ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4499/2009

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 910 din 18 februarie 2009, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondat recursul declarat de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței

civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a dat

o rezolvare corectă fondului problemei pusă în discuție, respectiv legalitatea

și temeinicia deciziei de respingere a cererii de retrocedare a imobilului de

către Statul Român.

În primul rând, Înalta Curte

a observat că recurenta pârâtă a recunoscut și ea legalitatea soluției

instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea

preluării abuzive a imobilului de către Statul Român.

În opinia instanței de

control judiciar, esențial este faptul că intimatul reclamant Consiliul Local

Gârbău recunoaște că, din anul 1992, imobilul este administrat de P.O.R. Cornești,

care a efectuat lucrări de reparații capitale și curente, precizând chiar că

sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor

administra.

De asemenea, Înalta Curte a

apreciat că nu poate fi reținut punctul de vedere al recurentei pârâte, în

sensul că dreptul de proprietate se poate considera dobândit doar prin

înscriere în cartea funciară, potrivit art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938,

iar în situația acceptării acestui punct de vedere urmează a fi inaplicabilă și

inutilă reglementarea din art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești s-a promovat contestație în anulare, în temeiul art. 317 -321 C. proc. civ., de către Statul Român prin Consiliul Local Gârbău, care a solicitat admiterea

prezentei căi extraordinare de atac, admiterea recursului și respingerea

acțiunii.

În concepția contestatoarei,

P.O.R. Cornești nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la

data preluării abuzive, iar declarația notarială de notorietate nu face proba

indubitabilă a dreptului aflat în discuție, atâta timp cât nu se coroborează cu

alte probatorii.

În plus, contestatoarea

arată că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și

faptul că P.O.R. Cornești nu a respectat prevederile art. 17 alin. (1) din

Decretul – Lege nr. 115/1938.

Pe de altă parte,

contestatoarea învederează că imobilul în litigiu figurează în evidențele

comunei Gârbău începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea

administrativ – teritorială, și că nu deține documente în legătură cu preluarea

acestui imobil.

Prin întâmpinarea de la

filele 10-12 dosar, intimata P.O. Cornești a solicitat respingerea contestației

în anulare, în principal, ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca

inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

În cadrul întâmpinării,

intimata arată că Statul Român prin Consiliul Local Gârbău nu a formulat recurs

împotriva hotărârii primei instanțe, ceea ce semnifică recunoașterea implicită

a legalității acesteia.

În plus, în concepția

aceleiași intimate, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de

retractare, care poate fi exercitată în condiții procedurale precis conturate

de prevederile art. 317-318 C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimata

anterior individualizată susține că, în speța de față, nu sunt întrunite

condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, întrucât

instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de

recurs.

Prin întâmpinarea de la

filele 14-18 dosar, intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat admiterea

contestației în anulare și, în ipoteza în care aceasta va fi admisă, admiterea

recursului astfel cum a fost formulat.

În cadrul acestei

întâmpinări, intimata a realizat un scurt istoric al litigiului, dar și o

prezentare a situației de fapt și de drept.

Prin cererea depusă la fila

20 dosar, contestatoarea a formulat o dezvoltare a motivelor de contestație în

anulare.

În primul rând, se apreciază

că, în cauză, sunt incidente prev. art. 318 teza a II –a C. proc. civ.,

întrucât instanța, care a respins recursul, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare: mai precis, Înalta Curte nu

se pronunță asupra petitului privind anularea Deciziei nr. 1014 din 06

octombrie 2006 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România.

În al doilea rând, se

apreciază că, în cauză, sunt aplicabile și prevederile art. 317 alin. (2) teza

a II –a C. proc. civ., în sensul că, deși au fost motive invocate în cererea de

recurs, instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt.

În concepția contestatoarei,

întreaga motivare a instanței supreme, în decizia atacată, se centrează pe

poziția pronunțată în baza adresei emise în mod fraudulos de foștii

reprezentanți ai Statului Român, prin care au fost de acord cu admiterea

acțiunii, chiar dacă imobilul nu a aparținut niciodată P.O.R.

Intimata P.O. Cornești a

depus la dosar o notă de cheltuieli și înscrisuri doveditoare(filele 29-32

dosar recurs).

Analizând prezenta cale

extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât și din perspectiva

prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, trebuie subliniat

faptul că, în cererea introductivă de instanță, contestatoarea a reiterat situația

de fapt și criticile din recurs, iar excepțiile invocate de partea adversă în

cadrul întâmpinării vizează această contestație în anulare inițială.

Ulterior, însă, contestatoarea

și-a precizat calea extraordinară de atac, prin indicarea temeiurilor juridice

și de fapt, astfel că Înalta Curte va avea în vedere aceste susțineri, cu

ocazia pronunțării asupra fondului contestației în anulare.

Potrivit art. 318 alin. (1)

C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așadar, anularea unei decizii

pronunțate de instanța de recurs, în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ,

poate fi dispusă numai dacă instanța nu a cercetat deloc una din criticile

formulate de recurent.

În acest context, trebuie

reamintit faptul că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor

argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de

modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de

sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că

omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu

deschide calea contestației în anulare.

În speța de față, Înalta

Curte apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.,

nefiind vorba de necercetarea vreunui motiv de recurs: întreaga motivație a

instanței de control judiciar se subsumează analizării legalității Deciziei nr.

1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; de altfel,

Înalta Curte a apreciat că soluția de anulare a actului administrativ aflat în

discuție – pronunțată de instanța de fond – este legală, avându-se în vedere

toate considerentele expuse în decizia din recurs.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte constată că s-a invocat în prezenta contestație în anulare art. 317

alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (1)

C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului:

1) când procedura de chemare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii;

2) când hotărârea a fost dată

de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.

Alin. (2) al aceluiași

articol precizează următoarele: „cu toate acestea, contestația poate fi primită

pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate

prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost

judecat în fond”.

În litigiul de față, în mod

evident nu există critici privitoare la lipsa procedurii de citare sau

necompetență.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte apreciază că susținerile contestatoarei nu prezintă relevanță

juridică, din perspectiva textului legal analizat.

Prin urmare, nu sunt

incidente prevederile art. 317 alin. (2) teza I C. proc. civ.

În raport de cele expuse

anterior, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

contestatorul va fi obligat la plata sumei de 4914 lei reprezentând cheltuieli

de judecată către intimata Parohia Ortodoxă Română Cornești (conform

înscrisurilor de la filele 30-32 dosar, s-a făcut dovada achitării sumei de 3570

lei – onorariu avocat și 1344 lei – cheltuieli de transport).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Statul român, prin Consiliul Local al comunei Gârbău, împotriva Deciziei

nr. 910 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatorul la

plata către intimata P.O.R. Cornești a sumei de 4914 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2009.