ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 420/2023

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România - Guvernul României, ca prin hotărârea judecătorească să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 9469/01.02.2021 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii a imobilului construcție și teren, situat în Sibiu, str. x, înscris în CF Sibiu, nr. top x/1, 3214, 3219, 3128/2, 3220 și a bunurilor mobile preluate odată cu acesta.

Prin sentința civilă nr. 122 din 2 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta arătând că sentința cade sub incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În soluționarea cauzei, instanța de fond a aplicat greșit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. român vechi și ale Decretului nr. 115/1938.

Raportat la considerentele reținute de instanța de fond, potrivit cărora actul de preluare la Stat al imobilului l-ar fi constituit Decretul-lege nr. 485/1944, s-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul deciziei de retrocedare nr. 9469/01.02.2021 a aparținut Consistoriului Superior al Bisericii evanghelice CA. din România, a fost intabulat în favoarea acestuia, fapt ce reiese din înscrierile din cartea funciară nr. x Sibiu nr. top. x poziția B+18.

Ulterior imobilul a fost transcris în CF x Sibiu în favoarea Statului român, Ministerului Agriculturii și Domeniilor, în baza adresei nr. x/03.03.1947, adresa menționată constituind un act administrativ de preluare a imobilului în sensul prevăzut de H.G. nr. 1094/2005.

Pentru ca Decretul-lege nr. 485/1944 să fi fost aplicabil imobilului din speță, ar fi fost necesară existența unui act translativ de proprietate a imobilului încheiat între proprietarul imobilului și A., precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea A..

Referitor la Convenția generală din 1942 la care se face referire în decizia de retrocedare, s-a arătat că aceasta nu identifică nici unul dintre imobilele ce ar fi făcut obiectul acesteia, fiind o convenție-cadru, astfel că imobilul proprietatea Bisericii Evanghelice Regnicolare CA. din România, prin Consistoriul Evanghelic Regnicolar CA. Sibiu nu a fost transmis în baza Convenției.

În situația de față nu există niciun act translativ de proprietate care să aibă ca obiect imobilul în discuție și nici o înscriere în cartea funciară în favoarea A., în condițiile Decretului nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor de carte funciară.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că, pentru a fi incidente dispozițiile a O.U.G. nr. 94/2000, condiția premisă este ca preluarea imobilului să se fi produs în temeiul, sau ca efect al unor acte administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Decretul-lege 485/1944, în baza căruia a fost preluat imobilul solicitat, se situează în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, motiv pentru care imobilul nu poate face obiectul acestui din urmă act normativ

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. 9469/01.02.2021, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-a respins cererea nr. x/2003 formulată de către reclamant cu privire la retrocedarea imobilului din Sibiu str. x înscris în CF x Sibiu nr. top x/1, 3214, 3219, 3218/2, 3220 si a bunurilor mobile preluate odată cu acesta.

Motivul respingerii cererii îl constituie faptul că imobilul solicitat a fi restituit a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944, preluarea operând anterior perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant, care privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este nefondat.

Raportat la situația de fapt, rezultată din probele administrate, instanța a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

Cadrul legislativ în vigoare la data emiterii deciziei atacate a fost reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a acesteia și a fost constituită Comisia specială de retrocedare.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

Imobilul în litigiu a fost înscris inițial în CF nr. x Sibiu nr. top x/1, 3214, 3219, 3220, 3218/2 - casă de piatră, curte, fabrică de mobile, grădină strada x - la nr. de ordine A + 4, Biserica Regnicolară Evanghelică CA din România fiind intabulată sub B + 18 cu încheierea nr. 1981/16.03.1940 .

La data de 03.03.1947, cu încheierea nr. 3438 a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în baza adresei nr. x/1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Direcția proprietății, Administrația Regională Sibiu, imobilele cu nr. de ordine A + 4-5 fiind transcrise în CF x Sibiu, cartea funciară x sistându-se.

Potrivit încheierii nr. 3438/03.03.1947, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost înscris în favoarea Statului român prin Ministerul Agriculturii si Domeniilor, în baza adresei nr. x/03.03.1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Direcția proprietății, Administrația Regională Sibiu, a Convenției Generale încheiate în 21 august 1942, a Legii nr. 485/07.10.1944 și a Legii nr. 1022/1946.

Din analiza încheierii de Carte Funciară s-a reținut de către autoritatea intimată, aspect confirmat și de instanța de fond, faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispozițiilor Legii nr. 485/1944, act emis în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările si completările ulterioare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin, (1) și al art. 3 alin. (1

1

) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

Susținerile recurentului reclamant privind faptul că instanța de fond a apreciat greșit că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944 și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanță, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(...)".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziții, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condițiile în care imobilul ce formează obiectul cauzei a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod corect a constatat instanța de fond că importanță sub aspectul aplicării prezintă actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea.

Sunt nefondate susținerile recurentului reclamant privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară și că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desființarea A. si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existența unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului și A. și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, conform prevederilor Decretului nr. 115/1938, Convenția generală încheiată între A. și Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părți și nu a unui act translativ de proprietate.

La data de 11 august 1942, între A. și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de A., prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat A. toată averea mobilă și imobilă care forma proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, convenție care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 emis de B., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea A.. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparținând A., "Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparținând acestuia, "Instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut A. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilelor a căror retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947.

Astfel, se poate observa că nu suntem în prezența unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretul - lege nr. 485/7.10.1944, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, și anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Prin urmare, în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond a constatat legalitatea Deciziei atacate prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamant fiind neîntemeiată, iar recursul său nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței nr. 122 din 2 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.