ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 14.01.2019, sub număr dosar nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

La data de 27.03.2019, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta a depus modificare de acțiune, prin care a arătat că își modifică capătul doi al acțiunii, în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localității Aiud, jud. Alba, nr. top. x - construcție și teren în suprafață de 852 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Aiud, nr. top. x, transcris prin alipire în CF actual nr. x a localității Aiud, nr. top. x.

Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2019, instanța a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 153 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință:

- a anulat Decizia nr. 8210/31.10.2018 emisă de către pârâtă;

- a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii formulate de reclamantă privind retrocedarea imobilului înscris în CF în format electronic x a localității Aiud, nr. top x- construcție și teren în suprafață de 852 mp, provenită din conversia de pe hârtie a CF x Aiud transcris prin alipire în CF actual x Aiud, nr. top x;

- a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței nr. 153 din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Analiza cererii de recurs

În motivarea recursului Comisia Specială de Retrocedare a arătat că instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea sentinței nr. 153/11.06.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilului în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

În combaterea aplicării eronate de către instanța de fond a prevederilor art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, învederăm onoratei instanțe următoarele aspecte:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1959;

- la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.),

În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/23.01.2006, soluționată prin Decizia nr. 8210/31.10.2018, există copia cărții funciare nr. x a localității Aiud din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top, x a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărții funciare nr. x a localității Aiud se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și la momentul preluării abuzive.

Potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris an drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localității Aiud, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărții funciare proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud și nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat din proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanță nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407 (act pe care și instanța de fond 1-a avut în vedere în motivarea sentinței nr. 153/11.06.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Așadar, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localității Aiud și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x,1312, care figura în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud.

În consecință, instanța de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, și astfel a constatat că imobilul în cauză s-a aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art, 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare, reținând următoarele;

- școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparținând acestora;

- în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 se regăsesc mențiuni referitoare la apartenența, din punct de vedere al proprietății, a imobilelor preluate de stat, regula fiind aceea că acestea aparțineau unităților de cult (de exemplu: școala ref. din Aiud, a Bis. Reformate cu întreaga avere sau școala copii mici Ev. CA. a Comunității Bisericii Ev. CA. cu întreaga avere, Școala rom. cal. din Alba Iulia a Bisericii rom. cat.), împrejurare rezultată în termeni lipsiți de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la flecare unitate de învățământ.

În privința acestor aspecte, se arată că:

Potrivit art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-apus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speță, proba contrară o reprezintă însăși cartea funciară.

Deși în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Mai mult, în patru litigii ce au avut ca obiect anularea unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare prin care s-au respins cereri depuse de Eparhia Reformată din Ardeal privind imobile ale căror proprietari tabulari inițiali au fost colegii reformate (Colegiul Reformat din Cluj, respectiv Colegiul Reformat "A." din Sfântu Gheorghe), instanțele au respins acțiunile formulate de reclamantă astfel:

a) prin sentința civilă nr. 278/28.09.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin sentința civilă nr. 17/19.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4113/19.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și prin sentința civilă nr. 57/13.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1101/25.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunile formulate de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 5272/19.02.2016, nr. 5863/28.07.2016, nr. 5864/28.07.2016, nr. 5865/28.07.2016 și nr. 5822/07.07.2016 ale Comisiei speciale de retrocedare.

Prin sentințele civile nr. 278/28.09.2016, nr. 17/19.01.2017 și nr. 57/13.02.2017, Curtea de Apel Cluj a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziilor civile nr. 279/A/31.03.2006 și nr. 362/A/27.04.2006 ale Tribunalului Cluj și a deciziilor civile nr. 2727/R/07.12.2006 și nr. 2681/R/04.12.2006 ale Curții de Apel Cluj, în care s-a analizat calitatea procesuală activă a Eparhiei Reformate din Ardeal și s-a stabilit că aceasta nu-și justifică calitatea din perspectiva faptului că nu a fost proprietara imobilelor în privința cărora solicită constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Prin sentința nr. 57/13.02.2017, Curtea de Apel Cluj a constatat că din hotărârile judecătorești menționate rezultă că reclamanta nu a dovedit că este proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară pe numele Colegiului Reformat din Cluj, reclamanta având doar un drept de administrare asupra Colegiului Reformat din Cluj, și nu este continuatorul în drepturi al acestui colegiu.

- prin sentința nr. 54/16.03.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare (prin care s-a respins o cerere de retrocedare privind un imobil al cărui proprietar tabular inițial a fost Colegiul Reformat "A." din Sfântu Gheorghe), reținând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sade restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată.

II. Referitor la faptul că instanța de fond a reținut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008, se arată că:

Eparhia Reformată din Ardeal a invocat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008, prin care s-a reținut că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptățită la restituirea unui imobil al cărui proprietar tabular inițial a fost Școala Evanghelică Reformată din Aiud.

Prin întâmpinare și prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 07.05.2019, partea a invocat puterea lucrului judecat a următoarelor hotărâri judecătorești:

- Sentința civilă nr. 208/30.03.2005, pronunțată de către Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, prin care s-a reținut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarei tabulare (Colegiul Reformat Bethlen Gabor) a unor imobile înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Aiud.

- Deciziile civile nr. 279/A/31.03.2006 și nr. 362/A/27.04.2006, pronunțate de către Tribunalul Cluj în dosarele nr. x/2005 și nr. y/2006, rămase definitive și irevocabile prin deciziile civile nr. 2727/R/07.12.2006, respectiv nr. 2681/R/04.12.2006, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în dosarele nr. x/2006 și nr. y/2006, prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor care au aparținut Colegiului Reformat din Cluj;

Instanța de fond a reținut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă a analizat comparativ doar Decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006 a Curții de Apel Cluj, fără să facă nicio mențiune cu privire la sentința civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba.

Puterea lucrului judecat ar fi trebuit raportată, în primul rând, la sentința civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere faptul că această hotărâre era anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond a reținut corect că de esența litigiului este determinarea titularului real al dreptului de proprietate asupra litigiului.

A reținut și a dat preferință soluției propriei instanțe prin Sentința 272/F/CA/21.12.2005 irevocabilă prin Decizia ÎCCJ nr. 4684/2010, în raport de Decizia nr. 279/A/2006 a Tribunalului Cluj și Decizia nr. 2727/R/2006 a Curții de Apel Cluj.

Amintim că în raport de data pronunțării acestor soluții era în vigoare vechiul C. proc. civ. care avea o altă viziune asupra "puterii de lucru judecat".

Este de observat că în litigiul invocat de reclamanta cea care a contestat decizia a fost o persoană juridică de drept privat .

Mai mult, în recurs recurenta a depus jurisprudență din data recentă prin care ÎCCJ a respins recursul reclamantei din prezenta cauză, menținând soluții favorabile Comisiei date de către instanța de fond.

În opinia instanței de recurs instanța de fond a dat credit exagerat unor aspecte istorice, în detrimentul celor juridice.

Astfel, aspectele privind dreptul comun valorificat din Legea nr. 55/1791 conform cărora cultul este proprietarul tuturor bunurilor aflate în posesia sa nu poate prevala asupra dispozițiilor C. civ. Maghiar(și cu mici modificări C-Civ. Austriac) aplicabil în Transilvania și Bucovina după 1840 care are reglementări clare și neechivoce privind titularul dreptului înscris în Cartea funciară.

Nimic nu a oprit în 100 de ani pe reclamantă să rectifice înscrierea în Cartea funciară dacă se pretinde proprietar.

Mai mult este nefiresc să soliciți retrocedări uneori invocând înscrierile în Cartea funciară alteori negându-le.

În aceste condiții, analiza pe care instanța de fond o face raportat la Decizia Curții de Apel Cluj sus-amintită este părtinitoare motivându-se că aceasta nu ar putea fi invocată întrucât temeiul juridic ar fi fost Legea nr. 112/1995.

În fapt ceea ce interesează nu este soluția pronunțată, ci faptul că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor scoli statuându-se totodată și faptul nu are nici calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Ca o paranteză, situații similare s-au întâlnit și în alte regiuni ale fostului Imperiu Austro-Ungar, exemplu Bucovina unde școlile inclusiv singurul liceu au fost identificate și sub tutela Bisericii Ortodoxe.

În esență, dat fiind lipsa de identitate între reclamant și cel înscris în Cartea Funciară în conformitate și cu rolul unificator al jurisprudenței ÎCCJ, văzând deciziile acestuia instanța de recurs apreciază că acțiunea reclamantei nu este întemeiată.

Cum motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentința respingând acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 153 din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.