ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4499/2009

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 910 din 18 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a dat o rezolvare corectă fondului problemei pusă în discuție, respectiv legalitatea și temeinicia deciziei de respingere a cererii de retrocedare a imobilului de către Statul Român.

În primul rând, Înalta Curte a observat că recurenta pârâtă a recunoscut și ea legalitatea soluției instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român. În opinia instanței de control judiciar, esențial este faptul că intimatul reclamant Consiliul Local Gârbău recunoaște că, din anul 1992, imobilul este administrat de P.O.R. Cornești, care a efectuat lucrări de reparații capitale și curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra. De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu poate fi reținut punctul de vedere al recurentei pârâte, în sensul că dreptul de proprietate se poate considera dobândit doar prin înscriere în cartea funciară, potrivit art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, iar în situația acceptării acestui punct de vedere urmează a fi inaplicabilă și inutilă reglementarea din art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000. Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat contestație în anulare, în temeiul art. 317 -321 C. proc. civ., de către Statul Român prin Consiliul Local Gârbău, care a solicitat admiterea prezentei căi extraordinare de atac, admiterea recursului și respingerea acțiunii. În concepția contestatoarei, P.O.R. Cornești nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive, iar declarația notarială de notorietate nu face proba indubitabilă a dreptului aflat în discuție, atâta timp cât nu se coroborează cu alte probatorii. În plus, contestatoarea arată că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și faptul că P.O.R.

Cornești nu a respectat prevederile art. 17 alin. (1) din Decretul – Lege nr. 115/1938. Pe de altă parte, contestatoarea învederează că imobilul în litigiu figurează în evidențele comunei Gârbău începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea administrativ – teritorială, și că nu deține documente în legătură cu preluarea acestui imobil. Prin întâmpinarea de la filele 10-12 dosar, intimata P.O. Cornești a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată. În cadrul întâmpinării, intimata arată că Statul Român prin Consiliul Local Gârbău nu a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, ceea ce semnifică recunoașterea implicită a legalității acesteia.

În plus, în concepția aceleiași intimate, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată în condiții procedurale precis conturate de prevederile art. 317-318 C. proc. civ. Pe de altă parte, intimata anterior individualizată susține că, în speța de față, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, întrucât instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs. Prin întâmpinarea de la filele 14-18 dosar, intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat admiterea contestației în anulare și, în ipoteza în care aceasta va fi admisă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În cadrul acestei întâmpinări, intimata a realizat un scurt istoric al litigiului, dar și o prezentare a situației de fapt și de drept. Prin cererea depusă la fila 20 dosar, contestatoarea a formulat o dezvoltare a motivelor de contestație în anulare. În primul rând, se apreciază că, în cauză, sunt incidente prev. art. 318 teza a II –a C. proc. civ., întrucât instanța, care a respins recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare: mai precis, Înalta Curte nu se pronunță asupra petitului privind anularea Deciziei nr. 1014 din 06 octombrie 2006 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În al doilea rând, se apreciază că, în cauză, sunt aplicabile și prevederile art. 317 alin. (2) teza a II –a C. proc. civ., în sensul că, deși au fost motive invocate în cererea de recurs, instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt. În concepția contestatoarei, întreaga motivare a instanței supreme, în decizia atacată, se centrează pe poziția pronunțată în baza adresei emise în mod fraudulos de foștii reprezentanți ai Statului Român, prin care au fost de acord cu admiterea acțiunii, chiar dacă imobilul nu a aparținut niciodată P.O.R. Intimata P.O. Cornești a depus la dosar o notă de cheltuieli și înscrisuri doveditoare(filele 29-32 dosar recurs).

Analizând prezenta cale extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât și din perspectiva prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele: În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în cererea introductivă de instanță, contestatoarea a reiterat situația de fapt și criticile din recurs, iar excepțiile invocate de partea adversă în cadrul întâmpinării vizează această contestație în anulare inițială. Ulterior, însă, contestatoarea și-a precizat calea extraordinară de atac, prin indicarea temeiurilor juridice și de fapt, astfel că Înalta Curte va avea în vedere aceste susțineri, cu ocazia pronunțării asupra fondului contestației în anulare. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Așadar, anularea unei decizii pronunțate de instanța de recurs, în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ, poate fi dispusă numai dacă instanța nu a cercetat deloc una din criticile formulate de recurent. În acest context, trebuie reamintit faptul că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

În speța de față, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nefiind vorba de necercetarea vreunui motiv de recurs: întreaga motivație a instanței de control judiciar se subsumează analizării legalității Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; de altfel, Înalta Curte a apreciat că soluția de anulare a actului administrativ aflat în discuție – pronunțată de instanța de fond – este legală, avându-se în vedere toate considerentele expuse în decizia din recurs. În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că s-a invocat în prezenta contestație în anulare art. 317 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Alin. (2) al aceluiași articol precizează următoarele: „cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

În litigiul de față, în mod evident nu există critici privitoare la lipsa procedurii de citare sau necompetență. Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că susținerile contestatoarei nu prezintă relevanță juridică, din perspectiva textului legal analizat. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (2) teza I C. proc. civ. În raport de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată. În baza art. 274 C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 4914 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Parohia Ortodoxă Română Cornești (conform înscrisurilor de la filele 30-32 dosar, s-a făcut dovada achitării sumei de 3570 lei – onorariu avocat și 1344 lei – cheltuieli de transport).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Statul român, prin Consiliul Local al comunei Gârbău, împotriva Deciziei nr. 910 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Obligă contestatorul la plata către intimata P.O.R. Cornești a sumei de 4914 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.