Decizia nr. 1799/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 130/2020 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.06.2020, sub număr dosar nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 9085/10.04.2020 emisă de către pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris inițial în CF nr. x a localității Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localității Aiud, jud. Alba, având destinația casă de locuit și teren de 198 mp. Reclamanta a formulat o completare la acțiune, prin care a solicitat instanței ca, în cazul în care consideră că nu poate dispune ea însăși restituirea în natură a imobilului solicitat, să oblige Comisia specială de retrocedare să emită decizia de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. x a localității Ciumbrud (denumirea corectă Aiud - n.red.), jud. Alba, provenită din conversia de pe hârtie a CFnr. 839 a localității Ciumbrud, nr. top. x. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 130 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință: a anulat Decizia nr. 9085/10.04.2020 emisă de către pârâtă și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris inițial în CF x a localității Ciumbrud, nr. top x transcris în CF x Aiud, cu destinația casă din lemn și teren în suprafață de 198 mp. A respins în rest acțiunea. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductivă de instanță, formulată și completată de către reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal. Prima critică de nelegalitate adusă sentinței atacate a fost aceea că instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938. În motivarea sentinței s-a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, întrucât în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/04.03.2003 (data poștei: 28.02.2003) și nr. x/23.01.2006, soluționate prin Decizia nr. 9085/10.04.2020, există copia CF nr. x a localității Ciumbrud din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal. În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară. La o simplă analiză a Foii B a CF nr. x a localității Ciumbrud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud și la momentul preluării abuzive. A apreciat că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei. A arătat că interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanță nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară. Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407 (act pe care și instanța de fond 1-a avut în vedere în motivarea sentinței nr. 130/19.10.2020), Biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri. Așadar, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din CF nr. x a localității Ciumbrud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x, care figura în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud. A doua critică de nelegalitatea vizează faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, a redat dispozițiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-apus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Or, în speță, proba contrară o reprezintă însăși cartea funciară. Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala reformată din comuna Ciumbrud, a bis. reformate Ciumbrud, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană. Referitor la faptul că instanța de fond a reținut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008, a arătat următoarele: Eparhia Reformată din Ardeal a invocat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008, prin care s-a reținut că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea unui imobil al cărui proprietar tabular inițial a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat în primul rând puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 208/30.03.2005, pronunțată de către Tribunalul Alba în dosațul nr. 106/2005, prin care s-a reținut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarei tabulare (Colegiul Reformat Bethlen Gabor) a unor imobile înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiud. Totodată, a invocat puterea lucrului judecat și a altor hotărâri judecătorești prin care instanțele au stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor care au aparținut unor colegii reformate. Instanța de fond a reținut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă a analizat comparativ doar Decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006 a Curții de Apel Cluj, fără să facă nicio mențiune cu privire la sentința civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba. Recurenta-pârâtă a apreciat că puterea lucrului judecat ar fi trebuit raportată, în primul rând, la sentința civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere faptul că această hotărâre era anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Referitor la faptul că instanța de fond a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris inițial în C.F. nr. x a localității Ciumbrud, nr. top. x, transcris în C.F. nr. x a localității Aiud, cu destinația casă de lemn și teren în suprafață de 198 m.p. a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații actuale privind situația juridică a imobilului solicitat. În acest context, a învederat că, pentru soluționarea pe fond a cererilor de retrocedare nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006, sunt necesare informații actuale privind situația juridică a imobilului. Prin urmare, recurenta-pârâtă a considerat că, în ipoteza respingerii recursului formulat, va fi în imposibilitatea emiterii unei/unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a solicitat fixarea unui termen mai lung. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, în esență, a aratat că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, sentința atacată cu recurs fiind legală și temeinică. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Decizia nr. 9085 din 10.04.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006, cu privire la restituirea imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris inițial în CF nr. x a localității Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localității Aiud, jud. Alba, având destinația casă de locuit și teren de 198 mp. Cererile au fost respinse cu motivarea că, Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat, la momentul preluării abuzive. Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 9085/10.04.2020 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului, fiind respinsă în rest acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de primă jurisdicție a examinat statutul unității de învățământ confesional, prin prisma raporturilor pe care acesta le-a avut cu Eparhia Reformată din Ardeal, reținând anumite aspect din Decretul nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, iar din perspectiva dreptului canonic și a dreptului maghiar aplicabil la momentul intabulării, a reținut existența unor acte normative care reglementau raporturile patrimoniale ale cultului reformat, fiind enumerate mai multe acte normative. A mai reținut că prezintă relevanță și adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent. Ca atare, prima instanță a concluzionat că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Totodată, a reținut puterea lucrului judecat a deciziei nr. 4684/2010 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2008, având în vedere identitatea părților litigante (Eparhia Reformată din Ardeal și Comisia Specială de Retrocedare) și a temeiului juridic al acțiunii (O.U.G. nr. 94/2000). Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în esență, că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunului revendicat, așa cum prevăd dispozițiile legale aplicabile. Instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările cauzei în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar. Așadar, textul normativ impune condițiile, esențiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate se face, așadar, prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc. Câtă vreme intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilul solicitat să fie restituite în natură, instanța de fond a considerat, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei. În plus, instanța de judecată națională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislația incidentă în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și celelalte acte normative și administrative colaterale. Instanța de fond a reținut drept indiciu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, Ordine ale Ministrului Maghiar al Justiției din anii 1909 și 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanță de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărții funciare și înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat. Ținând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare, reiese că reclamanta nu poate invoca existența unui drept de proprietate asupra imobului, în privința sa. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond, deși a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilului în litigiu, nu s-a raportat la proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, acesta fiind, conform Cărții funciare nr. x a localității Ciumbrud, Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite. Contrar susținerilor intimatei-reclamante, autorizația instituției de învățământ nr. 126, publicată în Monitorul Oficial nr. 19 din 23.01.1929, precum și împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate de unele structuri religioase nu demonstrează că, acest Colegiul, era proprietatea cultului religios, și nici nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii. Pe cale de consecință, în mod greșit s-a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilului în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deși, din perspectiva dispozițiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), și nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare. În mod greșit instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care, raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, și aspectele de fapt și de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuție practica instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă. Or, jurisprudența nu constituie izvor de drept, recurenta-pârâtă, de altfel, invocând prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, hotărâri judecătorești în sens contrar (Sentința civilă nr. 371/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1983/10.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința civilă nr. 369/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2043/11.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, etc.). Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reținut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor școli ce aparțineau Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunțării de către Tribunalul Alba a sentinței civile nr. 208/30.05.2005, definitive prin Decizi civilă nr. 1194/A/28.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Pentru aceste motive, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, va admite recursul și, rejudecând cauza, decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.