ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2023

HOTĂRÂRE
23.05.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 02 septembrie 2020 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2020 reclamanta Eparhia Reformată Din Ardeal a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase Din România, prin care a solicitat:

2.1. În principal, restituirea în natură, către Eparhia Reformată din Ardeal, a imobilelor identificate mai jos:

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/1;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/2;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/3;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/4;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top x/5;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/6;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/7;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/8;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/9;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/10;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/11;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/12;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/13;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/14;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/15;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/16;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/17;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/18;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/19;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/20;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/21;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x.

2.2. În subsidiar, în situația în care instanța ar socoti că nu poate dispune în mod direct restituirea imobilelor, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei decizii prin care aceasta dispune restituirea în natură a imobilelor identificate la punctul 2.1. în favoarea reclamantei.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 27/2021 din 09.02.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință a anulat Decizia nr. 9169/04.06.2020 emisă de către pârâtă și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x, formulate de reclamantă.

A respins în rest acțiunea, fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 27/2021 din 09.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta a arătat că, potrivit cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, proprietarul imobilului idcntificat cu nr. top. inițiale x a fost Colegiul Reformat "Bethlt din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal, solicitanta cererilor de retrocedare.

La o simplă analiză a Foii B a cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciari titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Colegiului Reforn "Bethlen" din Aiud și la momentul preluării abuzive.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de propriet: nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

De asemenea, invocă dispozițiile art, 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ anterior menționat consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, susține recurenta că se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Din economia Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară indică deținătorul dreptului de proprietate asupra imobilului înscris, nicidecum destinația acestuia sau forma de organizare, în cărțile funciare fiind trecute și destinațiile imobilelor, însă la foaia A, NU la foaia B intitulată "Foaia de proprietate".

Mai susține recurenta că, deși în anexa actului normativ de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948 este înscrisă "Școala reformată din Aiud, a Bisericii reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal" nu se poate concluziona că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal, înscrierea din cartea funciară neputând indica destinația respectivului imobil, forma de organizare a activității de învățământ confesional.

Având în vedere aceste prevederi legale, raportate la înscrierile din cartea funciară din prezenta speță, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Colegiul reformat Bethlen din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, și niciun înscris (de exemplu contract de vânzare-cumpărare, donație, etc.) în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat Betheln din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor, astfel cum a fost realizată de instanță, nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Or, în speță, proba contrară o reprezintă însăși cartea funciară.

Deși în anexa tabel la Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala reformată din Aiud, județul Alba, a Bisericii reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilelor solicitate, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Mai mult decât atât, este de notorietate faptul că, anexele Decretelor de naționalizare pot fi greșit întocmite.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407, biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Așadar, recurenta a arătat că, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal, ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen diu Aiud.

Într-o altă critică, recurenta a susținut, de asemenea, că instanța în mod eronat nu a reținut efectul puterii de lucru judecat al sentinței civile nr. 208/30.03.2003 în care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Aiud nu justifică calitatea procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

În considerentele sentinței civile nr. 208/30.03.2005, Tribunalul Alba a reținut că:

"Imobilele preluate de statul român prin încheierile de carte funciară nr. x/13.10.1949 și nr. y/06.11.1949 au avut ca și proprietar de carte funciară Colegiul Reformat Bethlen Gabor."

Reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, deci nu se poate reține că justifică îndreptățirea sa de a introduce o cerere împotriva pârâților.

Sentința civilă anterior menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 48/A/27.02.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2006.

Prin Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronunțată în recurs de secția a Ii-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înalta Curte a hotărât că între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta hotărâre. în speță, Înalta Curte a reținut că, în mod corect, instanța de apel a precizat că nu respinge acțiunea în baza autorității de lucru judecat, ci are obligația de a judeca în fond, însă soluția trebuie să țină cont de dezlegarea deja data asupra problemei de drept dedusă judecății. dând eficiență prezumției de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.

Ca atare, consideră că se impunea ca prin sentința civilă nr. 27/09.02.2021 instanța să dea eficiență puterii de lucru judecat a chestiunii privitoare la faptul că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, deci nu se poate reține că justifică îndreptățirea sa de a introduce o cerere împotriva pârâților

Puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 208/30.03.2005, pronunțată de Tribunalul Alba nu trebuie să fie limitată asupra dispozitivului sentinței civile, în speță asupra lipsei calității procesual active a Eparhiei ci trebuie extinsă, astfel cum legiuitorul îndeamnă prin dispozițiile C. proc. civ., la considerentele sentinței civile, adică asupra faptului că reclamanta nu a putut să dovedească faptul că este succesoarea proprietarei tabulare, pentru ca în aceleași timp, nu se poate omite faptul că se impune a se da eficiență puterii absolute a înscrierilor din cartea funciară.

Deopotrivă, recurenta - pârâtă arată că, în măsura în care, instanța dispune admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 9169/04.06.2020, emisă de către Comisia specială de retrocedare, să se aibă în vedere faptul că, până la acest moment, atât în procedura administrativă cât și în procedura judiciară nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte cu exactitate situațiile juridice și locative ale imobilelor solicitate prin cererile de retrocedare menționate anterior.

Or, necesitatea depunerii situațiilor juridice și locative ale imobilelor, se impune întrucât trebuie clarificată modalitatea de soluționare a cererilor de retrocedare, fie prin retrocedarea în natură, fie prin emiterea unei decizii de propunere de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilele solicitate.

Modalitatea soluționării cererilor de retrocedare este guvernată de respectarea principiului prevalentei restituirii în natură, prin urmare, prin identificarea și lămurirea situațiilor juridice și locative, subscrisa poate verifica imposibilitatea sau posibilitatea restituirii in natura a imobilelor solicitate.

Ca atare, în vederea obținerii informațiilor necesare pentru clarificarea situațiilor juridice și locative este necesar acordarea unui termen mai marc de 30 de zile în ceea ce privește obligarea subscrisei la emiterea deciziei de soluționare a cererilor de retrocedare sus-menționate, întrucât în vederea soluționării cererilor de retrocedare anterîor-mentionate sunt necesare înscrisuri din care să reiasă situațiile juridice actuale ale imobilelor solicitate.

Pentru motivele arătate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Apărările formulate în cauză

Intimata Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, susținând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în prezenta cauză.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta în cadrul întâmpinării și admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.

Soluția instanței de recurs

Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Decizia nr. 9169 din 04.06.2020 emisă de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în localitatea Ciumbrud, județul Alba, înscrise în CF x a localității Ciumbrud identificate astfel:

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/1;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/2;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/3;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/4;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top x/5;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/6;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/7;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/8;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/9;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/10;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/11;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/12;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/13;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/14;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/15;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/16;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/17;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/18;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/19;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/20;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x/21;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x;

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x.

Cererile de retrocedare au fost respinse de Comisia Specială de Retrocedare întrucât construcțiile solicitate au fost demolate și, deopotrivă, Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara terenului identificat cu nr. top inițiale x, la momentul preluării abuzive.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, anulând Decizia nr. 9169/04.06.2020 și obligând pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x, depuse de intimata - reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de primă jurisdicție a examinat pe scurt statutul unităților de învățământ confesionale, prin prisma raporturilor pe care acesta le-a avut cu Eparhia Reformată din Ardeal, reținând anumite aspecte din Decretul nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, iar din perspectiva dreptului canonic și a dreptului maghiar aplicabil la momentul intabulării, a reținut existența unor acte normative care reglementau raporturile patrimoniale ale cultului reformat, fiind enumerate mai multe acte normative.

A mai reținut că prezintă relevanță și adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent. Ca atare, prima instanță a concluzionat că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Totodată, a reținut puterea lucrului judecat a deciziei nr. 4684/2010 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2008, având în vedere identitatea părților litigante (Eparhia Reformată din Ardeal și Comisia Specială de Retrocedare) și a temeiului juridic al acțiunii (O.U.G. nr. 94/2000).

Ca atare, instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, și, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut în esență că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor revendicate, așa cum prevăd dispozițiile legale aplicabile.

Instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările cauzei în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Se constată astfel că, în vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, solicită îndeplinirea condiției ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiții prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Așadar, textul normativ impune condițiile, esențiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că, în mod greșit instanța de fond, deși a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilelor în cauză, nu s-a raportat la proprietarul tabular al acestora la data preluării abuzive, acesta fiind Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, conform Cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite.

Așadar, contrar celor reținute de judecătorul de primă jurisdicție, instanța de control judiciar constată că intimată -reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Câtă vreme intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilul solicitat să fie restituite în natură, instanța de fond a considerat, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

În plus, Înalta Curte reține că instanța de judecată națională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislația incidentă în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și celelalte acte normative și administrative colaterale.

Instanța de fond a reținut drept indiciu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, Ordine ale Ministrului Maghiar al Justiției din anii 1909 și 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanță de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărții funciare și înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Ținând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare, reiese că reclamanta nu poate invoca existența unui drept de proprietate asupra imobului, în privința sa.

Contrar susținerilor intimatei-reclamante, autorizația instituției de învățământ nr. 126, publicată în Monitorul Oficial nr. 19 din 23.01.1929, precum și împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate de unele structuri religioase nu demonstrează că, acest Colegiul, era proprietatea cultului religios, și nici nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii.

Instanța de fond a considerat astfel, cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Școala în discuție era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparținut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că, Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud nu deținea în proprietate imobilele în cauză, neexistând nicio dovadă că respectiva instituție de învățământ nu deținea ea însăși în proprietate anumite imobile.

Faptul că aceasta era privită ca aparținând bisericii și că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii.

În continuare, se va reține că recunoașterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă și recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Pe cale de consecință, în mod greșit s-a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deși, din perspectiva dispozițiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), și nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare.

Înalta Curte reține că dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărții funciare.

În acest sens, Înalta Curte a pronunțat numeroase decizii, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparținând școlilor și colegiilor reformate (decizia nr. 1893/2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, 3043/05.06.2019, decizia nr. 1101/25.02.2020 pronunțată în dosar nr. x/2016, Decizia nr. 4087/22.11.2018, Decizia nr. 4113/19.09.2019 pronunțată în dosar x/2016, Decizia nr. 5071/14.11.2019, nr. 2908/29.06.2020, nr. 2909/29.06.2020, nr. 1896/25.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Decizia nr. 1783/23.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Decizia nr. 3213/26 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Decizia nr. 5674/18.11.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Decizia nr. 5990/02.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Decizia nr. 1799 din 24.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020).

În mod greșit instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care, raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, și aspectele de fapt și de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuție practica instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă. Or, jurisprudența nu constituie izvor de drept, recurenta-pârâtă, de altfel, invocând prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, hotărâri judecătorești în sens contrar (Sentința civilă nr. 371/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1983/10.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința civilă nr. 369/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2043/11.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, etc.).

Relevant este însă că dosarele privesc decizii distincte ce vizează imobile distincte. Nefiind vorba despre aceleași raporturi juridice, nu ar putea fi reținută nici autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reținut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor școli ce aparțineau Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunțării de către Tribunalul Alba a sentinței civile nr. 208/30.05.2005, definitive prin Decizi civilă nr. 48/A/27.02.2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 208/30.03.2005pronunțată de către Tribunalul Alba, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 48/A/27.02.2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a Eparhiei Reformate din Ardeal și, pe cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată de aceasta.

Instanța a reținut că "potrivit art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului. Imobilele preluate de statul român prin încheierile de carte funciară x/1949 și y/1949 au avut ca proprietar de carte funciară Colegiul Reformat Bethlem Gabor. Cum reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarei tabulare, nu se poate reține că justifică îndreptățirea de a introduce o cerere împotriva pârâților".

Așadar, prin sentința menționată s-a reținut ca premisă că proprietar tabular este Colegiul Reformat Bethlem Gabor (Școala Evanghelice Reformate din Aiud).

Împrejurarea că în cursul anului 2004 a existat o practică administrativă, conform căreia pârâta a retrocedat în natură Eparhiei Reformate din Ardeal anumite imobile aflate în proprietatea Scolii Reformate Evanghelice din Aiud, nu poate fi de natură să creeze o obligație în sarcina instanței, prioritare fiind aplicarea prevederilor art. 32 și 33 din Decretul Lege nr. 115/1938, dar și a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din cadrul sentințelor menționate care au vizat imobilele identificate cu nr. top. inițiale x prin care s-a reținut calitatea de proprietar al Colegiului Reformat Bethlem Gabor.

Față de toate aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,instanța de fond interpretând și aplicând eronat dispozițiile art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 32 și 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938, reținând că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Pe cale de consecință, se va admite recursul, se va casa sentința civilă recurată și, rejudecând cauza pe fond, reținând că deciziile contestate au fost emise de pârâtă cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față de acestea, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând litigiul pe fond, va respinge în tot acțiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 27/2021 din data de 9 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-01
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2024
Ședința publică din data de 01 februarie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la
ÎCCJ 2022-09-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4157/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iuli
ÎCCJ 2022-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4897/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel A
ÎCCJ 2022-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2022
Ședința publică din data de 24 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2023
din Ardeal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultel
Sursă