ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 325/2008 pronunțată la data de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Cornești în contradictoriu cu Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Consiliul Local al Comunei Gârbău și a dispus anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Guvernul României. Constatând că imobilele – teren și construcție – situate în localitatea Gârbău, comuna Cornești, județul Cluj, înscrise în C.F.

au fost preluate abuziv de stat, prin aceeași hotărâre, instanța a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română Cornești. A fost respins capătul de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de retrocedare a susmenționatelor imobile. Pentru a pronunța, această sentință, instanța de fond a reținut că decizia emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și prin care s-a respins cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele, construcție și teren, situate în Cornești, înscrise în CF este nelegală, procedural și material și nesusținută de suport probator.

Astfel, a reținut instanța de fond, decizia atacată este nemotivată, Comisia limitându-se a enumera actele aflate la baza emiterii sale, fără a analiza în nici un mod mijloacele de probă și susținerile petentei, potrivit cărora imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv și este utilizat ca și cămin cultural, aceeași situație juridică și destinație a imobilului fiind atestate și de inventarul domeniului public al comunei Gârbău, care prevede că imobilul este proprietate publică. Art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 precizează instanța de fond, nu împiedică retrocedarea bunurilor aflate în proprietatea publică a municipiilor, iar proprietarul actual nu se opune restituirii.

Mai mult decât atât, reține instanța de fond, în cauză s-a demonstrat că parohia ortodoxă a dobândit terenul prin schimb, de la proprietarii tabulari – persoane fizice, iar preluarea de către stat s-a făcut de la parohie după ce aceasta ridicase construcția aflată pe teren, în prezent imobilul fiind în administrarea curentă a reclamantei. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia Specială de Retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență următoarele: - contrar celor reținute de instanța de fond, Decizia emisă de recurenta-pârâtă conține toate motivele de fapt, cât și motivele de drept care trebuie să stea la baza adoptării uneia dintre soluțiile impuse de O.U.G.

nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare. - susținerea instanței de fond, potrivit căreia un act administrativ, cum este și decizia Comisiei speciale de retrocedare, trebuie să aibă aceeași formă ca și o hotărâre judecătorească, este netemeinică și nelegală. - Rezoluțiile, respectiv recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, nu sunt obligatorii pentru statele membre așa cum eronat reține instanța de fond. - în pronunțarea deciziei contestate, recurenta – pârâtă a considerat ca esențiale înscrierile în cartea funciară pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, iar faptul că nu a fost detaliat acest aspect în decizie, nu înseamnă că există motive de anulare a acesteia.

- în procedura administrativă de soluționare a cererii de retrocedare, reclamanta nu a depus la dosarul aferent acestei cereri decât o declarație notarială de notorietate, dată de doi martori, declarație ce denotă un pronunțat caracter subiectiv și care nu a putut fi coroborată cu nici un alt act emis de o autoritate publică, având în vedere faptul că reclamanta – intimată a intrat în posesia imobilului solicitat ca urmare a unui schimb făcut printr-o înțelegere verbală. Recurenta – pârâtă, conchide la finalul motivelor de recurs formulate, că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea deciziei, pe baza unor probe insuficiente pentru dovedirea dreptului de proprietate al intimatului – reclamant asupra imobilului la momentul preluării conform O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, în speță operând principiul constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară statuat de Decretul – lege nr. 115/1938. Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și cel privind retrocedarea imobilului situat în localitatea Cornești, județul Cluj înscris în C.F. a localității Cornești ca neîntemeiate. Intimata – reclamantă Parohia Ortodoxă Română Cornești a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Din conținutul Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 206 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, decizie ce a fost anulată de instanța de fond în soluționarea contestației formulate de Parohia Ortodoxă Română Cornești, rezultă că, cererea de retrocedare a fost respinsă, pentru că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive ori anterior acesteia, la momentul preluării abuzive imobilul aflându-se în proprietatea tabulară a unor persoane fizice.

Totodată, se precizează că acest fapt a rezultat din analiza actelor depuse la Dosarul intern nr. 680375/C din 20 septembrie 2005, aferent cererii de retrocedare și se enumeră aceste acte, care sunt de fapt înscrisurile invocate de părți în soluționarea contestației, precum și faptul că la data soluționării cererii de retrocedare imobilul se afla în proprietatea statului cu destinația de cămin cultural. Se menționează și temeiul de drept a respingerii cereri de retrocedare, art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 209/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 263/2006. Prin urmare, decizia emisă de Comisia de retrocedare, cuprinde atât motivele de fapt, cât și motivele de drept, pe care comisia a înțeles să le aibă în vedere la momentul adoptării soluției de respingere a cererii de retrocedare, aceste motive fiind impuse de O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Este astfel întemeiat motivul de recurs formulat ce se referă la motivele de fapt și de drept pe care se sprijină decizia emisă de recurenta – pârâtă, fiind analizate toate elementele esențiale ce au fost avute în vedere de Comisia specială de retrocedare, referitoare la calitatea de proprietar a solicitantei, preluarea abuzivă a imobilului de către stat, proprietarul actual al imobilului și destinația acestuia, așa încât instanța de fond a reținut în mod greșit netemeinicia și nelegalitatea ei pe acest aspect. În ce privește însă fondul problemei pusă în discuție anume legalitatea și temeinicia deciziei de respingere a cererii de retrocedare a imobilului de către Statul Român, instanța de fond a dat o rezolvare corectă prin anularea acesteia.

În primul rând, este de observat că recurenta – pârâtă a recunoscut și ea legalitatea soluției – instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român. Intimatul – pârât Consiliul Local al Comunei Gârbău, prin adresa din 17 martie 2008, fila 19 Dosar fond (în rejudecare) nr. 136/33/2008 menționează că imobilul în litigiu figurează începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea administrativ teritorială și nu deține documente cu privire la preluarea acestui imobil. Începând cu anul 1992, se arată în susmenționata adresă, imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română Cornești, care a efectuat și lucrări de reparații capitale și curente precum și dotarea cu mobilier.

Recurenta – pârâtă a considerat că din probele administrate în cauză nu rezultă că imobilul se afla la momentul preluării abuzive, în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Cornești, făcând trimitere și la prevederile art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară. Este adevărat că din extrasul de C.F. a localității Cornești, rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului au fost soții S., dar din probele testimoniale administrate, (martora P.F., audiată la prima judecată a fondului, cât și martorii J.G., M.R. și P.M., audiați în rejudecare după casare) rezultă că imobilul (terenul) a fost dobândit de intimata - reclamantă ca urmare a unui schimb imobiliar, pe acest teren s-a edificat o construcție folosită la început în scop religios, care ulterior după preluarea de către stat a devenit cămin cultural.

Esențial este însă faptul că, intimatul – reclamant C.L. Gârbău, așa cum s-a precizat mai sus, recunoaște că din anul 1992 imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română Cornești, care a efectuat lucrări de reparații capitale și curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra. Tot atât de adevărat, este, așa cum pretinde recurenta – pârâtă, că contractul de schimb de terenuri între Parohia Ortodoxă Română Cornești și familia S., nu s-a făcut în formă scrisă, însă acest lucru a fost confirmat de către martorii audiați și autoritățile locale, fiind de notorietate faptul că Parohia a stăpânit acest imobil sub nume de proprietar.

În plus, s-a dovedit că și familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri și-a construit o casă pe terenul primit în schimb, pe care îl stăpânește tot sub nume de proprietar, astfel că contractul de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma scrisă, a produs efecte juridice. Așadar, instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză și a constatat că, la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei – reclamante Parohia Ortodoxă Română Cornești, județul Cluj, fiind dobândit în baza unui contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii 1950-1952. Probele administrate la instanța de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum și orice acte, care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, intenția legiuitorului fiind aceea de a lărgi posibilitățile de dovadă a dreptului de proprietate de către cei ce solicită retrocedarea unor imobile preluate în mod abuziv. În acest condiții, nu poate fi reținut punctul de vedere al recurentei – pârâte în sensul că dreptul de proprietate se poate considera dobândit doar prin înscriere în cartea funciară, potrivit art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, în situația acceptării acestui punct de vedere urmând a fi inaplicabilă și inutilă reglementarea din art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000. Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.