, în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al cererii de

revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în condițiile art. 297 C.

proc. civ.

Ori, instanța de recurs

evocă fondul cauzei atunci când reapreciază probele administrate în cauză de instanțele

de fond precum și temeiurile de drept incidente, schimbând situația de fapt stabilită

de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o hotărâre proprie și

diferită de cea dată anterior în cauză.

Prin decizia atacată cu

revizuire în prezenta cauză a fost respins recursul declarat de Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România

împotriva sentinței civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, fără a fi evocat fondul cauzei

așa cum condiționează art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii.

Pe de altă parte nici

motivul de revizuire invocat de revizuentă în speța de față, respectiv că ‚Statul

Român nu a fost apărat sau a fost apărat cu viclenie” nu subzistă, partea nedovedind

prin considerentele expuse această împrejurare.

Având în vedere cele de

mai sus, văzând și dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de Statul Român prin Consiliul Local G. împotriva deciziei nr. 910 din

18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.