ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 325/2008 pronunțată la data

de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația

formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Cornești în contradictoriu cu

Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Consiliul

Local al Comunei Gârbău și a dispus anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie

2006 emisă de Guvernul României.

Constatând că imobilele –

teren și construcție – situate în localitatea Gârbău, comuna Cornești, județul

Cluj, înscrise în C.F. au fost preluate abuziv de stat, prin aceeași hotărâre,

instanța a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română Cornești.

A fost respins capătul de

cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de

retrocedare a susmenționatelor imobile.

Pentru a pronunța, această

sentință, instanța de fond a reținut că decizia emisă de Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și prin

care s-a respins cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele,

construcție și teren, situate în Cornești, înscrise în CF este nelegală,

procedural și material și nesusținută de suport probator.

Astfel, a reținut instanța

de fond, decizia atacată este nemotivată, Comisia limitându-se a enumera actele

aflate la baza emiterii sale, fără a analiza în nici un mod mijloacele de probă

și susținerile petentei, potrivit cărora imobilul a fost preluat de stat în mod

abuziv și este utilizat ca și cămin cultural, aceeași situație juridică și

destinație a imobilului fiind atestate și de inventarul domeniului public al

comunei Gârbău, care prevede că imobilul este proprietate publică.

Art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr.

94/2000 precizează instanța de fond, nu împiedică retrocedarea bunurilor aflate

în proprietatea publică  a municipiilor, iar proprietarul actual nu se opune

restituirii.

Mai mult decât atât, reține

instanța de fond, în cauză s-a demonstrat că parohia ortodoxă a dobândit

terenul prin schimb, de la proprietarii tabulari – persoane fizice, iar

preluarea de către stat s-a făcut de la parohie după ce aceasta ridicase

construcția aflată pe teren, în prezent imobilul fiind în administrarea curentă

a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia Specială de

Retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în

esență următoarele:

- contrar celor reținute de

instanța de fond, Decizia emisă de recurenta-pârâtă conține toate motivele de fapt,

cât și motivele de drept care trebuie să stea la baza adoptării uneia dintre

soluțiile impuse de O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și

completările ulterioare.

- susținerea instanței de

fond, potrivit căreia un act administrativ, cum este și decizia Comisiei

speciale de retrocedare, trebuie să aibă aceeași formă ca și o hotărâre

judecătorească, este netemeinică și nelegală.

- Rezoluțiile, respectiv

recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, nu sunt

obligatorii pentru statele membre așa cum eronat reține instanța de fond.

- în pronunțarea deciziei contestate,

recurenta – pârâtă a considerat ca esențiale înscrierile în cartea funciară

pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, iar faptul că nu a

fost detaliat acest aspect în decizie, nu înseamnă că există motive de anulare

a acesteia.

- în procedura

administrativă de soluționare a cererii de retrocedare, reclamanta nu a depus

la dosarul aferent acestei cereri decât o declarație notarială de notorietate,

dată de doi martori, declarație ce denotă un pronunțat caracter subiectiv și

care nu a putut fi coroborată cu nici un alt act emis de o autoritate publică,

având în vedere faptul că reclamanta – intimată a intrat în posesia imobilului

solicitat ca urmare a unui schimb făcut printr-o înțelegere verbală.

Recurenta – pârâtă, conchide

la finalul motivelor de recurs formulate, că în mod eronat instanța de fond a

dispus anularea deciziei, pe baza unor probe insuficiente pentru dovedirea

dreptului de proprietate al intimatului – reclamant asupra imobilului la

momentul preluării conform O.U.G. nr. 94/2000, republicată, în speță operând

principiul constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară

statuat de Decretul – lege nr. 115/1938.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii

capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006

emisă de comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase și cel privind retrocedarea imobilului situat în

localitatea Cornești, județul Cluj înscris în C.F. a localității Cornești ca

neîntemeiate.

Intimata – reclamantă

Parohia Ortodoxă Română Cornești a depus întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Din conținutul Deciziei nr.

1014 din 6 octombrie 206 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, decizie ce a fost anulată

de instanța de fond în soluționarea contestației formulate de Parohia Ortodoxă

Română Cornești, rezultă că, cererea de retrocedare a fost respinsă, pentru că

solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la

momentul preluării abuzive ori anterior acesteia, la momentul preluării abuzive

imobilul aflându-se în proprietatea tabulară a unor persoane fizice.

Totodată, se precizează că

acest fapt a rezultat din analiza actelor depuse la Dosarul intern nr. 680375/C

din 20 septembrie 2005, aferent cererii de retrocedare și se enumeră aceste

acte, care sunt de fapt  înscrisurile invocate de părți în soluționarea contestației,

precum și faptul că la data soluționării cererii de retrocedare imobilul se afla

în proprietatea statului cu destinația de cămin cultural.

Se menționează și temeiul de

drept a respingerii cereri de retrocedare, art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (6)

din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 209/2005,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.  263/2006.

Prin urmare, decizia emisă

de Comisia de retrocedare, cuprinde atât motivele de fapt, cât și motivele de

drept, pe care comisia a înțeles să le aibă în vedere la momentul adoptării

soluției de respingere a cererii de retrocedare, aceste motive fiind impuse de

O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Este astfel întemeiat

motivul de recurs formulat ce se referă la motivele de fapt și de drept pe care

se sprijină decizia emisă de recurenta – pârâtă, fiind analizate toate

elementele esențiale ce au fost avute în vedere de Comisia specială de

retrocedare, referitoare la calitatea de proprietar a solicitantei, preluarea

abuzivă a imobilului de către stat, proprietarul actual al imobilului și

destinația acestuia, așa încât instanța de fond a reținut în mod greșit

netemeinicia și nelegalitatea ei pe acest aspect.

În ce privește însă fondul

problemei pusă în discuție anume legalitatea și temeinicia deciziei de

respingere a cererii de retrocedare a imobilului de către Statul Român,

instanța de fond a dat o rezolvare corectă prin anularea acesteia.

În primul rând, este de

observat că recurenta – pârâtă a recunoscut și ea legalitatea soluției –

instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea

preluării abuzive a imobilului de către Statul Român.

Intimatul – pârât Consiliul

Local al Comunei Gârbău, prin adresa din 17 martie 2008, fila 19 Dosar fond (în

rejudecare) nr. 136/33/2008 menționează că imobilul în litigiu figurează

începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea administrativ

teritorială și nu deține documente cu privire la preluarea acestui imobil.

Începând cu anul 1992, se

arată în susmenționata adresă, imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă

Română Cornești, care a efectuat și lucrări de reparații capitale și curente precum

și dotarea cu mobilier.

Recurenta – pârâtă a

considerat că din probele administrate în cauză nu rezultă că imobilul se afla

la momentul preluării abuzive, în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Cornești,

făcând trimitere și la prevederile art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938,

care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în

cartea funciară.

Este adevărat că din

extrasul de C.F. a localității Cornești, rezultă că proprietarii tabulari ai

imobilului au fost soții S., dar din probele testimoniale administrate,

(martora P.F., audiată la prima judecată a fondului, cât și martorii J.G., M.R.

și P.M., audiați în rejudecare după casare) rezultă că imobilul (terenul) a

fost dobândit de intimata - reclamantă ca urmare a unui schimb imobiliar, pe

acest teren s-a edificat o construcție folosită la început în scop religios,

care ulterior după preluarea de către stat a devenit cămin cultural.

Esențial este însă faptul

că, intimatul – reclamant C.L. Gârbău, așa cum s-a precizat mai sus, recunoaște

că din anul 1992 imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română Cornești,

care a efectuat lucrări de reparații capitale și curente, precizând chiar că

sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor

administra.

Tot atât de adevărat, este,

așa cum pretinde recurenta – pârâtă, că contractul de schimb de terenuri între

Parohia Ortodoxă Română Cornești și familia S., nu s-a făcut în formă scrisă,

însă acest lucru a fost confirmat de către martorii audiați și autoritățile

locale, fiind de notorietate faptul că Parohia a stăpânit acest imobil sub nume

de proprietar.

În plus, s-a dovedit că și

familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri și-a construit o casă pe

terenul primit în schimb, pe care îl stăpânește tot sub nume de proprietar,

astfel că contractul de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma

scrisă, a produs efecte juridice.

Așadar, instanța de fond a

făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză și a constatat că,

la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei –

reclamante Parohia Ortodoxă Română Cornești, județul Cluj, fiind dobândit în

baza unui contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii

1950-1952.

Probele administrate la

instanța de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000,

conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate

depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate,

expertize extrajudiciare precum și orice acte, care, coroborate, întemeiază

prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la

data preluării abuzive”, intenția legiuitorului fiind aceea de a lărgi

posibilitățile de dovadă a dreptului de proprietate de către cei ce solicită

retrocedarea unor imobile preluate în mod abuziv.

În acest condiții, nu poate

fi reținut punctul de vedere al recurentei – pârâte în sensul că dreptul de

proprietate se poate considera dobândit doar prin înscriere în cartea funciară,

potrivit art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, în situația acceptării

acestui punct de vedere urmând a fi inaplicabilă și inutilă reglementarea din art.

4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Comisia

Specială de Retrocedare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 325 din 21

martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2009.